Igor Dodon și socialiștii pro-ruși se află din nou în fața unei alegeri care e în măsură să agite spiritele și să pună degetul pe rană, separând populația Republicii Moldova și expunând contradicțiile dintre documentele PSRM și actele guvernării pe care o susțin. Este vorba despre tentația unei false dileme de a contrapune reintegrarea statală și integrarea europeană. Totuși lucrurile migrează în zonă și mai parșivă, cum se spune la Chișinău, și mai periculoasă: Regimul Dodon și premierul său no name vorbesc despre condiționări europene pentru cedări în Transnistria pe care vor să le utilizeze pentru îmbunătățirea relației cu Uniunea Europeană.

Integrarea europeană e singura garanție a unei posibile reunificări

În fapt, a contrapune reintegrarea teritorială integrării europene e o prostie majoră. Nu există formule alternative de condiționare a uneia dintre cele două componente – nici reintegrarea teritorială nu garantează integrarea europeană, nici nu se poate realiza fără aceasta. Într-adevăr, singura posibilitate, în viitor, de a realiza integrarea teritorială este tocmai viitoarea posibilă integrare europeană!

Deja intrarea în Acordul de Asociere Republica Moldova-Uniunea Europeană, cu componentele sale de liberă circulație și Acordul de Liber Schimb extins și aprofundat – DCFTA, înseamnă avantaje pentru cetățeni și companii de pe tot cuprinsul Republicii Moldova, și a sprijinit deja integrarea în spațiul legal al Republicii Moldova. Și carnetele de conducere, și numerele de înmatriculare, toate reprezintă o garanție pentru integrarea corectă în cadrul legal al Republicii Moldova a cetățenilor și companiilor din stânga Nistrului.

În plus, atractivitatea Republicii Moldova vine tot din acest parcurs, ca și din perspectiva integrării europene, îmbrățișarea drumului european consacrat, din respectarea angajamentelor, realizarea la timp a reformelor cu bună credință și în deplinătatea lor, conform angajamentelor asumate. Nici graba nu ajută: Republica Moldova nu poate să asume soluția de rezolvare a chestiuni nistrene, de reintegrare teritorială, astăzi, dacă e să o obțină în favoarea Chișinăului, fără sprijin, fără prestigiu internațional, fără capacitatea de coagulare a susținerii. Din contra, postura ostentativ pro-rusă blochează această întreprindere.

Proastele alegeri ale Chișinăului și Regimului Dodon

După afacerea concesionării aeroportului către ruși și cea a declarațiilor despre rolul pretinșilor pacificatorilor ruși în războiul din Transnistria, susținute de Ministrul de Externe Aureliu Ciocoi, Regimul Dodon și premierul său no name au mai făcut o suită de alegeri proaste, greșite, contrare intereselor statului Republica Moldova. Să le luăm pe rând:

Mai întâi, e vorba despre cedările unilaterale, pro-ruse și pro-separatiste, ale Chișinăului în chestiunea conflictului din Transnistria. Apoi este vorba despre preamărirea și tolerarea paletei de atleți ai  soluționării conflictului, diplomați europeni fără operă și fără carieră care au venit la Chișinău să-și consolideze prestigiul – sau să iasă la pensie, forțând cedări unilaterale eventual pe baza unor false promisiuni că se vor rezolva asperitățile cu Uniunea Europeană. Nimic mai fals: UE nu cere cedări ale interesului și abdicarea de la statalitate contra integrare europeană. Din contra.

A doua greșeală fundamentală a fost preluarea Ungariei ca model și punct de sprijin în relațiile cu Uniunea Europeană. Stat membru al UE, Ungaria are probleme majore în relațiile cu Bruxellesul prin prisma iliberalismului lui Orban, a apropierii sale nesănătoase cu Vladimir Putin și a abordărilor sale profund neeuropene în privința migrației și a multiplelor elemente ale statului de drept, a discriminării, libertății presei și a liberei circulații. De altfel, Fidesz și Viktor Orban sunt suspendați din PPE pe acest motiv, fiind pe punctul de a fi dați afară din familia politică a popularilor, conservatorilor și creștin-democraților. E o variantă foarte proastă pentru Bruxelles să te însoțești cu asemenea exponenți europeni.

În fine, în al treilea rând, Republica Moldova a greșit fundamental îmbrățișând asumat falsul din modelul „european”, „francez” al Europei de la Lisabona la Vladivostok. Emmanuel Macron deja a părăsit poziția sa anti-americană și pe cea anti-NATO în ultima vreme, revizuindu-și și abordarea despre moartea cerebrală a NATO – a semnat declarația finală a summitului NATO de la Londra care menționează contrarul în articolul 1 – dar și pe cea privind Apărarea Europeană – brațul militar al UE e componenta NATO europeană, iar autonomia strategică este, de fapt, doar una operațională, și se referă doar la misiuni în care Alianța nu este interesată.

Chiar și așa, Franța a primit o respingere a propunerilor sale de la Germania, așa cum, până la această oră, au existat revizuiri fundamentale ale tuturor pozițiilor sale. Așa funcționează lucrurile în cadrul UE, indiferent de propuneri, soluția finală e cea convenită la nivel european. Tirada Europa de la Lisabona la Vladivostok este o formula profund anti-americană, datează din perioada gaullistă, este o reflecție a eurasianismului unor europeni care nu s-a reflectat niciodată în documentele europene și nu mai e îmbrățișată nici măcar de Franța lui Macron: ea presupune alungarea SUA din Europa, e profund anti-americană și pro-rusă, iar formula ar rupe Europa în două dacă vreodată s-ar discuta serios, fiind respinsă de toate statele Europei Centrale și de Est.

Emmanuel Macron a fost mult mai nuanțat decât tirada lui Dodon la Euronews cu care nu a făcut decât să sublinieze că nu a înțeles nimic din Europa, că nu are nmic european și că îmbrățișează cele mai limitate idei, cele mai controversate, de nișă și extremiste, nicidecum cele care ocupa spațiul central al dezbaterii europene. Nu mai există nici un stat european pe asemenea poziții azi, iar Dodon a rămas în offside. În orice caz, pornirea sa pe asemenea direcții confirmă situarea sa în spațiul marginal și neconcludent al unor idei depășite și neacceptate la nivel european.

Izolarea și îndiguirea Republicii Moldova în format ne-geopolitic

Republica Moldova intră într-o nouă zodie a verificărilor privind îndeplinirea angajamentelor luate. O situație complicată pentru Regimul Dodon și premierul său no name, un personaj complet contraindicat pentru relațiile cu UE, după afirmațiile sale și dosarul extrem de gros aflat la dispoziția oficialilor de la Bruxelles. Și verificările țin de seriozitatea reformelor, respectarea regulilor jocului și a modificărilor conforme cu angajamentele asumate la Chișinău.

Azi Regimul Dodon are pe masă Propunerea PDM despre declarația pro-europeană, ca hârtie de turnesol. Un document și o asumare politică relevantă, menită să închidă opțiunile anti-europene ale Parlamentului și a Guvernului. Vom vedea clar cine votează și cine nu o asemenea proclamație. Și acest vot e definitoriu pentru relațiile UE cu Republica Moldova.

Firește, aici avem și alte probleme care se acumulează. Întâlnirea de luni a conducerilor PSRM-PDM cu Președintele, Premierul și șeful Parlamentului, ca și declarația PDM privind discuțiile și apelul pentru abordare ne-geopolitică, dar pro-europeană – o contradicție fundamentală lansată de fostul premier Pavel Filip – pun și PDM în dificultate.

Putem să acceptăm îndreptarea spre PSRM pentru a asigura o guvernare peste iarnă, putem discuta și reacția ACUM și a pro-europenilor declarați față de PDM, dar intrarea în structuri instituționalizate și discuții cu premierul și miniștrii fac din partidul lui Pavel Filip un partid aflat la Guvernare, chiar fără portofolii, împingându-l să-și asume gesturile și actele Guvernului no name. Fără a-și fi reconstruit imaginea, PDM riscă să și-o piardă definitiv prin lipsă de credibilitate și prin ambiguitatea în raport cu propriile sale alegeri și cu negocierile pentru realizarea punctelor sale din program. PDM -ul lui Pavel Filip devine clar un partid de guvernământ și va pierde orice credibilitate și șansă de a se alătura vreodată partidelor pro-europene. În schimb cauționează postura lui Dodon, de echilibru geopolitic – de fapt de orientare pro-rusă – deși orientarea pro-europeană e clamată de Pavel Filip. Deci PDM încotro? La puterea lui Dodon sau în opoziție?