Regimul Dodon acumulează fără scrupule cea de a doua greșeală fatală. Într-un stat serios, cu un Parlament responsabil și o opinie publică și societate civilă vii, demisia responsabililor direcți nu ar mai fi suficientă, ci ambele gafe ar fi scuturat din temelii Regimul Dodon în deplinătatea sa. Prima gafă s-a pierdut în negura și aburii alcoolului sărbătorilor de iarnă – e vorba despre privatizarea / transferul controlului Aeroportului Chișinău în Rusia. Azi, cea de a doua gafă fatală este rescrierea istoriei făcută de Dodon, ulterior de Ministrul de Externe Aurel Ciocoi.

Pretenția de stat serios aruncată în aer de corifeii ostentativi pro-ruși ai regimului Dodon

Republica Moldova se pretinde un stat serios, cu toate atributele, bam ai și răbufnește și se burzuluiește din când în când pentru a reclama pretinse nerespectări ale onoarei și suveranității sale de către terțe state, când i se amintesc banale angajamente proprii, trecute sub tăcere și niciodată respectate, cu precădere provenind din guvernările anterioare. Dar succesiunea la tratate a unui stat serios reclamă și asumarea, cu bună credință, a respectării tuturor acestor angajamente, că-ți plac sau nu.

Pe de altă parte, iată că pe tema Aeroportului Chișinău, Regimul Dodon, cu tot guvernul său no name – dar cu 7 consilieri prezidențiali – nu a fost în stare să închidă tema și să redea statului Republica Moldova controlul asupra infrastructurii critice pe care o reprezintă unica poarta aeriană de intrare în țară. Și am dat eu însumi soluția: ședință a CSS convocată de către Președintele Dodon, hotărârea de activare a clauzei de fărță majoră în condițiile amenințărilor la adresa securității statului, urmată de anularea imediată a contractului și revenirea aeroportului sub controlul statului, cu consecința imediată a evaluării despăgubirilor necesare către concesionar, în condițiile respectării contractului și nivelului de investiții a precedentului deținător al contractului de concesiune.

Corifeii ostantativi pro-ruși ai Regimului Dodon, nu au fost în stare să producă o soluție în mai bine de 2 luni de scandal. În plus, și opoziția pare destul de rușinoasă în a solicita ceea ce cerea întreaga sociatate, toți locuitorii Republicii Moldova, controlul statului asupra aeroportului din Chișinău. De asta nu se preocupă oamenii lui Dodon, în schimb se ocupă de anularea zborurilor Air Moldova spre București, în timp ce numărul de zboruri Tarom au fost reduse de la 5 pe zi în vremurile cele mai bune la 2 pe zi astăzi, cel mult. Adevărată grijă pentru principalii investitori și prima țară beneficiară a exporturilor și comerțului de la Chișinău. Halal!

Rescrierea istoriei nu aduce morții înapoi la familii, acasă

Să ne aducem aminte și despre episodul scandalos privind rescrierea istoriei. Nici unioniștii mult huliți de către Dodon și pro-rușii de la PSRM, nici pro-europenii din ACUM – care au reacționat ferm, spre lauda lor, de această dată, alături de organizațiile de veterani și de tinerii istorici unioniști – nici măcar naționaliștii moldoveniști ai PCRM-ului lui Vladimir Voronon (nu mai vorbim despre foștii agrarieni) nu ar fi acceptat vreodată o asemenea împietate: să-ți bați joc de morții din linia întâi. De familiile celor morți și răniți. De miile de refugiați – de care a uitat toată lumea la Chișinău.

(Apreciez abordările rituoase ale OSCE care tot forțează cedări din partea Chișinăului lui Dodon, pentru gloria unor diplomați fără carte de vizită, trimiși/reprezentanți speciali. Un regim Dodon mult prea dispus să cedeze pe toată linia, ca și guvernul său no-name - fără nume în engleză, pentru cei care nu vorbesc limba lui Sheakespeare. Dar dezbaterea privind întoarcerea refugiaților, care trebuie reintegrați și să participle la orice formă de reprezentare locală legitimă în Transnistria lipsește cu desăvârșire din preocupările lor).

Să reamintim de s-a întâmplat: Totul a început cu declarația scandaloasă a ministrului Afacerilor Externe și a Integrării Europene, Aurel Ciocoi, care, întrebat dacă războiul pentru integritatea Republicii Moldova din 1992 a fost un „război civil”, așa cum crede predecesorul său Nicu Popescu, sau o agresiune a Federației Ruse, a răspuns că „A fost un conflict armat pe Nistru care, din păcate, a dus la pierderi umane. Declanșat, cunoaștem foarte bine de cine: de anumite forțe separatiste din regiunea transnistreană”, iar Armata rusă de pe teritoriul Republicii Moldova a intervenit „pentru a opri rivalitatea armata, confruntarea militară.” „Rușii nu au venit. Armata a 14-a, dislocată în partea de est a Republicii Moldova, a intervenit pentru oprirea vărsării de sânge. Că între timp, sau până la acel moment, și avem semnale că aripa separatistă a fost aprovizionată cu armament din depozitele a ceea ce s-a numit Armata a 14-a Uniunii Sovietice, e un alt punct de discuții. Dar, factologic(factual), Armata Federației Ruse dislocată la în Transnistria a interveni pentru a opri vărsările de sânge”.

Trebuie amintit aici faptul că însuși președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat în 2016, într-un interviu pentru Russia Today, că războiul de pe Nistru a fost unul civil. Întrebarea reproterului a venit în continuarea unei gafe comise(și recunoscută) de către fostul ministru de Externe al ACUM, Nicu Popescu, care a calificat războiul de la Nistru care a avut loc din 1992 drept un război civil, în timp ce pe teritoriul regiunii transnistrene încă staționează trupele ruse.

Regimul Dodon, cu spatele la zid, în operațiune de control al pagubelor

Președintele Igor Dodon a încearcat să-și salveze, imagologic, Ministrul și fostul consilier basma curată, forțând o interpretare că Ciocoi s-ar fi referit la misiunea de pacificare, deși la acel moment pe Nistru nu existat niciun pacificator. „Din câte am înțeles dumnealui (Ciocoi – n.red) s-a referit la misiunea de pacificare, probabil au fost interpretate greșit unele declarații”, a declarat Igor Dodon. Și ministrul Ciocoi, realizând gravitatea gestului și postura de declanșator politic de explozie civilă, a încercat să nuanțeze și să susțină că declarația sa a fost denaturată, într-un interviu pentru Europa Liberă.

Cei doi au realizat de potențialul exploziv al acestor declarații, motiv pentru care Președintele Dodon nu a ținut să-și reafirme poziția și să sfideze senin publicul, ci a făcut pasul cuvenit înapoi, încercând acoperirea situației. Și Ministrul său de Externe a încercat, stângaci, o ieșire, fără a preciza care este, totuși, credința sa. A denaturat presa(deși înregistrările însoțesc fiecare material) dar care este totuși credința celor doi? Ce a fost pe Nistru acum aproape 30 de ani? Război civil sau un război de independență al Republicii Moldova față de metropola fostă sovietică, de pe pozițiile identității românești clamată la acea vreme?

Evident că nu exista nici o formă de referire, greșeală, nepotrivire, neînțelegere referitoare nu la trupele Armatei a 14-a ci la pretinse trupe de menținere a păcii. Așa-zisă misiunea de pacificare pe Nistru a fost instituită în iulie 1992, iar trupele ruse au participat chiar la primele ciocniri care au avut loc în 1990. Mai mult, trupele ruse ale Armatei a 14-a au organizat ofensivele asupra armatei încropite atunci pe picior, a voluntarilor și trupelor de interne ale Republici Moldova.

Lecția de istorie: nașterea statului independent Republica Moldova

Să revenim la fundamente(deși nu credeam că lecțiile de istorie ale Republicii Moldova trebuie făcute astăzi de la București). O să fac referire la numeroasele cărți scrise pe această temă, în primul rând capitolul aferent din lucrarea de doctorat Basarabia sub ocupație sovietică(1940-1941; 1944-1991) care acoperă toate aceste episoade și bătălia pentru independență. Cum nu e un spațiu de auto-promovare, am să mă opresc aici, lăsând pe cititori să descopere bibliografia pe care am scris-o relativ la Republica Moldova și istoria ei contemporană.(apropo, decât bătălia istoriei moldoveniste, un șef de stat ar trebui să se ocupe ceva mai multe de istoria recentă, în special de cea care consacră independența statului său. Știu că e greu, asta ar presupune recunoașterea limbii române, identitatea românească a celui de-al doilea stat românesc și mai ales rolul Rusiei în separatismul nistrean).

Războiul de pe Nistru a fost provocat de către Federația Rusă, fără drept de apel. Păcatul originar provine, mai întâi, de la retragerea trupelor sovietice din fosta Cehoslovacie în stânga Nistrului, pe teritoriul de atunci al RSS Moldovenești. Al doilea act a fost făcut de către Boris Elțân, cel care, printr-un decret ca șef de stat, a transferat Armata retrasă din Cehoslovacia după căderea Zidului Berlinului, din subordinea Mareșalului Șapoșnikov, singurul comandant al trupelor CSI, succesoarea la tratate a URSS, în subordinea lui Pavel Graciov, Ministrul Apărării al Federației Ruse, ca Armata a 14-a. Actul este oricând contestabil juridic internațional (chiar dacă nimeni nu s-a ocupat de el decât istoricii români, inclusiv subsemnatul).

Desființarea URSS a necesitat și succesiunea la tratate – Rusia asumându-și cea mai mare parte a acestor responsabilități, inclusiv cele la nivel nuclear – dar și împărțirea moștenirii comune la nivelul Armatei fostei URSS – devenită a CSI, care reclama ca majoritatea armamentelor să fie transferate viitoarelor forțe armate ale noilor state independente, la fel și trupele ce-i aparțineau, în mod proporțional, prin acord. Un acord nu a avut loc privind trupele CSI și depozitele de armament ale fostei URSS de pe teritoriul Republicii Moldova proaspăt independente, însă prin decret, Boris Elțîn a creat trupele ruse de ocupație, Armata a 14-a. Nu mai erau trupele CSI, subiect al dirizării ulterioare și al moștenirii, ci trupe STRICT ALE RUSIEI. Deci trupe de ocupație, pe teritoriul noului stat independent, Republica Moldova.

Și în privința depozitelor de la Cobasna, o discuție privind succesiunea militară putea fi făcută. Bunurile Armatei Sovietice(inclusive armele nucleare!!!) aparțineau și fuseseră plătite proporțional de către toate noile republici independente, desprinse din fostul imperiu, deci fiecare era îndreptățită la cota sa parte. Nu e vorba neapărat de arme(în nici un caz arme nucleare) ci poate de contravaloarea financiară a cotei parte respective. Așa ar trebui abordat dosarul Armatei a 14-a.

Istorii recente. Aparențele de război civil

Pe Nistru, separatismul a fost produs de către Rusia. Direct, prin utilizarea transferului de trupe și a utilizării trupelor și armamentelor Armatei a 14-a contra batalioanelor de voluntari Tiras-Tighina și a forțelor de Interne ale Republicii Moldova, și a nou formatei armate prin șeful Departamentului de Apărare, Nicolae Chirtoacă. Atât Nicu Chirtoacă cât și Președintele Snegur, fostul premier Mircea Druc, nu mai știu de fostul șef al MSN Anatol Plugaru dacă e în viață și mulți alți oameni din aparat(vezi Oazu Nantoi), dar și Iurie Roșca, ar trebui să știe detaliile. Ca participant / observator și om care relata zilnic conflictul de pe Nistru (cu ajutorul Nataliei Pascal care ajuta la corespondențe, cu regretatul Alexandru Șcehndrea și ulterior cu Dinu Mihail) am toate aceste mărturii consemnate, dar și trăite, la fel și documentele vremii. Cine are dubii, să se documentele măcar la eminentul istoric Ion Varta.

E adevărat că, la fel ca-n toate conflictele înghețate, am avut de a face și cu aparența stimulate de Moscova a unei mișcări separatiste. Cu Smirnov venit din străfundurile Rusiei, cu grupările OSTK – un fel de gărzi patriotice din fostele intreprinderi sovietice, cu Galina Andreevna și grupul său de amazoane care au blocat calea ferată Chișinău Tiraspol pentru a-l elibera pe Smirnov, arestat de autoritățile Republicii Moldova. O aparență, nici măcar hibridă, ca-n Ucraina de azi. Ci forțe de ocupație ruse și război de independență între Rusia și Republica Moldova, al doilea stat românesc. După denunțarea formală a Pactului Ribbentrop-Molotov de către Sovietul Suprem al URSS, la Moscova, temeiul independenței de stat a Republicii Moldova.

Mă mir că cei doi corifei ai revizionismului și rescrierii istoriei, Igor Dodon și Aureliu Ciocoi, nu s-au dus și la teoria lui Artiom Lazarev și Vasili Stati privind faptul că Legea Limbilor ar fi determinat războiul de pe Nistru! La câtă istorie știu, ca și cum nu ar fi trăit în Republica Moldova, în ultimii 30 de ani, ne puteam aștepta la orice. Igor Dodon e tânăr, nu știu ce istorie a citit,(ne-am confruntat pe tema asta în 2003, într-o conferință și într-o emisiune la TV, și i-am spus de atunci să se ocupe de economie și să lase istoria istoricilor) dar părinții săi și oamenii din satul său natal, Dodonii, sunt oameni de toată isprava și cu istoria citită la timp și trăită cu toată simțirea românească.

De altfel, pentru cine ar avea vreun dubiu, există încă arhiva (la București la MAE, sigur) a lucrărilor formatului cvadrilateral România-Republica Moldova-Ucraina-Rusia, primul format pentru soluționare a conflictului de pe Nistru. Trăiesc și Marian Enache, primul ambasador al României la Chișinău. Și Adrian Năstase – care are multe lucruri consemnate în cărțile sale. Și Ion Iliescu. Există și documentele de atunci ale CSAT. Încă nepublice. Dar cea mai vie dovadă este cea a acordului de încetare a focului pe Nistru, semnat de președinții Republicii Moldova și ai Federației Ruse, Mircea Snegur și Boris Elțîn. Deci cine sunt părțile în conflict? Chișinăul încă fără armată și fără control pe teritoriu și niște pretinși separatiști de la Tiraspol? Nu. O consemnează documentele și realitatea juridică a momentului: Rusia și Republica Moldova! A fost război de eliberare națională, război de independență! Pe lângă război pentru integritatea teritorială.

Reacția logică a opoziției și zona fragilă de salvare a aparențelor

E interesant că reacțiile regimului Dodon, ale Președintelui Dodon și ale ministrului Ciocoi, a întregii propagande de partid PSRM și pro-rusă, a sesizat problema majoră și potențialul de explozie socială și națională ca efect al acestor răspunsuri în spațiul public. (Acest lucru trădează un grad mai mare de sofisticare al comunicării strategice din jurul președinției, ca și o prezență a unor specialiști mai versați decât propagandiștii moldoveniști, care scriu cărțile istoriei moldovenismului și fac filmele promovate de Dodon).

Importantă e și reacția opoziției, încă neunită. Iată o formula și o oportunitate importantă de coagulare a acestei opoziții, pe un subiect scandalos, dacă afacerea Aeroportului nu are încă sorți de izbândă. Numai că cineva, un lider politic responsabil, versat, bine pregătit și consiliat, care sesizează momentul, trebuie să preia inițiativa. Da, în jurul acestei teme se poate coagula o nouă majoritate chiar și în Parlament. Și atât afacerea Aeroportului cât și cea a mistificării și rescrierii istoriei, cu un impact atât de nociv la nivelul populației, ar trebui să fie tema care să permit puntea pro-europenilor PAS și PPDA cu unioniștii PUN și PL, respectiv PLDM și cu stânga proeuropeană din PDM. Să-i vedem la lucru!