E complicat să scrii despre săptămâni care sunt marcate de pierderi precum cea de săptămâna trecută. Ștefan Petrache ne-a părăsit. Doare nu atât trecerea lui în neființă, căci Ștefan Petrache nici nu a avut vreodată o viață publică prea vizibilă, ci înțelegerea că, odată cu dispariția acestor somități, dispare o epocă. Conştiintizarea că ei există undeva, în același spațiu temporal cu noi, e reconfortantă. Parcă ne-am acoperi cu această prezență nimicnicia noastră... Pentru demnitate, verticalitate, cumsecădenie, onoare există ei, stâlpii neamului, ca un fel de alibi pentru nimicniciile și mizeriile noastre... Iată această goliciune care rămâne sperie cu adevărat...

Nu sunt maestru în a scrie necroloage. Pentru mine Ștefan Petrache a fost un fel de etalon al muzicii ușoare elitiste, dacă poate exista așa ceva. Avea ceva care la noi nu prea s-a întâlnit nici până la el și nici acum nu prea se vede. Avea clasă! O finețe cu adevărat aristocratică, fără prețiozitate și fasoane, dar care impune admirație și respect. Nu am înțeles ce îl făcea într-atât de diferit până nu am început a asculta din arhivele muzicii ușoare românești. Și atunci am înțeles: Ștefan Petrache cânta românește! Nu vorbesc aici de româna lui perfectă, nici de faptul că l-a cântat pe Eminescu chiar și atunci când cei mai mulți nu îndrăzneau s-o facă. E vorba de un tot întreg. Ceea ce-l scoatea din tiparele sovietice, chiar sovietice moldovenești, este exact ceea ce l-ar fi plasat armonios în topurile muzicii ușoare din România și l-ar fi plasat sus de tot... Și astfel a fost de la bun început: „orice lacrimă, orice plângere...”. Dacă nu ai ști că e Ștefan Petrache, ai paria că e din fonoteca de aur a României!

Acum un an sau doi, un important poet de peste Prut îi descoperea o interpretare a lui Eminescu, ceea ce mi-a permis să-i mai trimit câteva... „De-aş avea”, „Ce te legeni, codrule?”, „Şi dacă ramuri bat în geam”. Ne-a părăsit în ajunul zilei de naștere a marelui poet. Ce bine a zis Emilian Galaicu-Păun: „Faptul că a plecat la Domnul în preajma zilei de naştere a poetului nostru naţional îl aşează, în patrimoniul culturii noastre, în dreapta lui Eminescu, pe care l-a cântat ca nimeni altul.”

Iară noi? noi, epigonii?... Simțiri reci, harfe zdrobite,

Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,

Măști râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;

Vreți să știți de ce versurile lui Eminescu se potrivesc de minune aici? Iată:

STOIANOGLO ÎL REŢINE PE MORARI După cum era și de așteptat, Stoianoglo se pare că i-a venit de hac lui Morari. Cică e „depăşire de atribuții și fals în acte”. Mă rog, putea să scrie și „traversare neregulamentară a carosabilului”. Cine știe? Poate că atunci când s-a schimba puterea exact cu asemenea formulări va fi „reţinut” și actualul...

PLAHOTNIUC NU TRECE! SUA a zis: „Pe-aici nu se trece!”, declarând că nu va elibera vize pentru Plahotniuc. Celor care s-au bucurat, sau încă se mai bucură prea mult, le-aș recomanda să privească mai multe filme de acțiune americane. Muuulte filme. În special din alea în care se vorbește despre „martori sub acoperire”. Cel puțin li s-a mai tăiat puțin din argumentele celor care acuză SUA că l-ar fi protejat pe Plaha, sau că ei ar fi „plăsmuit” schimbarea de putere de la Chișinău. La urma-urmelor chiar dacă şi-l arestează careva pe undeva, vi se va face mai uşor? Iată pe Filat l-au arestat. A şi ieşit de atunci. And so what?!

GAZODUCTUL ILUZIILOR DEŞARTE Gazoductul din România nu va fi terminat nici în 2020! Prima panglică a acestui gazoduct a fost tăiată încă hăt în domnia lui Leancă! Dar blestemata asta de țeavă așa și nu mișcă din loc! (Asta nu ți-e Arena Chișinău care e aproape gata!) Această tărăgănare este mai mult decât criminală din numeroase puncte de vedere (în special din acela care ar trebui să fie al statalistilor înverșunați), dar la drept vorbind ea nu este deloc surprinzătoare. Chiar crede cineva că e posibil un astfel de proiect cu puterea actuală de la Chișinău? Fără geopolitică, zicea careva? Hai, sictir...

ECONOMIA E INTEGRATĂ. DOAR EA Aproximativ 27% din exporturile Republicii Moldova merg spre România! Spre CSI – doar 15,8%. Per total UE consumă 65,7% din exporturi. Sunt ultimile cifre: ianuarie-noiembrie 2019. Și tendința nu-i de azi. Cu toate acestea puterea politică în ţară e alta. Îi invit pe toți acei care consideră că economicul e cel mai important și că restul urmează să meargă la școală. La una mai bună decât cele care afirmă că economicul e mai important decât politicul sau geo-politicul.

NEW SECERO-CIOKANOVITĂ Așa dar, e cu acte în regulă: Tkaciuk și Munteanu și-au înregistrat partidul! Peste 5000 de membri! Și mai cu seamă – 21 de organizații teritoriale! Asta zic și eu eficacitate! Asta zic și eu mijloace! Așa-i când „organizaţia” se implică...

DODON NE TRAGE DE LIMBĂ Socialiștii au anunțat că au intenții să umble pe la legea despre funcționarea limbilor și să anuleze legea despre propagandă în 2020. Uite-așa un partiduț a-geo-politic. Batistă pe țambal e tutti quanti. Important e economicul, corect? De răspuns, i-a răspuns Institutul de Filologie Romană „B.P. Hasdeu”. Ați vrut să scăpați de „limbă – alfabet?” Se vede că „batista pe ţambal” nu prea ajută.

VACANŢELE „BUGETARULUI” Apropo, cât timp noi vom apăra „limba-alfabetul” de un individ care a obținut cel mai slab scor de la Independență, dar care deține practic toată puterea în stat, acesta din urmă se va prăji la soare pe undeva pe Maldive sau se va îmbăta criță cu oaspeții săi prin beciurile de la Condriţa, acompaniați de corala Mitropoliei lui Cantarean... Și toate – doar din leafa oficială de „salariat”! Dar precum ziceam: cu ajutorul „organizaţiei” și al „bojicăi” se face totul!

LUCRĂM PENTRU POPOR! Iohannis a zis că nu mai susține Chișinăul oficial, dacă acesta nu-i „pro-european”. Că România va susține doar proiecte „dedicate direct cetăţenilor, proiectele cu impact la nivel local și proiectele de interconectare strategică”. Mă întreb: oare din ce categorie face parte gazoductul?...

DEŞTEAPTĂ-TE, IVANE! La Chișinău a avut loc o ședință comună a Consiliilor Chișinăului și Bucureștiului la care a fost semnat și un Acord de colaborare adițional la Protocolul de Infrătire, încheiat la... 4 noiembrie 1999 (cu 20 de ani în urmă!). Cel mai haios a fost să-l vezi pe Ivan Ceban ascultând cu îndârjire „Deşteaptă-te, române!”.

Cam atât...

Cireșica de pe tort o voi trimite lui Iurie Reniţă. Până la urmă deputatul s-a răzgândit și a zis că cel mai probabil nu va face publică înregistrarea cu acei de la ACUM care insistau să se facă coaliția cu Dodon. Probabil nu prea vrea să-i indispună pe acei de la „organizaţie”... Sensibilități, mdeh...