Alianța Nord Atlantică, pe scurt NATO – prescurtare de la Organizația Tratatului Nord Atlantic, semnat la Washington, în 1949 – este cea mai cunoscută, mai căutată și mai dorită organizație a lumii. O simplă căutare pe Google ne arată 76,6 milioane de citări a ONU și nu mai puțin de 366 milioane de citări ale NATO, de circa 6 ori mai multe.

1. Alianța Nord Atlantică este cea mai cunoscută, mai căutată și mai dorită organizație a lumii

Pe de altă parte, este și cea mai dorită organizație – sunt state care se chinuie de ani de zile să acceadă în NATO, altele au trecut prin reforme majore, dureroase, cu costuri substanțiale, pentru a se alătura clubului și alianței care să asigure apărarea comună. Statele foste socialiste au așteptat 7 ani după căderea Zidului Berlinului, în 1989, pentru a putea accede, în 1997, la Madrid, în NATO, în cazul Poloniei, Cehiei și Ungariei, altele au așteptat până în 2002, încă 5 ani, la marea extindere pentru a se alătura Alianței. Aici s-au alăturat și cele trei state baltice, primele din spațiul post-sovietic care au ajuns în NATO.

În alte cazuri, Ucraina și Georgia așteaptă de peste 11 ani de când li s-a promis, la summitul NATO de la București, din aprilie 2008, că vor deveni membre ale NATO, să facă un pas măcar prin a intra în Planul de acțiuni pentru a deveni membru – Membership Action Plan sau MAP măcar. E adevărat că o anumită oscilație a opțiunilor interne, războiul ruso-georgian din 2008 și anexarea Crimeii respectiv agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei au blocat acest drum, reformele necesare, nerealizate până la capăt, pe alocuri, dar și apetitul statelor membre NATO de a-și asuma responsabilitatea pentru apărarea acestor state.

De ce s-ar înghesui atât de multe state din Europa, din Balcanii de Vest, din spațiul post-sovietic să devină state membre ale NATO? Povestea e similară cu cea a răzeșilor din Ștefan cel Mare care, constatând că nu-și pot apăra singuri pământurile împotriva cotropitorilor, când familiile extinse nu mai răzbăteau, a trebuit să-și strângă împreună resursele și să se ajute și să se apere împreună împotriva tătarilor sau a turcilor, sau a altor seminții care îi jefuiau, îi tâlhăreau, le luau nevestele în haremuri și copii în oștirile păgâne. Erau primele forme de apărare comună și construcție statală românească, pentru ca ulterior să se adauge nenumărate acorduri și tratate făcute de Ștefan cel Mare și majoritatea domnitorilor din țările românești pentru a putea să stea în fața marilor imperii.

Deci principala atracție a NATO este articolul 5 care prevede că dacă un stat membru este atacat, Alianța consideră că este atacată în întregime și se apără împotriva agresorului cu toate resursele sale. E un principiu de tip Cei Trei Mușchetari ai lui Alexandre Dumas - Toți pentru unul, unul pentru toți. Deci miza cea mai importantă este aceea de a avea împreună forțe mult mai importante pentru a te putea apăra împreună, pentru că singur nu poți și ar fi prea costisitor să achiziționeză și să ții toate aceste trupe și arme pentru a te apăra.

2. Principala atracție a NATO este articolul 5 care prevede că dacă un stat membru este atacat, Alianța consideră că este atacată în întregime și se apără împotriva agresorului cu toate resursele sale

Nu înseamnă că orice stat poate deveni membru al NATO. Alianța nord-atlantică este în primul rând o alianță de principii și valori comune, iar la bază stau regulile dreptului internațional, abordarea multilaterală și lumea bazată pe reguli, principiile democrațiilor liberale respectiv apărarea drepturilor omului, economia liberă de piață și statul de drept, principiile CSCE OSCE ale respectării suveranității, integrității teritoriale și a independenței statelor, și respectarea cu bună credință a angajamentelor luate în cadrul acordurilor și tratatelor internaționale.

3. NATO este în primul rând o alianță de principii și valori comune, iar la bază stau regulile dreptului internațional, abordarea multilaterală și lumea bazată pe reguli, principiile democrațiilor liberale

Accederea în NATO respectiv extinderea Alianțe este prevăzută chiar din 1949, de la actul fondator, și o asemenea extindere se poate face dacă statul în cauză probează că respectă principiile și valorile comune, dacă se poate apăra singur și nu are relații conflictuale cu vecinii nemembri ai Alianței, respectiv dacă poate contribui la apărarea comună și la misiunile Alianței. Nu în ultimul rând, e vorba despre un Tratat, deci orice modificare adusă, inclusiv primirea unui nou membru, trebuie să întrunească acordul tuturor membrilor existenți la acel moment în Alianță.

Articolul 5 din Tratatul Nord Atlantic are și un rol foarte important în descurajarea credibilă a oricărui dușman, pentru că NATO nu-și dorește să intre în conflicte militare sau în războaie: oricine ar dori să atace un stat membru NATO se va gândi de două ori, știind că vor reacționa nu numai trupele militare ale statului respectiv, ci toate trupele statelor membre NATO, pe baza articolului 5. De aceea și statele membre, cu precădere cele mai mici și cu mai puține resurse, sunt primele care doresc să contribuie, pe măsura posibilităților, la apărarea comună, investind 2% din PIB sau mai mult în propria apărare, și să participe la operațiunile internaționale de management al crizelor sau de apărare colectivă generate de statele mari. Astfel, și în momentul în care s-ar ivi o problemă a lor, statele mai mari și mai potente vor putea să sară în apărarea lor, pentru că au dovedit că sunt aliați loiali și-și respect angajamentele în cadrul Alianței.

4. Articolul 5 din Tratatul Nord Atlantic are și un rol foarte important în descurajarea credibilă a oricărui dușman: oricine ar dori să atace un stat membru NATO se va gândi de două ori, știind că vor reacționa nu numai trupele militare ale statului respectiv, ci toate trupele statelor membre NATO

S-a vorbit foarte mult despre dominația unui singur stat în Alianță, Statele Unite ale Americii, cel mai puternic, sau chiar despre impunerea unor prevederi în cadrul Alianței. Că nu este așa ne-o dovedesc faptele. La summitul NATO de la București, în 2008, președintele George W.Bush și SUA au propus acordarea MAP către Georgia și Ucraina. Unele state membre s-au opus, iar rezultatul se regăsește în Declarația finală a summitului potrivit căreia Georgia și Ucraina vor deveni membre ale NATO, însă nu li s-a acordat această postură intermediară, Membership Action Plan, care este obligatorie pentru a deveni stat membru dar nu garantează accesul în Alianță. Deci nici un stat, fie el și cel mai puternic, Statele Unite ale Americii, nu pot impune nimic aliaților dacă nu și-o doresc. NATO nu e nici Tratatul de la Varșovia, nici Uniunea Sovietică, cu o putere dominantă.

O să spuneți că, de această dată, au fost state serioase și solide care s-au opus. Deși nu e public, s-a vorbit despre Franța și Germania care s-ar fi opus pe motiv de a nu provoca Rusia. Fără să confirmăm sau și infirmăm aceste nume de state, putem spune foarte clar că există și alte cazuri care arată că oricine poate fi auzit, că interese oricui se regăsesc în deciziile Alianței, că orice stat poate determina deciziile aliate. Este cazul Greciei – un stat membru nu neapărat foarte prietenos cu SUA, care s-a opus primirii Macedoniei (azi Macedonia de nord) în NATO, în ciuda deciziei cvasi-unanime la București, pe motiv de nume!!! Decizia Greciei a fost respectată timp de 11 ani și abia după încheierea negocierilor mediate de către ONU în privința numelui și a ratificării acestui acord în parlamentele de la Atena și Skopje Macedonia a fost invitată în NATO. Și asta în ciuda intereselor strategice superioare sau a voinței tututor marilor puteri europene și transatlantice care ar fi vrut Macedonia mai repede în NATO.

5. NATO e o Alianță în care oricine poate fi auzit, că interese oricui se regăsesc în deciziile Alianței, că orice stat poate determina deciziile aliate

Dar NATO nu este doar o alianță care ține cont de toate interesele statelor membre, ci este și un organism al solidarității și al consensului. Pentru că statele reușesc să se abțină constructiv de la exercitarea unui drept de veto și permit ca să se ajungă la formulele de consens. Încă de la anexarea Crimeii și agresiunea militară rusă din Estul Ucrainei, au existat state care au pierdut economic din sancțiunile la adresa Rusiei. În cadrul NATO (ca și în cadrul UE) multe state au discutat, în diferite etape, despre posibilitatea, nevoia și dorința de ridicare a sancțiunilor. Și, totuși, aceste sancțiuni dăinuie din 2014, și continuă și astăzi. Toate statele consideră că este mai importantă manifestarea de solidaritate și coeziunea, respectarea principiilor comune agreate și sancționarea celor care nu respectă regulile și modifică prin forță frontierele în Europa, decât interesele economice. Toate au acceptat pierderi mai mari sau mai mici pentru a arăta mesajul comun către statul care a încălcat regulile și către oricine ar încerca să joace între diferitele opinii și interese ale statelor membre.

6. NATO nu este doar o alianță care ține cont de toate interesele statelor membre, ci este și un organism al solidarității și al consensului

Nu înseamnă că statele membre NATO nu au interese divergente. Franța generalului de Gaule a intrat în confruntare cu Statele Unite, solicitând un statut egal într-o formulă ierarhizată în Alianță, pe motiv că, alături de SUA și Marea Britanie, Franța deținea arma nucleară și era membru permanent în cadrul Consiliului de Securitate al ONU. Franța a vrut un triumvirat, o formula în trei care să domine Alianța. Acest lucru nu a fost acordat și atunci Franța s-a retras din structurile militare ale NATO în 1967. În plus, chiar cartierul general al SHAPE, al comandamentului militar, a fost mutat din Franța în Belgia, la Mons. Franța a revenit în cadrul structurilor militare NATO în 2009, după summitul de la Strasburg-Kehl, la 60 de ani de la înființarea Alianței.

Între statele membre NATO au existat și războaie. Conflicte directe care ar fi amenințat cu scindarea Alianței dacă statele ar fi susținut unul sau altul dintre beligeranți și ar fi intrat în război deschis. Nu a fost să se întâmple astfel, maturitatea politică și Tratatul de la Washington foarte bine scris au determinat evitarea oricăror confruntări militare directe în interiorul Alianței. Turcia și Grecia au fost de mai multe ori în confruntări directe legate de frontieră, atât în Marea Egeei, cât mai ales în Cipru. În 1974, confruntarea dintre ciprioții turci și greci a determinat intervenția Turciei și a Greciei, cu Marea Britanie care a asumat separarea părților. Negocierile continua și astăzi în paralele cu disputele bilaterale.

Deci în cadrul NATO vorbim despre state democratice, mature, coerente, care împărtășesc principii și valori comune, își apără propriile interese, dezvoltă relații bilaterale distincte cu Aliații, apărând NATO ca organizație care este utilă tuturor. E utilă apărării comune, e utilă descurajării eventualilor adversari externi, consultărilor pe teme de securitate, e importantă pentru prevenirea răspândirii conflictelor de dincolo de frontieră și necesară învățării în comun și protejării cetățenilor și a teritoriului în fața noilor tipuri de amenințări care se nasc.

7. În cadrul NATO vorbim despre state democratice, mature, coerente, care împărtășesc principii și valori comune, își apără propriile interese

Securitatea s-a dovedit ceva mai mult decât o simplă colecție de amenințări militare. Din contră, lucrurile au evoluat mult mai departe decât definiția clasică a Școlii Europene de Securitate de la Copenhaga cu cele cinci dimensiuni ale securității – care a devenit, în 1991, odată cu Conceptul Strategic de la Roma[1], abordarea fundamentală a securității din punct de vedere al NATO – militară, politică, socială, economică și de mediu[2]. Am adăugat acestei prime abordări trei obiecte de „securitizat”statul, societatea și individul[3].

8. Securitatea s-a dovedit ceva mai mult decât o simplă colecție de amenințări militare: sunt cinci dimensiuni ale securității, militară, politică, socială, economică și de mediu, și trei obiecte de „securitizat” – statul, societatea și individul

Această modalitate de abordare a securității într-o formă largă s-a extins ulterior cu un nou tip de componente numite inițial „amenințări ne-tradiționale”, mai apoi „amenințări de securitate emergente”, pentru că NATO a privit aceste noi amenințări drept foarte importante, pătrunzând astfel cu curaj într-un teritoriu nou și incert. Această arie de amenințări include terorismul, proliferarea armelor de distrugere în masă, atacurile cibernetice, întreruperile de aprovizionare cu energie și produse energetice și chiar s-a extins la schimbările climatice și migrație[4]. Această abordare a fost atât de importantă încât în august 2010, circa 50 de membri din cadrul NATO International Staff și International Military Staff au migrat într-o nouă divizieEmerging Security Challenges Division[5].

UE și NATO au stabilit o cooperare comună pentru că ambele sunt plasate în practic același mediu de securitate – prin numărul de membri prezenți în ambele organizații. Și prima zonă a acestei cooperări a vizat exact amenințările hibride. Astfel, potrivit strategiei adoptate de către reuniunea Miniștrilor de Externe, UE și NATO au stabilit ca cele două organizații să lupte împreună cu amenințările hibride[6]. Potrivit acestei strategii, primul responsabil și respondent este statul implicat, dar asistența UE și NATO vine imediat să sprijine țara vizată de atac sau contracararea amenințării în cauză. Și această cooperare a fost tradusă în fapt atunci când mai mulți aliați din NATO și membri ai Uniunii Europene au decis să stabilească formal la Helsinki, pe 11 aprilie 2017, Centrul European de Excelență pentru Combaterea Amenințărilor Hibride[7].

9. State solide, stabile, fără conflicte, cu capacități de apărare întărite, cu control civil asupra structurilor militare și cu reforma sectorului de securitate făcută la frontieră sunt în beneficiul NATO

Declarația finală a summit-ului NATO de la Bruxelles[8], cel mai recent, vine să completeze panoplia de amenințări și provocări, cum sunt numite în acest document, cu o aducere la zi a situației internaționale. În document sunt menționate:

  • Abordarea de tip cetate asediată, respectiv amenințările venite 360 de grade, din toate direcțiile, cu sursele actori non-statali la actori-statali și tipologiile de atacuri convenționale – de la forțele militare – teroriste, cibernetice sau hibride (par. 2, p. 1). Formularea cuantifică nivelul de dezvoltare la momentul redactării, a percepției și studiului despre categoriile și generațiile de amenințări.
  • Provocări generate de acțiunile agresive ale Rusiei, inclusiv amenințarea cu utilizarea forței pentru a-și atinge obiectivele politice (par. 2, p. 1). Singularizarea Rusiei ca amenințare, care deschide suita amenințărilor și provocărilor concrete, subliniază preocuparea aliaților pentru acțiunile Rusiei care subminează securitatea euro-atlantică și ordinea internațională bazată pe reguli. Totuși nu este reținută amenințarea rusă la adresa teritoriului aliat cu acțiune convențională, ci doar amenințarea cu utilizarea forței, singura amenințare concretă manifestată inclusiv față de România[9]. Formularea e explicitată la Paragraful 41, unde se menționează că „Declarațiile Rusiei care amenință să țintească aliații din cauza NATO BMD (scutului antirachetă - n.n.) sunt inacceptabile și contraproductive”[10].

„Subminarea” ca formulare în text păstrează neclaritatea în privința gradului de impact asupra teritoriului aliat și a cetățenilor, rămas într-o dimensiune ambiguă sau nedeterminată. Textul reține însă, indirect, atașamentul aliat față de valorile subminate: securitatea și ordinea internațională.

  • Continuarea instabilității și a crizelor care au loc de-a lungul Orientului Mijlociu și a Africii de Nord, care alimentează terorismul și contribuie la migrația neregulată și traficul de persoane (par. 2, p. 1), textul neprecizând categoriile rezervate terorismului, migrației și traficului de persoane în panoplia de amenințări și provocări, respectiv măsura și gradul de amenințare creat de cele trei fenomene notate. El poate fi lecturat în contextul Conceptului Strategic relevat anterior care plasează între amenințări prezența instabilității, a unor crize sau conflicte în afara frontierelor NATO[11] (The Security Environment, par. 11, p. 11; Security through Crisis Management, par. 20, p. 19).
  • Criza din Siria (par. 2, p. 1) „are efect direct” asupra securității Alianței – fără a fi precizat gradul de impact, din nou. Suntem în sfera formulărilor creative și ambigue. Aici nu sunt relevate nici elementele concrete ce s-ar putea constitui în amenințări ca efect al crizei din Siria, dar juxtapunerea cu formularea generală a evenimentelor generale din Orientul Mijlociu fac, prin asociere, referire tot la terorism, migrațiune și trafic de persoane.
  • Amenințări hibride, care cuprind campanii de dezinformare și activități cibernetice malițioase (par. 2, p. 1).
  • Amenințări generate de proliferarea armelor de distrugere în masă și a tehnologiilor avansate de rachete (par. 2, p. 1).

10. Sprijinirea statelor vecine în creșterea capacităților de apărare înseamnă asigurarea păcii și securității regionale, sprijinirea partenerilor și siguranță și liniște pentru cetățenii statelor din interiorul Alianței

Împreună, ca membrie ai NATO, suntem mai puternici și învățăm unii de la alții despre ce ne amenință cetățenii și teritoriul. Alături de partenerii noștri, încercăm să rezolvăm conflictele din exteriorul Alianței ce ne afectează, și încercăm să întărim capacitățile de apărare ale celor ce-și doresc acest lucru – Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Iordania. State solide, stabile, fără conflicte, cu capacități de apărare întărite, cu control civil asupra structurilor militare și cu reforma sectorului de securitate făcută la frontieră sunt în beneficiul NATO, a statelor din flancul estic și a oricui pentru că au capacitatea de a-și rezolva democratic problemele interne, pot să combată amenințările interne și pot să se apere, potrivit propriilor capacități, de amenințări militare externe. Și asta înseamnă asigurarea păcii și securității regionale, sprijinirea partenerilor și siguranță și liniște pentru cetățenii statelor din interiorul Alianței.


[1]NATO Strategic Concept Rome, Article 24, in “The Alliance's New Strategic Concept agreed by the Heads of State and Government participating in the Meeting of the North Atlantic Council”, 7 nov 1991, athttps://www.nato.int/cps/en/natolive/official_texts_23847.htm.

[2]Buzan, Barry, Popoarele, Statele și Teama, Editura Cartier, Chișinău, 2012, ISBN 9975-79-046-1, 386 p.

[3]Buzan, Barry, Popoarele, Statele și Frica, Editura Cartier, Chișinău, 2014, ISBN 978-9975-79-727-6, 385 p, Iulian Chifu, Gândire Strategică, Editura Institutului de Ştiinţe politice şiRelaţiiInternaţionale al Academiei Române, Bucureşti, 2013, ISBN: 978-973-7745-85-9, 335 p.

[4]“NATO’snewdivision: A serious look at ‘emergingsecuritychallenges’ or an attempt at shoringuprelevanceandcredibility?”, ISIS Europe Briefing Note, No. 51, September 2010, at https://www.natowatch.org/sites/default/files/NATOs_New_Division_0.pdf.

[5]Idem.

[6]Press statementsbythe NATO Secretary General Jens Stoltenbergandthe EU HighRepresentative for Foreign Affairs andSecurityPolicy, FedericaMogherini, 1-2 December, 2015, at https://www.nato.int/cps/en/natohq/opinions_125361.htm.

[7]“NATO welcomesopening of European Centre for CounteringHybridThreats”, 11 April 2017, at https://www.nato.int/cps/en/natohq/news_143143.htm.

[8]Brussels Summit Declaration, Issued by the Heads of State andGovernmentparticipating in themeeting of theNorth Atlantic Council in Brussels 11-12 July 2018, at https://www.nato.int/cps/en/natohq/official_texts_156624.htm

[9] BBC, Putin says Russia will 'neutralise threats' after US opens missile base, 14 mai 2016, at https://www.bbc.com/news/world-europe-36289155; Iulian Chifu,Rusiaameninţă cu bombardareascutului de la Deveselupentru a răspândifricaînpubliculroman, 28 martie 2019, 28 martie 2019, la https://adevarul.ro/news/eveniment/rusia-ameninta-bombardarea-scutului-deveselu-raspandi-frica-publicul-roman-1_5c9c87fb445219c57ecb13f7/index.html; Iulian Chifu, RusiașirăzboiulpsihologicîmpotrivaRomâniei: atacmilitar la bazaDeveselu, 27 martie 2019, la https://evz.ro/rusia-razboiul-psihologic-deveselu.html.

[10]Brussels Summit Declaration, op.cit., paragraful 41.

[11]Strategic Concept 2010, op.cit.