S-a lansat succesiunea lui Vladimir Putin. Deși mai sunt 4 ani până la finalul mandatului. Ce anunță un asemenea scenariu în condițiile putinismului târziu unde zvonurile, nuanțele, micile indicii de poziționare ale personalităților la nivelul administrației și simbolurile joacă un rol determinant, nicidecum procesele transparente? Sunt câteva elemente care au concurat spre o asemenea dezbatere.

Succesiunea lui Putin. De ce a fost lansată taman acum?

Mai întâi e vorba despre evenimentele din statele apropiate, Kazahstan și Ucraina. În cazul statului kazah, matusalemicul președinte Nursultan Nazarbaiev a părăsit poziția de președinte chiar dacă a păstrat anumite prerogative, revenind ulterior și reluând o parte a celor abandonate. Dar rămânând fondatorul națiunii independente kazace și lăsând un succesor ca Președinte, Tokayev, care a încercat prea devreme să-și afirme independența și să se distanțeze față de fostul președinte.

Apoi este cazul Ucrainei, acolo unde Yanukovici a fost răsturnat de Maidan - o revoluție genuină, nicidecum una colorată, ca-n 2004, sub imperiul exportului de model democratic al neoconservatorilor americani - ulterior revoluția la vot care l-a adus pe Zelenski și partidul său la putere, practice din neant. Nu că acest lucru s-ar putea repeta în Rusia. Dar schimbările, și democrația, și succesiunea kazahă, și efectele secundare ale succesiunii cu liderul suprem în viață, toate au fost lecții învățate în societatea rusă, aducând în prim plan tema zilei de după regimul Putin.

Un alt eveniment ține de Constituția – relativă – a Federației Ruse, care interzice mai mult de două mandate. În 2008, Putin i-a lăsat locul lui Medvedev. A revenit în 2012, după pauza de un an cât a fost premier, beneficiind de o interpretare a Constituției vizând mandatele consecutive. Dar în 2024, încheie acest al doilea ciclu de două mandate. Cine va fi succesorul acum?

Cursa Succesiunii: Ministrul Apărării Serghei Shoigu în prim plan

În al treilea rând, există o adevărată cursă deschisă de doritori, care semnalează faptul că sunt pregătiți și aspiră la o asemenea carieră. E cazul unui set de interviuri în care preopinenții își conturează avantajele, având drept obiectiv și țintă unicul alegător al lor real, președintele Putin însuși. Este cazul ministrului dezvoltării economice Maxim Oreshkin, care și-a anunțat ambiții mai importante, subliniindu-și trăsăturile de manager.

Mai important, președintele director general al firmei ROSTEC, Serghei Chemezov, și-a lansat interviul-aplicație pentru funcția de premier, creionându-și trăsăturile de tehnocrat, om de afaceri de succes, implicat în comerțul digital, comerțul cu arme și cu resuri menajere și gunoi și cu utilaje pentru construcția de drumuri. El se definește liberal, criticând tratamentul protestatarilor și subliniind rolul opoziției politice, dar se grăbește să afirme certitudinea plecării lui Vladimir Putin de la Kremlin.

Dacă Chemezov s-a promovat în Izvestia, Serghei Shoigu a preferat în septembrie un ziar de vizibilitate medie, Moscovskii Komsomolets, pentru a-și organiza primul interviu major din carieră. Și el se afirmă, în mod cert, drept principal succesor al lui Vladimir Putin, când se va pune problema, pe baza câtorva credențiale relevante: cel mai vechi ministru – din 1996 timp de 18 ani ministrul pentru situații de urgență, apoi 6 luni guvernator al regiunii Moscova, după care i-a urmat într-un mandate deja durând de 7 ani lui Anatoly Serdyukov, ca Ministru al Apărării.

Să mai adăugăm și faptul că în 1999 a înființat și condus partidul Edinaia Rossia, ajuns pe locul doi după comuniști dar înaintea partidului Patria a ministrului de externe de atunci, Evghenii Primakov și a primarului Moscovei, Iuri Lujkov, l-a susținut pe nou venitul Vladimir Putin în postura de premier și ulterior, președinte, existând o anumită doză de datorie directă a celui mai puternic om din stat față de Shoigu. Mai putem considera la argumente în favoarea sa faptul că, după atâția ani în funcție publică, Serghei Shoigu a reușit, și prin merite personale, să fie pe a doua poziție ca popularitate în Rusia, după Putin, un lucru cu adevărat unic și remarcabil.

Sarabanda de candidaturi din sistem pentru președinția Rusiei e așteptată în presă

Aceste interviuri programatice și de PR, panegirice pe alocuri, care țin loc de interviuri de angajare potrivit regulilor de poziționare politică în Rusia lui Putin, lansează obligativitatea ca toți cei care au ambiții în materie să și le exprime. În caz contrar, riscă să piardă startul sau să fie excluși din listă. De aceea e de așteptat ca, în perioada următoare, și alți pretendenți care se simt îndreptățiți dar și suficient de puternici pentru a clama marele premiu, să se afirme public.

Viitoarea sarabandă de anunțuri crează o dificultate lui Putin în a bloca procesul. Dacă o face, e o susținere implicită pentru eternal număr doi, Dmitri Medvedev, loialul secondant care a fost președinte de paie între 2008-2012 și care a fost suficient de rezervat și cunoscător al ierarhiilor pentru ca să se dea de o parte ca președinte și să încaseze, ca premier, de fiecare dată când a fost nevoie, în locul șefului său. Pe de altă parte, credibilitatea lui Medvedev este suficient de erodată încât chiar și legenda legată de incapacitatea cuiva de a-l schimba, indiferent de câte ori s-a pus problema la nivelul cercului de decizie din Rusia, poate fi măturată de nevoia de reîmprospătare a regimului.

Firește că lui Putin nu-i e foarte la îndemână să lase să curgă o asemenea cursă, pe care să o arbitreze, cu exepția cazului în care există măcar o miză, un premiu, fotoliul de premier. Chiar dacă opțiunea sa ar fi să se retragă după 2024, respectând Constituția, el nu poate lansa succesiunea decât în preajma momentului lansării cursei prezidențiale. În caz contrar, poziția sa e șubrezită din momentul în care se vorbește de succesor. Nu înseamnă că un eventual succesor nu va fi în postura lui Tokayev, atât timp cât Putin e în viață. Deci controlat, coordonat și condus de fapt de Putin.

Percepția și așteptarea publică: speranța desemnării unui succesor.

Un alt argument al lansării acestei curse este chiar acțiunea, percepția și așteptarea publicului rus. Dacă democrația este exclusă ca și posibilitatea de a alege în mod natural un succesor, majoritatea populației privește cu atenție și așteptări îndreptățite alegerea făcută în numele său de către sistem, respectiv omul pe care va pune mâna Putin și mai marii zilei ca succesor. Care le va fi oferit la vot. Și pe care îl vor vota cuminți. Sondajele și focus grupurile în materie ale Levada Center, cel mai celebru institut de sondare a opiniei publice – chiar dacă declarat “agent strain” pe baza noilor legi, din cauza finanțărilor venite de peste hotare pentru diferite proiecte – arată preocuparea rușilor pentru succesiune, chiar dacă puțini știau de prevederile constituționale.

În schimb pe toate categoriile de public, pro și anti-Putin, perspectiva ca actualul președinte să părăsească puterea e considerată marginală - că e vorba despre continuarea proiectului și rolul pentru nomenclatură și îmbogățirea ei, că e vorba despre rolul de echilibru, că despre dorința sa de a rămâne la putere. Apoi, când vorbim despre succesor, Medvedev e o variantă, dar niciodată prima. Cel mai vehiculat succesor rămâne Serghei Shoigu, actualul ministru al Apărării. În trena sa se mai află ministrul de Externe Lavrov, Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin sau omul de afaceri Pavel Grudinin, reprezentantul comuniștilor. De asemenea, se menține și varianta unui succesor complet necunoscut sau cineva complet în afara spectrului politic și nu neapărat în lumina reflectoarelor, modelul fiind Putin însuși.

Cert este că, chiar dacă Serghei Shoigu este de departe preferatul sistemului, dintre cei aflați în poziții publice, vârsta nu garantează stabilitatea sistemului deoarece are doar 3 ani sub Putin, așa cum și Lavrov e din aceeași generație. Marea stea a generației următoare nu a fost încă identificată, de aceea perpectiva liderului necunoscut rămâne valabilă. Singurul lucru imposibil este cel al unei lovituri democratice, a unor alegeri libere sau a unui lider al opoziției ce preia această poziție. Aici toți cetățenii ruși par să fie mai degrabă în consens, într-o proporție covârșitoare. Nu mai cred în democrație și propriul lor vot, chiar dacă au viu în față recentul modelul Ucrainei vecine.