Bizară săptămână… E din acelea în care ori ești nevoit să intri prea mult în detalii, ori o reduci la o singură frază. Şi fraza respectivă sună a sentinţă: guvernul putinist se instalează!

Am putea pune punct aici, dar câteva nuanțe le vom nota totuşi. Nu înainte de a vă comunica că la București e în plină desfășurare salonul de carte Gaudeamus! Practic toate editurile de la Chișinău sunt prezente la târg cu o ofertă de carte destul de solidă atât la nivel de cantitate cât și calitate! Ar fi cazul să ne mândrim, dar când te uiți la celelalte domenii în afară de cultură – parcă sunt lumi paralele, nu alta! Decalajul e de-a dreptul devastator!

Vom reveni acum la celelalte nebunii:

BANI PENTRU USATÎI Usatîi anunță cu mare pompă, de pe scena unui concert (ce altceva știe ăsta să facă?) că lansează niște proiecte cu Botoșani. Bani grei, care fără partenerul din România nu i-ar fi căzut în gușă. Pariez că tot ce se va spune despre aceste proiecte va avea drept laitmotiv inevitabil renunțarea la geopolitică, renumita deja „batistă pe ţambal”. La câți bani a băgat România în Moldova, ar trebui demult ca rata unioniştilor să ajungă la vreo 70%, cam toți acei care nu au votat pentru PSRM, partidul care deține astăzi puterea absolută în țară. Uite-așa niște paradoxuri...

CHIRONDA – VICEPRIMAR Dar cele spuse mai sus nu ar trebui să ne mire prea mult, când ne gândim cine au fost acei care ar fi trebuit să se ocupe de comunicare. Unul din aceștia a fost Victor Chironda care a devenit săptămâna trecută, fără nicio sinchiseală sau ezitare, vicele lui Ivan Ceban, socialistul ales de recent în scaunul primăriei de la Chișinău. Ceilalți vice-primari propuși de Ceban nu au fost votați de CMC.

PRIMĂRIA SCOASĂ DIN PRIMĂRIE Ceban a anunțat că va muta primăria din sediul istoric. Chipurile clădirea actuală ar avea nevoie de restaurare. Dar poate cauza e alta? Omul vrea birouri luxoase, moderne, nu ca în clădirea asta cu iz vechi. Are nevoie bratanul da spațiu pentru „raspal’ţofkă” și „pal’ţî veerom”. Birourile vechiului sediu sunt prea înguste pentru anvergura degetelor sale... Mă rog, ar fi și mutarea în spaţii noi o idee, dar actualul sediu e totuși monument istoric și primăria - instituție publică. S-ar cuveni parcă concurs de oferte pentru nou sediu, expertiză științifică pentru restaurare... Niet, khoziain – barin! (nu vă supărați pentru rusismele folosite, dar noul idiom va trebui însușit!)

ANTIROMÂNISM RUDIMENTAR Ca să înțelegeți cine sunt noii miniștri vă vom aduce doar un exemplu: noul ministru al educației este autorul (împreună cu nevastă-sa) cursului de „Istorie Integrata” şi a manualelor respective care au fost trimise în școli în îndepărtatul an 2006, pe timpul băbacului Voronin. Acest manual a fost categorizat pe timpuri de breaslă drept unul profund antiromânesc, cu atacuri nefondate la adresa României și cu numeroase citate din propaganda sovietică. Probabil avem aici definiţia tehnocrației în limbajul dodonist...

POPULISM DICTATORIAL Vă vom aminti, dacă poate ați uitat, că Republica Moldova este oficial o republică parlamentară. Dar în țara în care un partid controlează toate pârghiile puterii, nu Guvernul, puterea executivă, ci președintele anunță măsuri sociale, cu mărire de pensii, indexări și restul. Ca la Stalin: tătuca popoarelor anunță, iar guvernul nu are decât să execute și puțin contează mijloacele!

IARĂŞI CONCEDIERI Cândva demult, încă în 2011, publicam un mic text pe care îl numeam „Spirala incompetenţei”. E și astăzi în acces public și nu a pierdut nicio fărâmătură din actualitate. Noul guvern a trecut și el cu mătura prin efective, procedând la alt val de demisii. De facto, guvernul Sandu, sub pretextul lichidării „statului capturat”, a concediat un număr considerabil de funcționari, inclusiv specialiști și profesioniști valoroși (știu ce zic, nu sunt presupuneri subiective), eliberând terenul pentru socialiști, care sunt, după cum am văzut mai sus, perfect apolitici și mari profesioniști. Uite-așa o salubrizare...

LUMINA VINE DE LA RĂSĂRIT! CU TANCURILE... Donald Tusk îi reproșa săptămâna trecută președintelui Franței, Emanuel Macron, ăla de umblă cu idei fanteziste despre o Europă de la Vladivostok până la Paris, că acesta nu știe ce zice, căci țara lui nu a cunoscut ce înseamnă tancuri rusești pe teritoriul său... Și are perfectă dreptate! Dar se pare că nu doar francezii suferă de amnezie (la o adică, francezii chiar nu au cunoscut urgiile secerei și a ciocanului, dar ia încercați-o cu o swastica nazistă pe la ei, să vedeți cum sar ca fripți!)... Moldovenii de amnezie nu pot suferi prin definiție, căci e o boală legată de memorie, ceea ce nouă ne lipsește cu desăvârșire. Între 1940 și 1950 acest teritoriu a pierdut cam 1/3 din populație. 10% din locuitorii RSSM au pierit doar pe foametea din 1946-1947... Dar moldovenii nu-și împovărează cutia craniană și conștiința cu așa chițibușuri. Ei fac coaliții cu secera și ciocanul de dragul „luptei cu corupţia” fără remușcări sau chinuri existențiale. Iar când firescul îi ajunge din urmă și sunt măturați ca niște gunoaie, găsesc din nou explicații ubuesti pentru a justifica și explica dezastrul în care ne-au aruncat.

Iar noul guvern a și plecat în Rusia! Înainte de a fi anunțat programul de guvernământ! Din Rusia ne-au adus două vești: -că vom plăti gazul mai ieftin (deși aici Gazprom avea o marjă enormă, căci noi plăteam niște prețuri exorbitante, net superioare celor de pe piață); -că ni se va acorda un credit de tocmai 500 mln $! Referitor la acest credit nimic nu se comunică despre condițiile lui. Or fi mai bune decât cele ale creditului din partea României, cu o dobândă simbolică de 1,5%? Ori decât cele ale FMI-ului cu ale lor 2%? Mă îndoiesc. La fel precum mă îndoiesc (nu fără bucurie) că va ajunge până la urmă măcar o lețcaie. Îmi mai aduc aminte de o promisiune de 300 de mln $ nu chiar într-atât de demult care așa și a rămas în domeniul promisiunilor. Sper mult exact asta să se întâmple și cu acești bani. Nu există vasal mai supus decât acela care-ți este dator cu bani... N-ar fi rău să repete Medvedev ceea ce a mai spus cândva: „Deneg net, no vî derjites’!”. Iar ca să fie actul de vasalitate desăvârşit, din Rusia ne va veni, ca un soare, ditamai Lavrov!

Cam atât pentru această săptămână. Cireșica de pe tort o voi trimite la MSMPS (iată chair sunt curios, știți ce înseamnă această abreviatură?): ei au anunțat că pensia medie a judecătorilor va fi în 2020 cu 2000 de lei mai mare ca în 2019. Adică, doar diferența cu care la va fi mărită pensia va fi mai mare decât pensia majorității pensionarilor din această ţară care au muncit o viață! Lunar, un fost judecător va primi în mediu 21.031 de lei! Felicitări, tovarăși!