Motto:

Fii bărbată, Zoe!

I.L.Caragiale, O scrisoare pierdută

La ora când scriu acest editorial, zarurile au fost aruncate. Cel mai probabil, dezbaterea privind moțiunea de cenzură este în curs iar planificarea votului celor care au declanșat debarcarea guvernului Maia Sandu este făcută. Nu vreau să spun că vor și reuși: mișcarea depinde de numeroase componente culese la bucată de către socialiștii pro-ruși ai lui Dodon pentru a acoperi majoritatea care să voteze moțiunea de cenzură care dă jos Guvernul ACUM.

Acțiunea lui Igor Dodon era nu atât previzibilă, cât parte a unui plan pe care l-am schițat și prezentat chiar de la numirea sa în funcție, după mezalianța cu pro-rușii lui Igor Dodon. Inclusiv intervalul de timp – imediat după alegerile locale și parțiale – și condiția – câștigarea primăriei Chișinău – erau incluse în proiectul inițial. Singurul element lipsă a fost revolta premierului Maia Sandu și dorința de a folosi momentul pentru o mișcare de forță, asumarea răspunderii guvernului, și expunerea partenerului de coaliție care numai reformă nu vrea. Cu atât mai puțin să predea Procurorul general.

Igor Dodon este un personaj care execută docil un plan elaborat la Moscova, acolo unde bate drumurile cu asiduitate pentru a face temeneli la Vladimir Putin. În plus, își construiește pas cu pas un Regim autoritar, Regimul Dodon, la care a contribuit din plin actuala majoritate, când i-a cedat pe rând instituțiile de Securitate, i-a acceptat asumarea de responsabilități executive – deși nu le are potrivit Constituției. Apoi păcălelile la desemnările în funcții în instituțiile care trebuiau constituite cu grijă și echilibru au început să se acumuleze – vezi celebra “competiție” de la Curtea Constituțională cu alți câștigători și promovarea lui Țurcan în funcția de Președinte al CCM.

Mișcarea Maiei Sandu a relevat că este cu adevărat un bărbat politic în Republica Moldova. Nu discut substanța legii pe care și-a asumat răspunderea, care e discutabilă – mâine vine un alt guvern care își subordonează politic justiția și procurorii. Nu discut nici abordarea reformei din justiție care are în Raportul elaborat de Comisia de la Veneția toate motivele și reacțiile nuanțate de care are nevoie pentru ca reforma justiției fie recroită pe baze corecte.

Dar gestul asumării răspunderii este unul corect, de forță, de expunere publică a unei realități. Permite guvernului Sandu să cadă de pe un cal mare, de pe un cal frumos: reforma justiției! Nu-i vorba, Igor Dodon ar fi permis reforme de fațadă dacă nu-i afectau puterea acumulată pas cu pas. Dar nu reforma justiției. Se relatează la Chișinău în culise că Președintele pro-rus ar fi afirmat că nu va numi un procurer care să-l aresteze ulterior, știut fiind enormitatea din dosarul finanțării PSRM de către Rusia lui Putin,  care riscă să-i explodeze direct în față, concomitent cu abundența de instrumente media pe care le finanțează și le controlează, deși formal nu are venituri și Agenția Națională de Integritate ar avea multe de cercetat și aici.

Nu-i mai puțin adevărat că asumarea răspunderii de către guvernul Maia Sandu e un gest politic cu risc maxim! Altfel ar fi fost adoptat dacă guvernul avea securizată o majoritate de blocaj, care să nu voteze moțiunea de cenzură și să nu sancționeze trimițând acasă guvernul. Dacă acest lucru nu e securizat, e cazul să te gândești de două ori când îți asumi răspunderea. Fie ar trebui controlată o majoritate care să nu permit votarea unui alt guvern ci împingerea în alegeri anticipate și resetarea situației politice.

Este dificil de anticipat că guvernul nu ar cădea. Gruparea pro-rusă a lui Dodon clamează culegerea bob cu bob, parlamentar cu parlamentar, a majorității noi, de multă vreme. Sunt cunoscuți din timp premierul, viitorul ministru al Apărării, al Externelor și al Internelor. Însă nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. Iar aici un rol relevant în are PDM, în măsura în care e disciplinat, coerent și dorește să reintre în joc de pe poziții de legitimitate cu un Pavel Filip rupt de vechea echipă și de vechile metehne ale lui Vladimir Plahotniuc.

Într-adevăr, cred că se poate decela azi o majoritate care ar putea să-și asume reforma în justiție, edificarea statului de drept și protejarea reală a independenței justiției. În orice caz drumul european al Republicii Moldova. Ar putea fi o soluție și pentru punerea capătului mezalianței după ce și-a îndeplinit atribuțiile pentru care a fost constituită această “alianță situațională”. Iar mersul în alegeri anticipate ar fi o respectare a angajamentelor formulate la ultimele alegeri și o împăcare cu propriul electorat.

Există încă o veste bună, pe care am văzut-o după locale: socialiștii pro-ruși ai lui Dodon nu au o majoritate, după cum au demonstrate-o rezultatele de la locale. O asemenea situație ar permite alegeri anticipate care să nu consemneze victoria deplină a prorușilor în Parlamentul de la Chișinău. Ba chiar în anumite condiții ar permite instalarea unei coaliții pro-reforme la Chișinău, oricum o campanie făcută pe alte baze decât celebra blamare a Oligarhului Rău care a Capturat Statul.

Să admitem și varianta unei coaliții de strânsură care adună voturi pentru a doborâ Guvernul Maia Sandu și care chiar instalează repede un Guvern Chicu. În această situație, Igor Dodon se va confrunta până la alegeri cu o situație dificilă privind parteneriatele și finanțările și nu cred că prietenul său Putin se va grăbi să finanțeza Republica Moldova. În plus, erodarea peste iarnă nu are cum să fie de bun augur. Menținerea la guvernare e o greșeală cu costuri majore în timp.

E adevărat că noul guvern poate să strice fundamental: poate schimba prin legi obișnuite și profund neconstituționale eșafodajul de putere în Republica Moldova, desăvârșind Regimul Dodon, poate să rupă fundamental drumul pro-european și evoluția pro-occidentală de la Chișinău. Și poate accepta și semna blăstămățiile pregătite pe Transnistria care să priponească pe o perioadă lungă de timp Republica Moldova în sfera de interese și control a Rusiei lui Putin.