Deputatul  PSRM Vasile Bolea i-a solicitat ministrei Justiției, Olesea Stamate, printr-o interpelare, să fie informat despre experții naționali și internaționali care au participat la reformarea Procuraturii din anul 2016. Indiferent ce a urmărit legiuitorul socialist prin acest gest, el a pus degetul pe rană.

Impostura schimbărilor

Bolea afirmă că în anii scurși după proclamarea independenței procuratura a fost modernizată fără noimă de vreo patru ori. S-a făcut risipă de bani, s-a pierdut timpul, ca până la urmă să se purceadă la o nouă reformă.

Este limpede că el caută nod în papură. Ironizează zelul reformist al blocului ACUM, pentru a compromite autorii  schimbării și a induce ideea că și actualele eforturi depuse de Guvernul Sandu ar putea să fie zadarnice.

Atâta doar că demersul său, vrând-nevrând, dă în vileag nu numai absurditatea, inutilitatea și superficialitatea acțiunilor întreprinse de coaliția ACUM/PSRM, ci și impostura acesteia. Asistăm la cea mai obtuză reformă cu putință în justiție care, la o privire mai atentă, nu-i decât o parodie a schimbării politice. O imitație caricaturală a democrației.

Este de-a dreptul uluitor primitivismul abordărilor practicate de guvern. De fapt, se încearcă emanciparea procuraturii și puterii judecătorești prin simpla înlocuire a unor oameni din sistem cu alții.

Asta e ca și cum ți-ai dori să-ți îmbunătățești jocul de șah, substituind mereu piesele vechi de pe tablă cu altele noi. Însă figurinele din lemn cioplite și pictate altfel nu au cum schimba esența, ele reprezintă aceeași pioni, nebuni, cai, turnuri, regine și regi. Ca să desăvârșești efectiv jocul ai nevoie de școală, de cultură, de maeștri afirmați de-a lungul anilor etc.

Au aruncat copilul din scăldătoare

De bună seamă, în două decenii și ceva s-a încercat în repetate rânduri să se racordeze justiția din Republica Moldova la standardele europene. Ultima reformă a ministerului public s-a încheiat acum trei ani.

Comisia de la Veneția, cu modificări nesemnificative, a aprobat proiectul de lege a procuraturii. Inițiativa fusese salutată de Delegația UE în Republica Moldova și votată de Parlament, intrând în vigoare la 1 august 2016.

Mai mult decât atât. Modernizarea procuratorii s-a bucurat și de o generoasă asistență financiară occidentală. Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională, bunăoară, a oferit 1,5 milioane de dolari pentru reforma din 2016.

Cu alte cuvinte, legea de acum trei ani a fost bună. În caz contrar, Occidentul nu ar fi sprijinit-o.

Și nu-i de mirare, ca să mai glumim, că procuratura a fost capturată . Oligarhii nu devorează orice le cade în cale. Au gusturi rafinate, de regulă.

Și noua reformă ar putea să placă unui viitor plutocrat pofticios. I-ar conveni mai cu seama dreptul, votat de coaliția ACUM/PSRM, de a forma o comisie anticonstituțională de preselecție pentru a impune Consiliului Superior al Procurorilor candidatul  favorit.  Plahotniuc nu avea această posibilitate.

Oricum, un lucru bine făcut nu trebuie dărâmat numai pentru că de el s-au atins anterior niște mâini insalubre. Nu arunci copilul cu apa murdară din scăldătoare.

Ghilotina e un remediu  mult prea radical ca să-l folosești pentru a îndepărta mătreața. În încercarea de a te descotorosi de  ceva nedorit, riști să pierzi ceva valoros.

Autorul reformei vechi, beneficiarul celei noi

De altfel, unul dintre autorii reformei de acum trei ani a fost expertul Vladislav Gribincea care a condus, împreună cu Andrian Candu, grupul de lucru pentru elaborarea conceptului de procuratură din 2016. El și Centrul de Resurse Juridice pe care îl reprezenta au încasat banii oferiți de SUA.

Același expert a fost antrenat și în alte proiecte naționale din justiție. A participat la restructurarea puterii judecătorești, de exemplu.

Ironia sorții, astăzi tot Gribincea este unul dintre beneficiarii noii reforme a  procuraturii ce dă cu piciorul în reforma de acum trei ani pe care a elaborat-o el. Comisia de preselecție l-a desemnat deunăzi candidat pentru funcția de procuror general.

 Nu am nimic împotriva lui Vladislav Gribincea, desigur. Nu despre el este vorba, de fapt, ci despre  caracterul aberant și lipsa de logică a ultimei reforme a justiției.   

O comedie caragialească

Borges avea dreptate când spunea că realitatea se naște din cărți, nu invers. Parcă  jucăm cu toții astăzi în comedia politică  „O scrisoare pierdută”  de Ion Luca Caragiale.  

Acțiunea se derulează în plină campanie electorală. Se dau lupte de culise, conflictele secundare, aidoma bulgărului de zăpadă, se acumulează în unul principal.

Toate personajele  sunt în scenă. Cetățeanul turmentat, măcinat de iluzii, cu eterna-i întrebare  „Eu pentru cine votez?”. Nu lipsesc nici Zaharia Trahanache, „prezidentul”, nici coana Joițica care dă tonul tuturor,  nici Tipătescu dispus să-și  sacrifice cariera de dragul compatrioților și reformelor progresiste, nici Pristanda, polițaiul-șef, nici Farfuridi sau Branzovenescu, politicienii marginali de joasă speță.  

Urmărim stupefiați  o rătăcire colectivă greu de explicat. Dacă aș fi să fiu malițios, aș pune acest comentariu despre pasiunea reformistă a actualilor guvernanți sub semnul proverbului „Un nebun aruncă o piatră-n baltă și zece înțelepți se chinuiesc să o scoată”.