Nu-l cunoșteam și nici nu-mi amintesc să-l fi întâlnit pe undeva pe tipul ăla care m-a oprit în fața primăriei și mi-a spus că-mi citește textele și că-i plac. Era un tip scund, cu părul rărit, cu o frunte lată și neobișnuit de sidefie.

-Da, scrii bine, și eu te citesc, numai că ți-aș da un sfat, în puii mei nu mai scrie despre politică.

Fiecare propoziție o termina cu o înjurătură. Înjurăturile erau foarte pitorești și neaoșe, dar îi contraziceau în mod flagrant laudele pe care mi le-a adus la începutul întâlnirii noastre neprevăzute. 

Pentru că nu suport ca cineva să mă porcăiască în halul acesta, am vrut să plec, dar tipul nu mă lăsă și îmi tot repeta insistent să nu mai scriu despre politică, de parcă ar fi fost un disc zgâriat.

Apoi îmi apucă nasturele de sus de la fâș și începu să-l rotească între degete, în timp ce-și continua perorația.

Mie nu-mi plac indivizii care se dau cu prea mult parfum, așa ca tipul acela, dar mai ales mă enervează când îmi apucă vreun nasture de la haină și îl rotește între degete, iar în timpul acesta îmi vorbește. Unde mai pui că nici nu ne cunoșteam. Cum-necum, dar îl vedeam pentru prima dată. De aia, am făcut doi pași îndărăt, smulgându-mi nasturele dintre degetele lui lucioase și nasturele meu se rupse și se rostogoli pe asfalt, iar eu m-am aplecat și l-am cules de jos și mi l-am băgat în buzunar.

Apoi am plecat. Iar când eram gata să trec de primărie, l-am văzut deschizând ușa pe Ion Ceban.

 Mi-am văzut de drum, dar după vreo șase-șapte pași, mi-am întors capul și l-am zărit pe tipul acela cu fruntea lată care mă sfătuia să nu mai scriu texte despre politică apropiindu-se râzâtor de socialistul Ion Ceban,  și acesta îl luă vesel de braț și trecură amândoi strada.