La prima vedere, răspunsul la întrebarea din titlu este evident. Se urmărește demiterea Executivului. În realitate, acțiunea întreprinsă de Partidul Democrat are mai multe semnificații. Unele dintre ele urmează să aibă efecte imediate, altele caută să lovească niște ținte mai îndepărtate în timp.

Sensurile și scopurile

Cum moțiunile nu se depun în fiecare lună și nu în fiecare an, nu strică să ne oprim puțin asupra sensului și scopurilor acestora. Deși e o noțiune veche, a intrat în vocabularul politic odată cu afirmarea și extinderea sistemului parlamentar de guvernământ.

În sensul larg al cuvântului, moțiunea este un termen de origine latină și înseamnă orice propunere formulată și supusă votului unei adunări. Exprimă, de regulă, atitudinea sau revendicările unei colectivități în chestiuni majore sau de stringentă actualitate.

Într-un sens politic mai restrâns, moțiunea de cenzură, numită și vot de încredere, este un act prin care legislativul retrage mandatul acordat anterior cabinetului de miniștri pentru guvernarea țării. Provine din tradiția parlamentară britanică.

Moțiunea de cenzură are un efect dublu. Unul juridic și altul politic. Pe de o parte, cade guvernul, pe de altă parte, se declanșează o criză guvernamentală ce se stinge odată cu instalarea unui nou executiv.

Este practicată preponderent în republicile și monarhiile parlamentare. Rareori în sistemele semi-prezidențiale.

În Franța, bunăoară, Adunarea Națională are dreptul să inițieze o moțiune de cenzură. În Rusia însă guvernul nu poate fi destituit prin votul Dumei de Stat. În atare sisteme politice, cabinetul este demis prin decret prezidențial.

În republicile prezidențiale, unde guvernul este subordonat nu legislativului, ci direct șefului statului, votul de încredere în parlament nu are rost. Congresul SUA, de exemplu, nu votează moțiuni de cenzură împotriva guvernului.

În schimb, în sistemele parlamentare, votul de încredere este o practică uzuală. Executivele adesea sunt date jos prin retragerea încrederii în Legislativ. Un atare act, bunăoară,  s-a consumat recent în Parlamentul de la București, unde în urma unei moțiuni de cenzură a picat Guvernul Dăncilă.

Practicile autohtone

În Republica Moldova, a cărei Constituție este inspirată de parlamentarismul european, cu precădere de cel românesc, demiterea guvernului prin  retragerea încrederii în Parlament a devenit deja o uzanță. În urma unei moțiuni de cenzură a fost debarcat în 1999, cu votul adepților lui V. Voronin și Iu. Roșca, guvernul Sturza, chiar înaintea demarării unor negocieri internaționale ce urmăreau integrarea Chișinăului în procesul  de aderare a României la UE.

Prin moțiune de cenzură a fost demis și guvernul Filat. Ultimul executiv destituit până acum prin retragerea încrederii Legislativului a fost cabinetul Streleț, care fusese dat jos cu voturile socialiștilor, comuniștilor și democraților în octombrie 2015.

După patru ani, Partidul Democrat încearcă marea cu degetul. Fracțiunea parlamentară a PDM a depus joi o moțiune de cenzură împotriva guvernului condus de Maia Sandu. Demersul democraților va fi dezbătut de Parlament săptămâna viitoare.

Potrivit democraților, actualul executiv nu a realizat nimic în domeniul social și economic, iar faptul că din iunie până acum a înaintat numai 15 proiecte de legi dovedește,  în opinia opoziției, eșecul total al cabinetului de miniștri. Liderul PDM, Pavel Filip, consideră că activitatea guvernului Sandu este  „o bătaie de joc”.

Sincer vorbind, șansele de reușită ale acestei întreprinderi sunt derizorii. Chiar dacă în Republica Moldova  inițierea unui vot de neîncredere față de guvern este mai facilă decât în Spania sau Israel, unde moțiunea trebuie coroborată și cu o candidatură pentru funcția de premier, acțiunea democraților nu pare fezabilă.

Puțini sorți de izbândă

Este puțin probabil ca, în actuala conjunctură, socialiștii să voteze împreună cu democrații pentru destituirea guvernului Sandu. Or, fără aportul PSRM, moțiunea nu trece.

Tentațiile socialiștilor, ce-i drept, de  a se debarasa de ACUM  și de a prelua întreagă putere în stat, aruncându-le un ciolan și celor din PDM, sunt mari, desigur. Numai că deocamdată nu-i momentul potrivit pentru o atare mutare pe tabla de șah politic.

În actualele condiții, democrații nu vor accepta sub nicio formă să ajungă partenerii mai mici ai socialiștilor. O coabitare a PDM cu un „partid prezidențial” în care Dodon deține pâinea și cuțitul țării ar însemna boală lungă și moarte sigură pentru partidul condus de Pavel Filip.

Ce își propune  în această situație PDM? De ce forțează o schimbare cu puțini sorți de izbândă și cu perspective extrem de nebuloase?

Semnificația electorală

În primul rând, gestul democraților are o semnificației electorală, bineînțeles. Mai exact vorbind, avem de a face cu o replică a PDM la o acțiune politicardă a blocului ACUM care și-a propus să dezbată chestiunea devalizării băncilor în ajunul alegerilor de  la 20 octombrie.

Este limpede că astfel PAS și PPDA își doresc să încrimineze întregul Partid Democrat pentru furtul miliardului, ceea ce mi se pare o afacere îndoielnică. Dacă ne luăm după această logică,  guvernul Republicii Moldova din 2013-2014, din care făcea parte și Maia Sandu, ar urma să fie inculpat pentru jaf, ceea ce ar fi o exagerare, firește.

Astfel, contracarând tentativele puterii de a-l mânji cu noroi cu doar câteva zile înainte de scrutin, PDM îi răspunde cu aceeași monedă. Chiar în preajma votului de la 20 octombrie, democrații depun o moțiune de cenzură și creează un eveniment politic de rezonanță, căutând să inducă ideea în societate că actuala guvernare este incompetentă și rău intenționată.

Planuri cu bătaie lungă

În al doilea rând, moțiunea democraților are o semnificație strategică. Se vede că ei au în minte și niște planuri cu bătaie lungă. Deși nu-și fac iluzii, probabil,  în privința șanselor de reușită a moțiunii de cenzură, aceștia pun o presiune mare pe blocul ACUM.

PDM îi amintește guvernului Sandu că atârnă de un fir de păr. Gestul său are o valoare dublă.

Prima. Democrații bat șaua să se priceapă iapă. Dau de înțeles blocului ACUM că ar putea provoca oricând, cu proxima ocazie favorabilă, căderea executivului și declanșarea unei crize politice. 

Nu-i exclus că astfel Pavel Filip și aderenții săi ar dori să forțeze în viitorul apropiat sau puțin mai îndepărtat  crearea unei coaliții ACUM-PDM. Revenirea la guvernare înainte de alegerile prezidențiale prin îndepărtarea de la putere a PSRM le-ar conveni democraților.

A doua. PDM încearcă să tempereze zelul socialiștilor care să vor grăbi să cotonogească opoziția parlamentară în teritoriu mai cu seamă după alegerile locale, în urma cărora situația  democraților, pesemne,  se va  șubrezi. Pavel Filip îi amintește astfel Zinaidei Greceanîi că o poate trimite  în opoziție ca rezultat al unei posibile reconfigurări a puterii.

Moțiunea de cenzură este  un instrument democratic verificat și o formă de luptă politică  civilizată care ține în priză guvernul și oferă oportunități pentru schimbarea legală a puterii  în perioada dintre alegerile parlamentare.  E o dovadă în plus că opoziția este vie și cât de cât funcțională.

Or, din acest punct de vedere, lucrurile la Chișinău lasă de dorit.  Opoziția nu se simte deloc bine chiar dacă democrații forțează o moțiune de cenzură în parlament.  Asta însă e o altă poveste la care voi reveni.