Preș.-ul Dodon s-a trezit în dimineața asta fără pumni, asemenea unui personaj din Gogol, pe care într-o dimineață l-a părăsit propriul lui nas, pentru a încerca să fugă un pic mai târziu, din Rusia. În momentul când a avut loc această întâmplare halucinantă și truculentă, preș.-ul Dodon se afla în bucătăria sa lucitoare, stătea comod pe scaun și își ridica spre gură o farfurie plină cu sandvișuri cu icre roșii.

Deodată, cele două mâini ale sale care înălțau farfuria spre gura sa au pus-o îndărăt pe blatul lucios, s-au dezasamblat din încheieturi, s-au strâns sub formă de pumni și au zburat spre fereastră. Preș.-ul era îngrozit, pentru că nu mai avea mâini cu care să-și poată mânca tartinele sale preferate.

Le-a implorat să se întoarcă la locul lor, dar mâinile sale n-au vrut. Nevasta preș.-ului veni cu o idee: să le prindă și alergă după ele, dar pumnii preș.-ului s-au dat brusc într-o parte și ea a zburat cu umărul în peretele sidefiu și s-a scurs palidă la podea. Au venit bodyguarzii săi și pumnii preș.ului au prins să le toarne lovituri cu nemiluita, impunându-i pe aceștia să se retragă, plini de vânătăi, dincolo de ușă.

Înainte să se facă nevăzuți pe fereastră, cei doi pumni ai preș.-ului i-au dat vreo două în coaste și fostului lor stăpân. Apoi au zburat în oraș.

Zburau pe bulevardul Ștefan cel Mare și se luau de trecători. Așa știau ei să se distreze. Se apropiau de om pe la spate - și trosc, pleosc,- vreo două în ceafă și se ridicau în aer. Sărmanul om se uita înapoi ca să vadă cine l-a pocnit și sărea la beregata trecătorului care avansa în urma sa, crezând că acesta era bătăușul care i-a otânjit una după cap și așa se isca o bătaie în toată legea, spre hazul celor doi pumni ai preș.-ului Dodon, care zburau deasupra ciomăgarilor.

În timpul acesta, drama preș.-ului era că nu avea mâini ca să mănânce. Îl hrăni nevastă-sa. Ea îi băgă tartinele cu icre roșii în gură.

Avea de semnat o grămadă de acte și tot ea le iscăli, dar situația asta nu putea dura la nesfârșit și îi chemă la el pe Voicu și pe Năstase și le dădu ordin să-i găbuiască pumnii și să-i aducă înapoi, copt-necopt și asta până la amiază, căci la amiază urma să ia prânzul cu ambasadorul Rusiei la cafeneaua Propaganda și nici nu-i trecea prin cap să nu se ducă. Sau s-o lase pe nevastă-sa să-l hrănească, căci ce ar fi gândit ambasadorul despre el?

Teama lui era ca pumnii săi să nu fugit peste graniță.