În 2008, scriam împreună cu Oleksandr Sushko și Oazu Nantoi, The Breakthrough – a quick solution on Transnistria – despre percepția rezolvării peste noapte a problemei nistrene, așa cum a fost anunțată de către Vladimir Voronin. O analiză făcută în varianta grupurilor de lucru trilaterale de experți din România, Republica Moldova și Ucraina care merită revizitată astăzi, când se încearcă o reluare a temei, 11 ani mai târziu.

Nu-i vorba, și ultima carte pe Transnistria e scrisă tot cu Oazu Nantoi, România și Republica Moldova la confluența dosarului transnistrean Cooperarea societății civile: Coaliția „Liniile Roșii”. Ambele sunt de strictă actualitate azi, când Igor Dodon și Vasili Șova au adus, peste noapte, tema Transnistriei înapoi în prim planul agendei publice, deși anunțaseră că va fi reluată abia peste un an având în vedere agenda complicată a “dezoligarhizării” și a reformelor necesare intern, dar și majoritatea de mezalianță făcută să pregătească alegeri anticipate pe noi reguli.

Scandal cu vicepremier și consilier al lui Dodon pentru cedări statale: de la statul comun al lui Primakov la „entitatea statală” nistreană a lui Șova

Ultimele dezvăluiri din deschide.md relevă existența unui document elaborat de către Vasili Șova – după celebrul plan plimbat de Dodon pe la curțile europene, care prevedea varianta Statului Comun a lui Primakov, din 1997, respectiv susținea că în Transnistria pre-există două state, Republica Moldova în sine și Transnistria, pe care Rusia le unifica într-un „stat comun” – care se va numi probabil tot Republica Moldova, dacă nu „Republica Moldova unificată” – și care are un Parlament cu două camere dintre care cea superioară cu o reprezentare paritară și drept de veto al regiunii separatiste în politica externă, de securitate și apărare. Inadmisibil!

Noul proiect de document, realizat tot pe filieră rusă de Șova, este o declarație a formatului 3+2 prin care urmează să se asume formula de soluționare a conflictului. După ce a renunțat la cuvântul „federalizare” – deși pe fond proiectul de declarație e chiar mai rău decât o con-federalizare – Declarația „uită” de tot ce s-a negociat și de tot ce s-a convenit, de fundamentele conflictului și documentele de bază, de retragerea trupelor și a munițiilor, ba și de fundamentele principiale ale CSCE-OSCE, și propune o abordare tip soluție a marilor puteri/politică de putere și nu una drept internațional și lumea organizată pe reguli prin care se propune modelul stat în stat: preexistența entității statale nistrene și dăinuirea sa ca atare în cadrul statului Republica Moldova.

Avem de a face aici cu un model tip Matrioshka, o federalizare a la russe. Căci și dacă vorbim despre federalism, SUA și Germania Fedrală au două nivele clare de reprezentare, unul al statului, al doilea al statelor componente/landurilor, cu atribuții clare revenind administrației centrale, fapt care dă și coeziunea acțiunilor și forța statelor în cauză. În cazul Federației Ruse, în marea masă numită stat rus plutesc entități distincte, cu diverse statute, autonomii, republici autonome și diferite grade de autonomie, stătulețe mai mult sau mai puțin autonome și cu puteri diferite ale liderilor autoritari – vezi Cecenia- și zone care nu au nici un statut special ci funcționează ca și componente ale unui stat unitar. Toată această amestecătură de subiecte cu statute diverse sunt ținute împreună de un Tratat de Federație ce dublează Constituția Federației Ruse și care impune, autoritar – mai ales după instituirea verticalei puterii, autoritarismul central asupra entităților, într-o formulă aproape deplină, oricum dependentă de Putin.

Ciudata declarație a lui Vasili Șova

Republica Moldova este un stat democratic și care pretinde să fie european. Și este în interesul său să fie și coerent, nu cu legături și fire subterane, dependente de personalități și lideri, ci înscrise în documente juridice. În plus, Republica Moldova trebuie să facă pași substanțiali în a dobândi coerență și capacitate administrativă pentru a face reformele și pentru a-și menține opțiunile strategice, nicidecum să plaseze în mâinile Tiraspolului veto-uri pentru politica externă, de securitate și apărare, pentru orientarea strategică și pentru terțe teme politice.

Nu am să intru în detaliile comentării Declarației și a gafelor, prostiilor și propozițiilor strecurate acolo. Trebuie doar să remarc prezența formulării securității comune/colective europene, un concept pe care Rusia s-a căznit să-l introducă la nivelul OSCE în 2008-2009, a fost respinsă această abordare – egală cu Europa de la Lisabona la Vladivostok, cu veto-ul rus asupra securității europene și expulzarea SUA din Europa, eventual chiar cu dispariția NATO. Prezența formulării trădează absența expertizei Republicii Moldova - care există dar nu a fost implicată de Șova în dezbaterea subiectelor de această factură.

Mai grav, Vaili Șova a comunicat creația sa către partenerii externi înainte de a discuta subiectul în Guvern, în grupurile de experți și inter-instituțional. A făcut-o doar la 3 octombrie, pe fugă, la repezeală, înainte de reuniunea e la Bratislava 8-10 octombrie, când trebuia deja adoptată. Ce să mai discuți, ce amendamente să faci? Nu a putut decât să fie oprită enormitatea. Dar ea trădează absența comisiei de control pentru reintegrare și problema nistreană din Parlamentul Republicii Moldova și o penurie de experți pe domeniu în zona executivă.

Politica pașilor mici” și matematizarea conflictului nistrean

„Politica pașilor mici” este o găselniță pentru a rupe proiectele strategice mari, inacceptabile, și a le băga cu de-a sila pe gâtul recalcitranților. Anglo-americanii o nume „strategia salamului”: nu vrei să mănânci salamul dar dacă e feliat, îl iei felie cu felie și ajungi să-l mănânci pe tot. În cazul Transnistriei, dar și al proiectului din Donbas, Rusia a găsit această formulă care, fără proiect strategic de soluționare globală, fără linii strategice clare și respectate de toată lumea, profitând și de longevitatea lui Putin și de succedarea mandatelor în democrație, respectiv de lipsa memoriei instituționale în statele mai noi cum sunt Republica Moldova și Ucraina, să li se impună nenumărate mici cedări succesive care să contureze, împreună, viitorul statut.

Spunea cineva că am ajuns la faza matematizării conflictului nistrean. Pași înainte, pași înapoi, teste mici, dezvoltări pe o direcție, într-un domeniu sau în altul, revenire, așa încât să împingi înainte pașii mici și feliile salamului pe gâtul Republicii Moldova. Iar o nouă guvernare de mezalianță, cu un Președinte Dodon pro-rus și un Șova care mișcă toate proiectele rusești înainte, cu o componentă pro-europeană mai puțin rutinată și nepregătită încă să-și apere interesele pe teme tehnice, concrete, din lipsa integrării depline în structurile de decizie a cadrelor care chiar știu subiectul, e un adevărat paradis pentru pașii împinși înainte, unii cu largul concurs al unor state europene cu propriile interese în relația cu Putin, vezi Franța lui Macron de astăzi.

“Pașii mici” au o dublă valoare de întrebuințare: mai întâi calmează populația din regiunile separatiste, dându-le avantaje și drepturi la care erau blocate din cauza separatismului și neacceptării lor nicăieri, a vieții într-o entitate nerecunoscută, neacceptată. Aceste avantaje permit ridicarea presiunii de pe autoritățile separatiste și chiar folosirea avantajelor ca elemente de menținere politică a acestora, fiind prezentate ca realizări. Al doilea avantaj este că viitorul statut al regiunii este desenat prin constrângerile pașilor deja acceptați. Dar nu e obligatoriuca reintegrarea să se mai facă: dacă viața e foarte bună și așa, de ce s-ar mai integra vreodată separatiștii dacă au tot ce le trebuie - avantaje, drepturi și recunoaștere internațională?

OSCE-ul e campion la forcing: cum scopul e de a rezolva conflictul, formal, orice pas înainte e un avantaj. Iar pașii mici” au un dublu avantaj: permit durata procesului, deci consumul de resurse și mersul salariilor și, în egală măsură, asigură livrabile constante pentru gloria celor implicați și justificarea față de plătitori. Nu degeabă îi vedem și astăzi la Chișinău pe eternii Klaus Neukirch și Kalman Miszei.

Diferențele Transnistria – Donbas și Minsk/Normandia-5+2

Diferențe majore marchează situația în Transnistria și pe cea din Donbas. Deși fondul e același, în cazul Donbas, formatul Normandia permite un opt out al SUA și intervenția Washingtonului când nu e de acord cu tema sau soluția. În plus, proiectul Formulei Steinmeier pleacă de la „cele două părți”, unde Ucraina și-a luat măsuri de precauție pentru a nu recunoaște separatiștii, în timp ce „statutul special” e acceptat dar nedefinit.

Din contra, Declarația Șova viza un act al marilor puteri – între care și UE, și SUA, și OSCE, și Rusia, și Ucraina – de impunere a unui tip de soluție care, la origine, ar fi provenit de la statul suveran Republica Moldova, dar pe sub ușă. Rusia îi dă documentul lui Șova și Dodon, aceștia îl trimit internațional ca un document propriu al statului unde are loc separatismul, iar înainte de semnare, îl prezintă aproape subversiv și amețesc instituțiile cu o pseudo-întâlnire de urgență în care încearcă să acopere o dezbatere inexistentă și un acord la fel de opac ce ar fi fost smuls pentru a valida Declarația.

Falsul este evident, și a fost probat de către deschide.md prin scrisorile transmise terților de Șova din august, deși prima întâlnire oficială a avut loc în... 3 octombrie, cu 5 zile înaintea întâlnirii fatale. Că a fost oprit textul, tot e bine, dar de ce trebuie să se întâmple așa ceva într-o democrație? Asta înseamnă să nu ai controlul și supravegherea unei comisii parlamentare, asta înseamnă să nu-și folosești resursele administrative și tehnice pe care le ai la dispoziție în mod judicios, și da, asta se întâmplă când ai oameni în funcții cheie cărora nu le place sau nu sunt familiari cu un subiect sau altul, dintre cele mai acute și stringente pentru statul pe care-l conduc.

Revenind la apropieri și diferențe, ele sunt clare și nu neapărat în avantajul Ucrainei:

-         ambele state au rezoluții ale Adunării Generale a ONU, pentru retragerea trupelor – Republica Moldova, pentru condamnarea încălcărilor de reguli, legi și drept internațional – Ucraina (e adevărat că Republica Moldova nu-și valorifică aceste avantaje – vezi discursul lui Dodon la ONU și absența retragerii trupelor sau referirilor la acordul Elțân-Snegur din 1992 de încetare a focului, a acordului din 1994 de retragere a trupelor, a rezoluției de la Istanbul 1999 privind retragerea trupelor ruse);

-         în cazul Ucrainei, „statutul special” e condiționat de desfășurarea corectă a unor alegeri, iar acest pas de preluarea controlului asupra teritoriului după retragerea completă a trupelor de toate felurile pe care Rusia le-a introdus în Donbas. Ne-o spune Președintele Zelenski, la presiunea străzii. Asta pentru că în Ucraina este război, și azi mor oameni, sunt mii, zeci de mii de veterani și voluntari gata să blocheze orice cedare sau pas nepotrivit.

-         În cazul Republicii Moldova, Legea din 2005 nu conține ideea de statut special ci doar de autonomie a localităților din stânga Nistrului, însă Declarația lui Dodon-Șova nu conține nici o referire la retragerea trupelor și e un pas complet necugetată în referințe juridice absente.

-         Asta chiar dacă, spre deosebire de Ucraina, Republica Moldova poate, cu ajutorul vecinei sale, să preia controlul frontierei separatiste și să integreze singură regiunea. A început să o facă și ar putea să o facă în continuare. Dacă ar controla și intrările de personal militar și de intelligence rus prin aeroportul Chișinău, și acesta ridicat de Dodon și blocat de Șova în a fi reintrodus.

Republica Moldova și Ucraina funcționează, în cazul conflictelor lor separatiste din Est și a regiunilor cu trupe ruse, pe principiul vaselor comunicante. Rusia face teste distincte și utilizează lecțiile învățate dintr-o parte în cealaltă. Profită de avantaje și diferențe pentru a impune soluții comune și ținte clare, de dominație și control. Astăzi se adaugă chiar și contribuția largă a unor state occidentale, cuprinse de oboseala negocierii continue și a relațiilor blocate cu Moscova. Răbdarea strategică a Moscovei ar putea da rezultate pe fondul iuțelii de mână a pro-rușilor și a nebăgării de seamă a pro-europenilor și a occidentalilor, cu precădere la Chișinău.