E un lucru bine cunoscut cum arată geometria relațiilor de putere:

-         când e unul la putere, unul singur puternic, necontestat, se merge către autoritarism și dictatură – e cazul Coreii de Nord, Iranului, Turkmenistanului sau Rusiei lui Putin;

-         când sunt doi, automat se ajunge la confruntare, dacă ierarhia nu e acceptată – avem cazul clasic al Statelor Unite, între Democrați și Republicani, sau mai recent al Italiei, între Cinque Stele și Lega;

-         când sunt trei, doi se aliază împotriva celui de-al treilea, schimbând părțile pe rând, dacă nu se intră în blocaj de prea multă personalitate – regăsim situația în Israel, cu Netanyahu, Benny Gantz și Lieberman;

-         jocul în patru se rezumă la alianțele doi la doi, deci reproduce, cumva, când alianțele sunt stabile, situația în doi – cazul Germaniei cu CDU, SPD, Liberali și Verzi, înainte să pară Alianze fur Deutschland, extrema Dreaptă, și să urce Die Linke, extrema stângă;

-         de la 5 în sus, pe variantă impară, geometriile devin cele mai sănătoase și stabile la guvernare. Dar asta presupune asumarea coalițiilor mozaic, maturitate politică și cultură democratică.

În Republica Moldova am avut toate experiențele: joc în 1 cu Voronin șef de orchestră, până-n 2009; apoi mai mult sau mai puțin, un joc în doi, Filat versus Plahotniuc, cu câteva nuanțe la nivel politic, de culoare; apoi am migrat la joc în trei, socialiști pro-ruși, PDM-Plahotniuc și puterea declarat pro-europeană și Opoziția pro-europeană din stradă. Astăzi am revenit la varianta ambiguă cu două principii de putere, Președinte și Guvern, Dodon și Maia Sandu. (Andrei Năstase rămâne un al treilea dar capacitatea electorală îl plasează într-o postură subordonată ierarhic. Candidatura la Primăria Chișinău e un joc la risc maxim, făcut să relanseze partidul, dacă va câștiga. Dacă nu, subiectul competiției pe dreapta e greu de relansat iar sondajele îl scot, chiar, din spectrul partidelor ce trec pragul.)

Bătălia politică, de putere și de imagine în doi: Dodon versus Maia Sandu

Ca în orice joc de putere în doi, mai ales doi actori așezați în mezalianță, cei doi intră în competiție, ba chiar în conflict deschis, în mod natural. Fie își dispută ierarhia, până când unul recunoaște întâietatea celuilalt, fie polarizează forțele și competiția în contrapune, mai ales pe fondul majorității de mezalianță. Încăierarea între cei doi poate duce la o așezare ierarhică și recunoaștere a șefului, a Tătucului, a liderului, sau duce la ruptură și erodarea câștigătorului. Dodon versus Maia Sandu. Parcă am mai avut bătălia asta la precedentele prezidențiale...

Premierul Maia Sandu are o problemă tot mai evidentă. După ce a pierdut acordul politic inițial, lăsându-i lui Dodon securitatea, apărarea și Curtea Constituțională, adică arbitrul jocului, plus dimensiunea strategică (unele mai de voie, mai fără de voie), iar în pseudo-competiția pentru dimensiunile neclar distribuite sau neîmpărțite, Dodon a pus piciorul în prag și și-a tras cu forța justiția, în mare parte, pe sub ușă, mai nou atentează la politica externă și a introdus pe masă și Transnistria, pe care dorește să o domine – o face deja prin fostul consilier Vasili Șova.

Deci competiția pentru agendă nu mai vizează azi aproape deloc reforma și guvernarea, ci politica externă, legitimitatea internațională și Transnistria. Ba, mai nou, PSRM atentează și la Guvern, la proprietatea sacrosantă a partenerului de coaliție. A anunțat-o Bătrâncea, și o anunță și rezultatele electorale la locale și generale parțiale din 20 octombrie. PSRM vrea și el la guvernare, vrea să împartă și Executivul, pe care-l va acapara pas cu pas, în viitor.

Întinderea în spațiul extern a lui Dodon, căruia i s-a permis sceneta excesivă și de prost gust de la Adunarea Generală a ONU, așa cum i s-a permis și lui Andrei Năstase votul pro-Rusia de la Consiliul Europei – un vot simbolic echivalent cu sărutarea inelului Tătucului, recunoscându-i poziția de șef, amenință postura Maiei Sandu. Și deja nu mai poate să contemple pasivă și să dea comunicate. Deja trebuie acțiune.

Confruntare sau recunoașterea șefului și construirea Regimului Dodon

Opțiunile nu sunt foarte multe: admite situația curentă, preeminența lui Dodon și se supune, pas cu pas, doleanțelor tot mai hulpave ale acestuia, permițându-i să acapareze pas cu pas puterea deplină, inclusiv prin intrarea în Guvern, sau alege să-și marcheze pierderile și să înceapă reconstrucția opoziției de la capăt. În primul caz, riscul e foarte mare: demonetizarea ideii de forță pro-europeană și acuzația că ajută la edificarea Regimului autoritar Dodon, cu preluarea masivă de către Rusia a Republicii Moldova. (Asta ca încununare a formulei de a ignora realitatea, de a te ascunde după deget și a nu vedea că discursul evitării confruntării geopolitice a fost egalitate, dar nu pentru căței, cum spunea Grigore Alexandrescu. Adică a fost o modalitate prin care Dodon a vrut să fie singurul care să poată juca țonțoroiul geopolitic.)

În al doilea caz, asta înseamnă asumarea confruntării, câștigarea a ceea ce mai poate fi câștigat, apărarea principiilor, și menținerea verticalității neștirbite a pozițieim cu riscul de a ajunge în alegeri anticipate și de a reseta jocul politic în noul context. De a reajunge în opoziție și de a putea critica liber aberațiile administrative și pașii făcuți de pro-rușii socialiști. Cu toate instrumentele la dispoziție pentru a bloca voluntarismele excesive ale lui Dodon.

Ce va face Andrei Năstase? Greu de spus. Va accepta jocul electoral anticipat și eventualul risc de ieșire din Parlament(și, eventual, din viața politică)? Va accepta preeminența PAS și a Maiei Sandu, topindu-și partidul în cel partener și ierarhia în opoziție? Sau, cum sugera Dodon, va rămâne la putere lângă socialiștii pro-ruși, evitând, pentru moment, alegerile? Greu de spus, scenariile sunt multiple, pariurile rămâne deschise după locale, și aici vom verifica soliditatea ACUM ca alianță.

Oricum, chiar dacă premierul va vrea să aperee șarada făcută de consilierii ce au desenat istoria mezalianței stânga-dreapta, ruso-proeuropeană, Igor Dodon nu va mai lăsa ACUM și PAS, pe Maia Sandu ca premier să meargă înainte în această formulă. După locale, va genera el conflictul și ruptura, doar să tranșeze ierarhia și să consacre faptul că el e omul forte, să-și desăvârșească Regimul și să pună gheara pe întreaga Republica Moldova, oferită plocon binefăcătorului său Putin, pe tavă. Și bătălia pentru inițiativă, ca și bătălia pentru cel care face agenda în Republica Moldova, e tot un joc politic clar și fără posibilitate de a scăpa, pentru că are doar un câștigător. Cine ia inițiativa și joacă, are forța să câștige măcar respectul, recunoașterea curajului, simpatia publică, dacă nu și votul concetățenilor săi.