Republica Moldova a adoptat un acord de guvernare după model german, Stânga-Dreapta, în toată puterea cuvântului. Înțelegerea politică privind “obiectivele tranzitorii” este în mod paradoxal, o decizie pragmatică și un document bun, cu câteva elemente discutabile. Vorbesc despre decizia politică de alcătuirea a unui guvern pe termen lung, având la bază două formațiuni politice dintre care una se află la extrema stângă, pro-rusă, PSRM și cealaltă în format pro-european declarat, ACUM, cu nuanțele de rigoare. Însă această guvernare a fost smulsă la impuse, condiționată de perspectiva preluării de către PSRM a guvernării complete și este un compromis major, asumat de către ACUM (PAS-PPDA).

Constrângerea încastrării la Guvernare a guvernului pro-european de vitrină

Diferența majoră între GroKo – marea coaliție SPD-CDU/CSU – și coaliția PSRM- ACUM(PAS-PPDA) este prezența în extremă a socialiștilor pro-ruși. Într-adevăr, ar fi ca și cum Die Linke s-ar asocia cu CDU/CSU, lucru de neconceput în istorie. Nici în Grecia, Syriza nu a marșat la extrema strângă – deși formațiune anarhistă anti-sistem – dar s-a asociat nefericit cu Zorii Aurii, formațiunea naționalistă de extremă dreaptă de care s-a despărțit în alegeri anticipate după acordul cu Macedonia pe numele de Macedonia de Nord. Într-adevăr, partidele extremiste nu pot face compromisuri, or guvernarea și acordurile internaționale se fac cu compromisuri. Dar, din nou, e alegerea politică de la Chișinău.

Spuneam că e o guvernare la impuse, pentru a evita guvernarea singular pro-rusă după alegeri anticipate, pentru că PSRM deține deja peste 50% în intenția de vot. Mai mult, amenințarea credibilă reprezentată de critica lui Igor Dodon în Parlament a arătat clar că e vorba despre omul forte din Republica Moldova care poate critica dur guvernarea, în timp ce își constituie regimul Dodon și cu ajutorul pro-europenilor, și că oricând perdantul este formațiunea de la Guvernare, ACUM (PAS-PPDA). (Am să eludez aici zvonurile privind alte tipuri de înțelegeri separate și amenințări cu rămânerea la putere dacă ACUM iese de la Guvernare, făcute de unele formațiuni/personalități pro-europene, multe dintre ele foarte civice.)

PSRM amenința să preia cu totul guvernarea și să arunce peste bord ACUM după localele și generalele anticipate din 20 octombrie, după ce completau panoplia resurselor și cu legitimitatea votului și câștigului la locale. Pe această bază, ACUM a preferat o împărțire frățească a pozițiilor locale (sau măcar o competiție corectă, crede formațiunea pro-europeană) și, în contrapartidă, PSRM și mai ales Dodon au acceptat să evite transfugii, transferurile de parlamentari și constituirea majorității (erau la 47 de deputați după debandada fără sfârșit din PDM și ultimele arestări din Partidul Șor nu vor face decât să consolideze bazinul de racolări posibile).

Cât e de viabilă întelegerea, vom vedea în timp. Cert este că PSRM nu mai are contracandidat / competitor politic și electoral serios pe stânga, iar eforturile lui Renato Usatâi sunt departe de a produce rezultate pe termen scurt. E în afara spectrului public, iar spațiul său de mișcare este redus până după localele când va consolida sau nu primăria Bălți și, poate Orhei sau, din contra, se va confirma dominația totală a PSRM între partidele pro-ruse.

Acordul instituțional-politic: o struțo-cămilă care tace opțiunile strategice și securitare

Acordul este de salutat prin trasparența propusă, mai ales că părțile au jurat că nu există înțelegeri secrete sau anexe de orice fel. Reține atenția și referința la obiective tranzitorii, dar mai ales faptul că s-a vrut o înțelegere nepolitică, interinstituțională, fiind incluse Guvernul, Președintele și Parlamentul, cu atribuții în adoptarea reformelor. Punctul unde se rupe întreaga șaradă de-politizantă este acolo unde din start apar toate fracțiunile politice majoritare menționate ca atare și, în același timp, în preambulul profund politic al acordului/înțelegerii.

Într-adevăr, majoritatea continuă să mențină spectrul Oligarhului Rău care a Capturat Statul deși se află la putere și de facto de mai bine de 3 luni și va face raportul de 100 de zile cât de curând. Chiar primul paragraf al preambulului marchează “acțiunile comune de rezistență contra statului capturat de fostul regim cleptocratic”. Dincolo de bau-bau-ul strigat de actuala guvernare, referința este una profund politică și anulează caracterul instituțional pe care doreau să-l dea (și aici o copilărie, fracțiunile fiind implicate, deci și partidele, este, în consecință, o formula de a te ascunde în spatele degetului o asemenea pretenție de neasumare la nivel partinic a acordului) referința este una rizibilă prin faptul că semnatarii sunt toate instituțiile de putere, care se bat cu o himeră, Statul Capturat(un fel de stat paralel în varianta PSD-Dragnea, o bătălie care l-a trimis în spatele gratiilor).

Să ne lămurim: puterea reală în stat e deținută de cei care îndeplinesc funcțiile formale și constituționale și care au toate pârghiile. Mai mult, au dat peste cap și principiul stabilității instituționale și al continuității pentru a prelua puterea pe deplin și pentru a controla pe deplin spațiul securității și justiției(aici mai degrabă Dodon) – preocupările rezultă chiar din înțelegere.

Acordul e bine scris, ca un acord de guvernare tip mare coaliție – influența germană e transparentă. E menționat Acordul de Asociere cu UE și principiile sunt corecte. Apare matra actualei guvernări, a abținerii de la scindarea societății pe criterii etnice, geopolitice și religioase – o prostie totală pe fond, dar un angajament util limitării unora din ieșirile publice ale lui Igor Dodon. Să vedem în ce măsură e respectat un asemenea acord. Până azi, Președintele ostentativ pro-rus al Republicii Moldova a acționat ca și cum el era singurul îndrituit să asume angajamente geopolitice, vădit pro-ruse – vezi celebrul acord militar pe 3 ani cu Ministerul rus al Apărării.

De altfel, marea lipsă a acordului este eludarea completă a angajamentelor pe zonă geopolitică, securitate și apărare, care se consideră deja adjudecată de președinte. La politica externă, lucrurile par echilibrate, dar nu îndiguiesc acțiunea președintelui, nici nu o subordonează, constituțional, Parlamentului și guvernului, care are atribuții executive. Aici e marea slăbiciune a acordului (ca și a Strategiilor Naționale de Securitate ale Republicii Moldova la care am lucrat) - lipsa coerenței și coeziunii strategice și geopolitice, identitare și securitare a Chișinăului.

Obiectivul: Păstrarea majorității guvernamentale

Dacă cineva avea vreo îndoială obiectivul înțelegerii este păstrarea majorității parlamentare. Asta presupune neacceptarea nici unei alianțe sau discuții cu opoziția – PDM și Partidul Șor (pe motive oligarhice, în fapt pentru evitarea opțiunilor alternative și încastrarea ACUM în guvernarea de către Dodon). Chiar și prevederea despre traseism este determinată în același sens, de această dată ținta fiind Igor Dodon. E însă o prevedere slabă, fără garanții reale și cu posibilitatea de a inversa lucrurile și a denunța angajamentul peste noapte. Fără constrângeri. Vom vedea recuperările de la fostul regim continuând la nivelul Președintelui și instituțiilor de forță și securitate pe care le tutelează.

După ce a fost un guvern de vitrină, frumos și bine împachetat, cu oameni pregătiți la nivel internațional și parteneri de discuții, cu propriile relații internaționale, azi Guvernul Maia Sandu devine un partid ostatic al Regimului Dodon, care trebuie să contribuie la instalarea, perpetuarea și consolidarea acestui regim. Toate prevederile din acord vizând justiția sunt făcute să schimbe ceea ce există și să ducă la o formula corectă, competitivă, a raportului ACUM-PSRM. Însă limitările sunt departe de a fi piedici în preluarea controlului total al justiției de către Igor Dodon. Pași a făcut la CCM și Procurorul General, vom vedea rezultatul după ce Curtea Supremă de Justiție va fi reașezată.

Procurorul General, Curtea Supremă de Justiție și Procuratura anti-corupție, împreună cu alegerile locale, sunt spațiile de competiție lăsate de PSRM și ACUM între candidații lor. Dacă nu există într-adevăr alte înțelegeri, ne vom trezi după alegeri cu consolidarea regimului Dodon. Aici se vor crea spațiile și pentru determinarea supărărilor în coaliția de mezalianță. Puțini vor putea accepta că au creat reguli și garanții doar pentru a fi păcăliți de Dodon care-și consolidează puterea pe seama acestor reguli schimbate. Dar aici vom trăi și vom vedea.

Spuneam că salut această abordare pragmatică a pliticii actuale: era singura soluție pentru a nu închide definitiv drumul european al Republicii Moldova prin preluarea deplină a puterii de către PSRM și, indirect, de către Rusia. E adevărat că sondajele nu dau alte soluții și e bine că, până la urmă, cineva a făcut pasul la acest nivel. Costurile sunt enorme și vin de la păctul originar: mazalianța cu Dodon și pro-rușii de la PSRM. Iar riscul major este prăbușirea definitivă a ideii pro-europene în Republica Moldova.

De criticat ar rămâne doar un punct: Modificarea constituției în sensul excluderii prezumpției licite a proprietății pentru demnitari și funcționari publici. Oricine vrea să consulte cărțile de democrație va observa că acestea sunt garanții democratice. Mai mult, prezumpția de nevinovăție stă la baza prezumției licite a averii(dobândirii corecte) iar proba oricărei încălcări a legii revine procurorilor, nu persoanei incriminate. În plus, plasarea într-o categorie aparte, constituțional vorbind, a demnitarilor și funcționarilor publici este egală cu discriminarea. Oricine va câștiga la CEDO iar o modificare de această factură e contrară angajamentelor Republicii Moldova la inițierea Acordului de Asociere cu UE: respectarea Drepturilor Omului. Cam ca ridicarea imunității în Rada supremă sau legea de demitere a Președintelui Ucrainei, ambele inacceptabile democratic pentru că sunt garanții pentru evitarea mandatului imperativ.

Un acord care a amânat deznodământul majorității, dar care a îndiguit și mai mult libertatea de acțiune a guvernării pro-europene și i-a pus pe seamă toate costurile reformelor, guvernării și a eventualelor accidente de parcurs. Cât timp reușește să împingă reformele înainte prin Parlament, Guvernul Maia Sandu mai are o șansă. Orice accident se va deconta pe seama sa, ca și evaluarea la decontul final, la finalul instalării depline a Regimului Dodon. Care, apropo, nu e pentru cine se pregătește. Dar asta vom mai vorbi.