Detașamentul de luptă al partidului

„Primul” țipa și tropăia, dând din mâini și din picioare. Se înroşise ca racul de atâta furie și arăta necontenit cu degetul spre un bărbat ud leoarcă de transpirație și respirând anevoie.

Procurorul și perestroika

Era pe la mijlocul anilor 1980. Tocmai începuse „perestroika”  lui Gorbaciov.  Eram un tânăr jurnalist când am urmărit sinistra scenă descrisă mai sus.

„Primul”… Așa era numit cel care deținea pâinea și cuțitul puterii locale –  primul secretar raional de partid. Tovarășul ud leoarcă din fața lui era procurorul de la fața locului. Cu alte cuvinte, era nomenclaturistul comunist care, potrivit legislației URSS, avea obligația „să supravegheze respectarea legalității sovietice”.

În ciuda acestui fapt, nimic nu-l împiedica pe „primul” să-l facă albie de porci pe vajnicul procuror.  Și nici nu-i de-a mirării. Procuratura în comunism, după cum se exprima presa proletară din anii 1930, nu era decât „detașamentul de luptă al partidului” („boievoi otread  partii”).

Idealul procurorului sovietic a fost Andrei Vîșinski, care nu făcea altceva decât să execute în sala de judecată directivele puterii bolșevice. Procuratura, potrivit acestuia, era „conștiința revoluționară” a partidului și trebuia tratată ca atare.

În cazul în care însă „conștiința revoluționară” se întuneca, din varii motive, după cum am arătat mai sus, „primul” putea oricând să-și șteargă picioarele de ea. De atunci  lucrurile nu s-au schimbat esențial în spațiul geografic ex-sovietic.

A dispărut URSS. „Primul” a ajuns între timp deputat venerabil pe listele unui partid de stânga și s-a ocupat mai mulți ani de reforma procuraturii moldovenești. Tovarășul „ud leoarcă” a fost mare mahăr în Procuratura Generală, iar mai apoi s-a făcut profesor universitar și expert cunoscut în chestiunea reformării procuraturii pe principii  europene.

O sechelă sovietică

Procuratura a rămas aceeași – slugă umilă a partidului de guvernământ. În redingotele noi a fost înghesuit conținutul vechi.

 În două decenii și ceva a apărut o lume  nouă a comunicațiilor virtuale, internetului și telefoniei mobile. Neclintiți în timp sunt doar procurorii moldoveni. Nici pluralismul stipuat în Constituție, nici alegerile concurențiale, nici alte aparențe ale democrației nu au fost în stare să schimbe în bine lucrurile.

Justiția nu are cum deveni efectiv independentă atâta timp cât instituția procuraturii, chiar și în condițiile unei societăți deschise, rămâne o sechelă a „dictaturii proletariatului”.  În pofida tuturor eforturilor de a o reforma, aceasta din urma este și în prezent, ca pe vremuri, „un detașament de luptă a partidului” .

Așa a fost sub Snegur, Lucinschi, Voronin, Filat și Plahotniuc. Fiecare dintre ei a mimat niște schimbări. S-a intervenit chiar și în Legea Supremă pentru a conferi procuraturii o alură europeană.

Degeaba însă. Carul nu s-a urnit din loc. Pentru procurori astăzi, ca și altădată, contează nu atât litera și spiritul legii, cât „tropăiala” șefului de partid.

E nevoie de procurori magistrați

Amendamentele la Legea  Procuraturii, avizate de  Guvernul Sandu, sunt o făcătură ordinară ca multe altele până acum. Ele constituie o simplă ”cosmetizare” democratică a acelorași practici sovietice pentru a justifica trecerea procurorilor din subordinea  unui partid sub stăpânirea altui partid .

Atâta timp cât se va urmări „independența”  procurorului general și a „procuraturii” ca instituție, neglijându-se, după cum menționează Alexandru Tănase, fostul președinte al Curții Constituționale, „independența procesuală” a procurorului de caz, toate sforțările de a elibera justiția de sub controlul puterii executive și legislative sunt zadarnice. Se impune deci o restructurare fundamentală. Este necesară o ruptură fermă de trecutul sovietic.

Rolul procurorilor în sistemul politic urmează să fie schimbat din temelii. Anume ei trebuie scutiți de orice imixtiune politică. Numai așa vor putea deveni magistrați, aidoma judecătorilor, și, astfel, integrați în puterea judecătorească.

Nu întâmplător, în  statele UE, de regulă, instituția procurorilor reprezintă un parchet autonom, încadrat în autoritatea judecătorească. În România, de exemplu, parchetele funcționează pe lângă  tribunale și curțile de justiție.

Același Cub Rubik

Din păcate, noua reformă a procuraturii, întreprinsă de Guvernul Sandu, nici nu pune problema racordării respectivei instituții la modelul european. Executivul pare să fie preocupat doar de  crearea altor mecanisme decât cele existente de desemnare a procurorului general.

Cu alte cuvinte, o formă veche a controlului de partid asupra procuraturii este înlocuită cu una nouă. Deloc întâmplător, se arată exasperați până și unii dintre militanții de vază ai blocului ACUM care critică reforma.

 Fostul ministru al Justiției, Stanislav Pavlovschi, bunăoară, anunța luni că părăsește PPDA. Potrivit lui, „nici pe timpurile lui Plahotniuc nu au existat atât de multe încercări să mă reducă la tăcere, cum sunt acum”.

Vorbind mai pe șleau, pretinsa luptă pentru independența justiției în Republica Moldova este ca  rotirea de diferite persoane a aceluiași Cub Rubik multicolor cu multiple variații și configurații. Unul îl rezolvă mai repede, altul mai târziu, finalul este însă identic: fiecare față a cubului este adusă la aceeași culoare.   

O gaură în cer

Degeaba se iluzionează Maia Sandu și Andrei Năstase că pe această cale vor face o gaură în cerul democrației autohtone. Impresia pe care o lasă ei nu-i decât cea de politizare acerbă a justiției, chit că astăzi este folosit un algoritm diferit de cele practicate anterior.

Condamnarea lui Plahotniuc, arestarea lui Cebotari sau inculparea PDM nu vor constitui o dovadă a independenței justiției, după cum se iluzionează actuala guvernare. Dimpotrivă, vor fi o mostră de  represalii împotriva adversarilor politici, de persecuție a opoziției.

Primele semne ale independenței justiției vor apărea când va fi investigată realmente finanțarea externă a PSRM, încălcarea Constituției de către Igor Dodon, antrenarea lui Andrei Năstase în privatizarea ilicită a companiei Air Moldova acum aproape două decenii ș.a.m.d. Dosarele penale împotriva stăpânilor clipei, combaterea corupției din vârful arcului guvernamental constituie singura probă autentică a unei puteri judecătorești efectiv libere, debarasate de imixtiuni politice.