Se apucase cu mâinile de parul porții și nu se lăsa scoasă în drum. Un bărbat între două vârste, chel, o trăgea de braț, dar fără niciun succes însă. Bătrâna era de neclintit. Ar fi putut-o smulge de acolo doar cu tot cu poartă.

Bătrâna plângea și striga:

- Asta-i casa mea și eu nu am să plec pentru nimic în lume de aici.

- Dar, mamă, casa am vândut-o.

- Nu trebuia s-o vinzi.

- Și din ce am fi trăit dacă nu o vindeam?

- Barem să nu le-o fi vândut unor socialiști.

- Acum ce importanță mai poate să aibă asta.

- Are.

Bărbatul chel o privea înciudat, pe când bătrâna plângea.

- În casa asta m-am născut. Părinții mei au ridicat-o cu mâinile lor, până să fie deportați în gulag. Apoi au cumpărat-o după nouăzeci, plătind o groază de bani pentru ea și acum mă lași fără ea.

- Dar ce să facem dacă nu mai avem din ce trăi, mamă?

Un buldozer frână în dreptul lor și din cabină își scoase capul un bărbat gras, îmbrăcat într-un maiou roșu.

- Gata, v-ați scos tot din casă?

- Da, îi răspunse chelul.

- Și plecați?

- Da.

Chelul se întoarse spre maică-sa și o întrebă iar.

-Mergem, mamă?

-Da, mergem, îi spuse bătrâna și-și descleștă mâinile de pe stâlpul porții  și urcă într-un Moskvici paradit. Chelul își roti gâtul spre casă și observă tricolorul, pe care-l arborase de ziua independenței și pe care uitase să-l dea jos. Urcă în mașină. Maică-sa plângea pe bancheta din spate, cu capul în palme.

Chelul învârti cheia în contact, dar motorul nu se pornea. Buldozeristul nu mai așteptă ca ei să plece și se izbi cu lama în poartă, apoi și în pereții casei, făcând-o una cu pământul și băgând sub mormanul ăla de moloz și tricolorul.

O trâmbă de praf acoperi și Mosckviciul, în care bătrâna aia plângea, iar bărbatul ăla chel nu reușea să-l pornească.