Nu polemizez cu antiunioniștii autohtoni care de cele mai multe ori sunt niște sociopați deghizați care îmbracă forma unor românofobi ordinari. Ei au nevoie întotdeauna de niște dușmani, de niște persoane pe care să le poată demoniza. Orice discuție cu aceștia este deci inutilă.

Cusută cu ață albă

Igor Boțan, care își dedică ultimul său articol partidelor unioniste de la Chișinău https://cotidianul.md/2019/09/02/igor-botan-drumetii-si-foaia-de-parcurs/, face excepție de la regula generală. El caută să comenteze detașat, echidistant și obiectivist situația și rostul formațiunilor politice care pledează pentru unirea Republicii Moldova cu România. Mai mult decât atât, preopinentul nostru vine cu argumente și sugestii care ar fi în măsură să consolideze, în opinia sa, unele partide unioniste, transformându-le într-un pol de atracție pentru electorat.

Autorul pornește în analiza sa de la un fapt statistic. El citează datele Barometrului de Opinie Publică (BOP), din noiembrie 2018, potrivit cărora aproximativ 49% dintre cetățeni regretă disoluția URSS, iar 40 la sută ar vota o eventuală refacere a imperiului sovietic, față de doar 27% care s-ar opune unei asemenea perspective.

În baza sondajelor de opinie, Igor Boțan trage concluzia că numărul cetățenilor care s-ar împotrivi refacerii URSS s-ar corela cu numărul celor ce ar opta pentru unirea Republicii Moldova cu România. Cu alte, cuvinte, doar unioniștii ar lupta cu resovietizarea, restul cetățenilor ori ar sprijini restabilirea imperiului rus, ori s-ar împăca tacit cu realipirea la fosta metropolă. Pornind de la aceste premise corecte, autorul face niște afirmații eronate sau chiar răuvoitoare. Unele dintre aserțiunile sale, date ca fiind adevăruri argumentate, sunt trase de păr, arătând că toată povestea sa aparent imparțială este cusută cu ață albă. S-o luăm însă de la capăt.

Dreptul la Unire

Igor Boțan susține că ar exista bariere insurmontabile în calea Unirii. Una dintre acestea ar fi decizia Curții Constituționale care le cere înalților demnitari loialitate față de Republica Moldova. De aceea, ei ar fi nu doar îndreptățiți, ci și obligați de Legea Supremă „să se opună realizării idealului Unirii".

Potrivit preopinentului nostru, înalții funcționari ai statului se află sub jurământul de a contribui la consolidarea independenței și suveranității Republicii Moldova, ceea ce le-ar limita posibilitatea de a promova deschis unionismul. Fals. Boțan trece sub tăcere faptul că, potrivit Declarației de Independență din 1991, parte integrantă a Legii Supreme, de altfel, populația preponderent românească a Republicii Moldova are dreptul „să revină în spațiul istoric și etnic al devenirii sale naționale". Fondatorii statului considerau că independența proclamată la 27 august 1991 nu-i decât o etapă în calea Unirii.

În plus, unirea unui stat cu altul pe cale legală și pașnică nu este un derapaj anticonstituțional, după cum consideră Boțan. Dreptul internațional oferă această posibilitate cetățenilor în condițiile respectării legislației interne și externe.

Impedimente în calea Unirii?

Preopinentul nostru mai afirmă că rolul națiunii civice moldovenești ar fi fost consacrat de Curtea Constituțională, ceea ce ar constitui de asemenea un obstacol în calea Unirii. Potrivit lui, acest fapt „subminează în mod direct ideea despre Republica Moldova – cel de al doilea stat românesc". De bună seamă, Înalta Curte a statuat anterior că Legea Supremă reprezintă un contract social, iar „sursa Constituției este comunitatea națională, națiunea civică însăși". Asta deloc nu înseamnă că astfel ar fi fost abolit caracterul românesc al statului Republica Moldova, după cum susține Boțan. Că elementul românesc nu mai este subiectul principal al „contractului social". „Comunitatea națională", la care se referă Curtea Constituțională, este eminamente românească, fapt scos în evidență în textul Declarației de Independență. Nimeni nu poate contesta adevărul indubitabil că „poporul Republicii Moldova", căruia îi „aparține suveranitatea națională", după cum stipulează articolul 2 al Legii Supreme, își are originile preponderent în etnia românească.

Națiunea civică, despre care vorbește Boțan, ca s-o spunem pe șleau, este o invenție teoretică fără nicio legătură cu practica. Avem de a face cu un enunț abstract și postmodernist al unor cercuri progresiste sau neomarxiste care urmăresc crearea unei utopii cosmopolite și supranaționale debarasate de tradiție și originile creștine ale civilizației occidentale. Națiune, popor, ethnos

Deși este utilizat în discuțiile politice, termenul „națiune civică" lasă loc de multiple interpretări în toată lumea. Unele state, precum Spania, Italia sau Grecia fac diferența între națiune și popor. Altele, ca Polonia și Slovacia, de exemplu, deși au specificat în Constituție că emană de la națiunea civică, sunt de fapt construite cu precădere pe elementul etnocultural.

Mai pe scurt, „națiune civică", oricum ai întoarce-o, nu există în realitate. RFG acceptă ideea de „popor" care poate locui nu doar în interiorul granițelor Germaniei, ci și în afara lor, ignorând sintagma „națiune civică". La fel stau lucrurile în Austria și chiar în Elveția, unde, în pofida pluralismului lingvistic, există mitul destinului comun al helveților ca ethnos distinct. „Națiunea civică" strălucește prin absență până și în Franța. Deși Parisul conferă un rol esențial cetățeniei în Constituție, aceasta țară este la ora actuală o națiune modernă cu o puternică identitate culturală, etnică și istorică franceză.

Idea implementării națiunii civice ca liant al unității naționale a eșuat lamentabil în Belgia. Țara a ajuns în ultimul timp să fie divizată în regiuni lingvistice, zone culturale și circumscripții electorale separate pentru flamanzi, valoni sau germanofoni.

Tot mai mulți autori recunosc astăzi în Occident că națiunea politică modernă este un popor generat de o etnie. De unde și concluzia că utilizarea termenului de „națiune civică" nu are cum să anuleze realitatea a două state și a unui singur popor românesc. Întreg eșafodajul lui Igor Boțan în jurul acestui subiect este pură speculație fără nicio legătură cu viața reală.

Statalismul ca nostalgie după URSS

Până și premisa corectă, bazată pe sondaje, pe care Boțan își construiește argumentele, dă peste cap concluziile sale. Dacă împotriva refacerii imperiului de altădată ar lupta doar circa o treime dintre cetățenii Republicii Moldova, cu precădere adepți ai Unirii cu România, iar restul de două treimi ar saluta resovietizarea sau s-ar resemna fără a crâcni cu o nouă ocupație rusească, acest fapt nu lasă piatră pe piatră din povestea „națiunii civice". Datele Barometrului de Opinie Publică, dacă e să le dăm crezare, arată că societatea dintre Prut și Nistru e profund divizată. Cea mai mare parte a populației rătăcește în istorie de pe urma deznaționalizării, fiind privată de repere identitare.

Boțan uită să spună că, potrivit sondajelor, tocmai cele două treimi care ar saluta sau ar accepta refacerea imperiului sovietic pledează totodată pentru statalitatea Republicii Moldova, bazată pe moldovenismul primitiv de sorginte țaristă și stalinistă. De unde și impresia că lupta cu unionismul românesc pentru o statalitate fantomatică moldovenească ascunde de fapt nostalgia după URSS și Maica Rusia.

Visul urât al Maicii Rusia

La o privire obiectivă, cele 27 la sută de unioniști, pe care Boțan îi recunoaște drept singurii luptători temerari cu revanșa rusească, reprezintă o parte a poporului român care și-au recăpătat conștiința de sine națională. Ceilalți, indiferent de originea lor etnică (români, ucraineni, ruși etc.), nu s-au deșteptat deocamdată din somnul rațiunii. Or „conștiința de sine colectivă" și „identitatea" există doar într-o națiune modernă. Cei care umblă după potcoavele de cai morți ai colonialismului țarist sau sovietic sunt încremeniți în istorie. Ei trebuie încă treziți, pentru că somnul rațiunii naște monștri, vorba lui Francisco de Goya. Pocitaniile românofobe, ciudățeniile „națiunii civice" ca alternativă poporului român, hidoșeniile statalismului moldovenesc că paravan pentru revanșa Kremlinului sunt din aceeași operă. Din visul urât al Maicii Rusia.

Dacă „națiunea civică" este constituită exclusiv din nostalgicii după imperiul rus, aceasta nu-i decât un coșmar pe care este silit să trăiască populația acestui stat. Deșteptați-vă! Sondajele de opinie, pe care le prezintă Igor Boțan, demonstrează fără putință de tăgadă că Republica Moldova sau revine la normalitate, sau cade din istorie. Cu alte cuvinte, ori se unește cu România, ori va fi realipită la Rusia. Terțul exclus.