Tendința pro-europenilor de a prelua din nou puterea și de a respinge abordările populiste, naționaliste, eurosceptice și antieuropene s-a consolidat după europarlamentarele din 23-26 mai. Atunci, așteptările pentru formarea după vot a nu mai puțin de două grupuri europarlamentare de opoziție dură, unul anti-european și unul eurosceptic, s-au dovedit nerealiste și, chiar dacă partidele tradiționale PPE și social-democrații nu mai pot forma singuri majoritatea, fragmentarea noilor forțe populiste, naționaliste și eurosceptice marchează punctul de cotitură și întoarcerea la sentimente pro-europene. Și asta prin prezența la urne a votanților partidelor pro-europene clasice.

De altfel, tendința a fost anunțată și de lecțiile învățate din Brexit. Deși afirmau cu voce tare drumul spre dezintegrarea Europei Unite, iată că toate aceste partide, eurosceptice și anti-europene, naționaliste sau anarhice, anti-sistem, au văzut costurile înregistrate deja de Marea Britanie și au început să șteargă cu mare discreție și să îndepărteze din propriile programe ieșirea din UE. În plus, prin prezența mai mare la urne, cetățenii europeni au dat credit mai redus acestor partide, care nu au mai avut posibilitatea unei voci atât de pregnante în actualul/viitorul Parlament European.

Italia este un caz special, unde un partid naționalist-populist eurosceptic de dreapta, Lega(fosta Lega Nord a lui Umberto Bossi dezvoltată la nivel național) s-a aliat cu un partid populist anti-sistem, Cinque Stele, creând o majoritate cu un amestec exploziv, dar care nu a durat decât 14 luni. Și a explodat această mezalianță odată ce Matteo Salvini, președintele Lega, a dorit să schimbe postura de vicepremier pe cea de premier, înghesuindu-și aliatul și împingându-l pe locul doi, stricând alianța de partitate dar cu un premier, Giuseppe Conte, ales și propus de către Luigi di Maio, șeful Cinque Stele.

Joaca de-a ucenicul vrăjitor, bazată pe rezultatele de la europarlamentare, i-a explodat în față lui Salvini, care dincolo de lupta sa cu imigranții nu a fost în stare să livreze mai nimic italienilor, din contra, a accentuat criza economică și financiară. În plus, Salvini a gafat de două ori, pentru că a desconsiderat fenomenul și transformarea Cinque Stele, și sub imboldul lui Conte, care s-a dovedit un pro-european mult mai bun partener de discuții decât ceilalți politicieni italieni. Iar postura lui Conte și responsabilitatea guvernării au transformat Cinque Stele dintr-o structură anti-sistem într-un partid populist și înclinat spre democrație directă, dar pro-european ca soluții administrative și anti-ideologic – care caută soluții, nu soluții de stânga sau de dreapta, cum susține Conte – orientat spre acțiune.

Această transformare a făcut ca, după demisia intempestivă a premierului Conte, Italia să nu intre în alegeri anticipate deoarece Cinque Stele și Partidul Democrat – pro-european de stânga – au trecut peste diferențe și au anunțat formarea unui guvern. Giuseppe Conte e elementul liant între cele două forțe politice, ca și elementele comune legate de orientarea pro-europeană și interesul guvernării care a făcut să fie posibilă trecerea peste diferențe.

Nu a fost și nu este simplu în continuare, dar lovitura a dus deja la pierderea a 3-4 procente de către Lega, care avea un maxim istoric de 39% înainte de criza pe care a provocat-o. Situația intrării în opoziție amenință să aducă noi costuri pentru jocul politicianist al lui Salvini de a dobândi prin preluare ostilă postul de premier. De altfel, acesta a revenit în ultimele zile spre Cinque Stele, a propus un guvern comun, ba chiar a acceptat și să-l lase pe Conte să continue mandatul, însă premierul și Cinque Stele au refuzat și l-au sancționat pe Salvini pentru iresponsabilitate, arivism, lăcomie și lipsă de loialitate și de manière, criticând abordarea sa haiducească pentru a prelua funcția de premier.

Jocul nu e pe deplin jucat, chiar dacă ieri Conte a primit investitura de la președintele Sergio Mattarella. Cinque Stele și PD trebuie să cadă de acord cu echipa și structura guvernamentală, în timp ce partidul lui di Maio, anti-ideologic (și tot mai puțin anti-sistem) trebuie să treacă prin votul online al membrilor săi pentru a valida alianța. Altfel se pregătește un posibil guvern ce poate dura până în 2023, la data alegerilor la termen, un termen suficient pentru ca întreaga configurație din Italia să fie redesenată iar Lega să intre în spectrul unei susțineri mai puțin relevante prin gafa președintelui său.

Pe urmă, nu trebuie uitat că cei doi proaspeți aliați au divergențe puternice formulate până acum câteva zile, atât la nivel economic, al proiectelor de infrastructură și chiar a atitudinilor față de Bruxelles, PD fiind mult mai pro-european până la ruptura Cinque Stele de Lega, și a impactului major al premierului Conte asupra partidului. În plus, de această dată Conte nu mai primește un program încropit de cele două partide populiste – unul naționalist, altul anti-sistem - ci el este cel care scrie programul, își pune amprenta asupra viitoarei guvernări și pune totul în consonanță cu perspectivele celor două partide, un pas mare înainte și un program care aliniază mai mult Cinque Stele la acțiunea politică eficientă, structurată instituțional și fundamental pro-europeană.

Totuși acțiunea din Italia e simptomatică, mai ales pentru că și la nivel european, al Comisiei și Președintelui Juncker - dar și la nivelul unor state mari precum Franța și Germania - relația cu Italia s-a tensionat și singura formula de interlocutor acceptat – în cazul lui Emmanuel Macron chiar numită explicit – rămăsese premierul Conte. Dacă acesta era o figură de compromis azi premierul Giuseppe Conte este o figură politică în sine, un personaj politic cu greutate în creștere, cunoscut prin acțiunea sa și apreciat prin pro-europeanismul și pragmatismul demonstrat în favoarea Italiei.

Față de sforăitorul carismatic Matteo Salvini - care a cochetat cu un ItalExit sinucigaș pentru țara sa, care a ignorat regulile financiare europene și a văzut bugetul reîntors din analizele făcute pentru că Italia e stat membru al zonei euro, nu numai al UE, și considerat prea mare pentru a cădea - azi formula guvernamentală marchează incomparabil mai multă responsabilitate, echilibru și pro-europenism. Atât cât va dura.