Am urmărit cu mare atenție, ca orice analist serios de politică externă, securitate și apărare, primirea lui Președintelui Federației ruse, Vladimir Putin, de către omologul său Emmanuel Macron, președintele Franței. Simbolic, în ajunul summitului G7 găzduit de Franța, întâlnirea s-a dovedit un dans de imagine pentru cei doi președinți, dau lipsit de conținut real, îndeplinind doar rolul de conturare a imaginii și avantajelor aparente ale celor doi lideri, nicidecum un rol de substanță în reașezarea lumii.

Am văzut și tendințele și comentariile de presă ale jurnaliștilor și editorialiștilor care s-au oprit, în mare, asupra a două teme: oferta gaullistă a lui Macron pentru includerea Rusiei într-o Europă de la Lisabona la Vladivostok și tentația lui Putin de a asimila și compara manifestațiile de protest de la Moscova pentru alegeri libere cu protestele vestelor galbene din Franța. Reme interesante, care dau titluri bune, dar incomplete și interpretate excesiv, cu roluri majore. E motivul pentru care e necesară revenirea la esență și semnificații majore.

 

Este clar că întâlnirea a convenit ambilor participanți: Vladimir Putin marchează ieșirea din izolarea globală și forțează revenirea sa în G8, respective participarea sa indispensabilă la marile dezbateri globale, chiar dacă nu a făcut nici un pas în spate în chestiunea anexării Crimeii și agresiunii militare din Estul Ucrainei; Pe de altă parte, își impune prin temele acceptate de Emmanuel Macron propria viziune și temele propagandei care impun cedări europene în fața Rusiei, pe teme de Securitate unde Rusia ar fi indispensabilă și tentația distrugerii relației transatlantice și favorizarea continentalismului eurasianist rus, sub imaginea autonomiei gaulliste în cadrul NATO și al Occidentului.

 

Pe de altă parte, Președintele Franței, Emmanuel Macron marchează dorința unor avantaje economice și financiare directe pentru țara sa, după prezența la forumul economic de la Sankt Petersburg și anunțata prezență anul viitor, la 9 mai, la Moscova pentru cei 75 de ani de la Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Elemente simbolice pe care președintele de la Elisee e gata să le concedeze pentru avantaje de imagine, chiar dacă va face errata ulterioară a formulărilor patriotarde și propagandistice ruse. Apoi – sau în primul rând – își conturează postura de om politic occidental, al Vestului, care e admisibil și poate discuta cu Rusia lui Putin și, în egală măsură, cu America lui Trump, asumându-și chiar un rol preeminent în competiția cu Germania pe această dimensiune și construindu-și o relevanță mai importantă la nivel global decât i-o dă forța economică sau capabilitățile militare.

 

Rămânând strict la aceste elemente - avantaje economice și creșterea vizibilității și a greutății strategice a Franței și a Președintelui Macron personal – ambele sunt legitime, iar promisiunile limitate. UE nu va concede nici o variantă de dominație a securității sale sau de drept de veto al Rusiei, chiar și pentru simplul fapt că în aceată instituție funcționează și voturile statelor din Europa Centrală și de Est. Apoi Franța va rămâne un pilon important al NATO și apără, în egală măsură, relația tranastlantică cu SUA, iar aici prezența SUA pe continent este parte indisolubilă din realitatea actuală.

 

Referința la Europa de la Lisabona la Vladivostok poate fi o imagine avantajoasă și de galanterie pentru Putin, dar poate avea o valoare de întrebuințare strict electorală pentru Emmanuel Macron care vizează și votanții din dreapta gaullistă, prăbușiți după roblemele republicanilor lui Sarkozy. Nicidecum o rupture față de SUA. E și o reconfirmare a ambițiilor de indendență strategică și de apărare europeană pe care același Emmanuel Macron le-a introdus prin celebra idee a Armatei Europene, transformată și nuanțată succesiv la niveluri compatibile cu NATO și cu rolul SUA pe continent, dar păstrând elementele de plan B pentru o eventuală viitoare dezangajare americană în Europa, cu grad mic de probabilitate.

 

În rest, temele celelalte au marcat divergențe mai profunde sau mai nuanțate între cei doi președinți, ca și între occidental democratic și autocrația fals conservatoare a lui Putin: în Siria divergența e majoră, de la încetarea focului și acord de pace la Macron, cu plecare lui Assad, la combaterea terorismului până la capăt, de către Putin: în cee ace privește situația internă, libertatea de exprimare și blocarea candidaților Opoziției e asemănată cu violențele unei zone a vestelor galbene cu poliția, care sunt inacceptabile în Rusia, cu observația imediată a lui Macron că vestele galbene protestează liber și participă la alegeri, ba chiar se aleg și au reprezentare și politică.

 

În fine, chiar pe tema Ucrainei, care ar fi fost una admisibilă, fiind vorba despre reuniunea în format Normandia, Putin a condiționat orice reuniune de un rezultat, arătând tot spre o discuție bilaterală cu Președintele ucrainean Zelenski care i-ar fi stârnit un optimism moderat, deci respingând un rol pentru Franța în ecuație. Și aici, Vladimir Putin nu vrea să cedeze nimic, iar Emmanuel Macron a anunțat că, deși își dorește ca și alți participanți, revenirea Rusiei în G7 se poate face doar dacă inversează situația anexării Crimeii care a generat expulzarea sa. În loc de orice gest de conciliere, Vladimir Putin a negat relevanța sau valoarea reuniunii G7, dacă el nu este prezent și invitat.

 

Elementele de reținut din această întrevedere rămân două: Emmanuel Macron încearcă să intre în cometiția cu Germania privind liderul de facto al Europei, mergând până la compromisuri de imagine cu Putin sau competiția bunăvoinței cu acesta – vezi reprimirea Rusiei în Adunarea parlamentară a Consiliului Europei; apoi Vladimir Putin vrea să fie reprimit în prim planul politicii globale prin forță, fără nici o concesie, păstrând toate teritoriile ocupate și solicitând chiar recunoașterea anexărilor, și forțează avantaje mai departed oar pentru sine și preeminența Rusiei în lume. Un dialog al surzilor, fără valențe și avantaje reale, dacă nu notăm totuși eliberarea în ajunul vizitei și repatrierea bancherului francez  Philippe Delpal, arestat la domiciliu de 6 luni într-o afacere misterioasă de fraudă ce miroase a reglare de conturi  cu olirarhii ruși ai lui Putin. Și un apel francez serios și cinstit la ancorarea Rusiei în valorile sale europene și aspirațiile europene și civilizate ale cetățenilor săi, ca bază pentru respectarea drepturilor democratice, ca bază de garantare a menținerii Rusiei în Consiliul Europei.