În timpul Marii Crize, hoțul Clyde Barrow, ziua în amiaza mare, a furat automobilul doamnei Parker. Împreună cu mașina șparlită a dispărut și Bonnie, fiica femeii prădate.

Singură și nesilită de nimeni

Toată lumea a crezut la început că fata a fost sechestrată. Că banditul a legat-o burduf  sau a forțat-o, punându-i pistolul la tâmplă, să meargă cu el.

Prietenii, rudele și vecinii o compătimeau. Oamenilor care o cunoșteau nici prin gând nu le trecea  că domnișoara stilată, cu un chip angelic și o conduită exemplară, ar fi plecat, singură și nesilită de nimeni, cu un tâlhar ordinar.

Realitatea era însă cu totul alta. Scârbită de munca ei de chelneriță, Bonnie Parker a fost fascinată de Clyde Barrow, hotărând de bună voie să-i fie complice și tovarășă de arme.

Totuși, ca să-și liniștească mama, fiica îi transmite că s-a întorlocat cu un gangster pentru a-l schimba și a-l îndruma pe calea cea dreaptă. Zice-se că Bonnie, de bună seamă, ar fi încercat o vreme să-l convingă pe Clyde să renunţe la escrocherii, dar a sfârşit ajutându-l.

Pentru a extinde banda, neverosimila pereche a ademenit niște tineri, spunându-le că ilegalitățile lor sunt de fapt acte de justiție. Ambii pretindeau că jăcmănesc doar niște canalii care s-au îmbogățit pe spatele poporului.  

Cu alte cuvinte, Bonnie și Clyode și-au formulat un fel de ideologie interlopă care justifica nelegiuirile la care se dedau. Și în etapa inițială, și-au atins scopul. Cei doi erau priviți de public ca un fel de haiduci moderni care prădau pentru a face dreptate celor mulți și obidiți.

Un cuplu infam

Ambii se completau perfect. El avea tupeu, ea avea prestanță.

Apetitul tâlhăresc al perversului tandem creștea pe zi ce trece. Treptat, Bonnie și Clyde trec de la delapidările relativ mărunte la jefuirea de bănci. Fură pe rupte și, totodată, nu ezită să-i lichideze pe cei care le stau în cale.

Presa timpului, îngrozită de ororile comise de infama pereche, i-a taxat pe amândoi drept inamici publici. Bonnie și  Clyde au format cel mai notoriu cuplu criminal din istorie. Relația lor ticăloasă a generat legende urbane, transpuse în mai multe cărți și filme.

Ambii au fost ciuruiți de gloanțe pe 23 mai 1934 într-o ambuscadă a FBI-ului. Răufăcătorii aflați sub comanda lor se risipiseră care-ncotro. Nu aveți însă senzația că fantomele lui Bonnie și Clyade au revenit, bântuind astăzi prin Chișinău?

Mironosița și Ciocofleandura

În zilele noastre, o cunoscută luptătoare pentru dreptate cu un chip de mironosiță pe neprins de veste s-a întorlocat, politicește vorbind, desigur, cu o ciocofleandură învechită în rele, cu un parvenit demascat recent că este finanțat clandestin de Kremlin. Maia și Igor, un cuplu aparent incompatibil, dețin împreună astăzi pâinea și cuțitul în Republica Moldova, având-o undeva la degetul mic.

Asemenea sceleraților celebri din perioada interbelică, epigonii lor de la începutul mileniului al treilea afirmă că ar avea un scop nobil. Ei luptă cu un căpcăun putred de bogat care a capturat statul prin mașinații oligarhice și alte mișelii abominabile.

Ca și Bonnie and Clyde, Maia și Igor se ceartă uneori. Ea îi cere lui să lucreze cu mănuși. El însă, cu apucături desuete, se grăbește să-și facă mendrele fără să se spele pe mâini.

De aceea, de ochii lumii, cei doi din când în când se războiesc reciproc. Fiecare caută să spargă niște oale de capul celuilalt.

Clyde Barrow, adică Igor Dodon, îi reproșează lui Bonnie Parker, pardon, Maiei Sandu, că politica ei nu are un caracter social. Ea, în replică, se arată furioasă că el politizează instituțiile publice, instalând în fruntea lor niște persoane cu o reputație îndoielnică.

Iluziile Maiei

În consecință, vulgul exultă. Suporterii lui sunt fericiți, firește, când văd cum Igor le apără interesul. 

Fanii ei așijderea. O aplaudă frenetic, convingându-se o dată în plus că Maia, orice ar fi, nu contenește să lupte pentru o justiție independentă, neangajată politic.

Nimeni nu mai observă că PSRM și ACUM au votat la unison pentru politrucii Vladimir Țurcan, Domnica Manole sau Nicolae Roșca, băgându-i în Curtea Constituțională. Contează că ambele părți post-factum se arată surprinse și contrariate de ceea ce au făcut, cerând revizuiri, anulări și îmbunătățiri, ca până la urmă nimic să nu se schimbe.

Pentru prima oară în ultimii ani la Chișinău nu se respectă nici măcar independența formală a puterii judecătorești. În funcțiile de magistrați sunt promovați nu profesioniști, ci activiști de partid.

Maia Sandu, ca și Bonnie Parker, are iluzia că-i mai deșteaptă decât partenerul ei abrutizat. Ea se stropșește la procurori și judecători, cerându-le să fie nepărtinitori și echidistanți, își probozește  nemilos colegii care nu o înțeleg, lansează idei cu tentă teleologică, inducând ideea că relația sa perversă cu un impostor are în dedesubturi sensuri înalte.

Fețele lui Igor

De cealaltă parte, aidoma renumitului gangster Clyde, Igor nu-i atât de sofisticat. El reprezintă forța brută, dar eficientă.

Spre deosebire de jumătatea sa politică Sandu, Dodon adesea se vede silit să se deghizeze, întrucât trebuie să facă toate potlogăriile la vedere. Să-și promoveze oamenii în cele mai înalte funcții, să pună stăpânire pe Curtea Constituțională, Apărare, Securitate și pe alte pârghii ale puterii reale.

Iată de ce el are mai multe fețe. Una dintre ele se cheamă, de exemplu, Andrei Năstase. Alta aparține lui Dmitri Kozak. Toate acestea sunt însă niște măști îndărătul cărora se ascunde necuviinciosul trăgători de sfori numit Vladimir Putin.

Maestrul internațional de ocultism, ascuns după zidurile Kremlinului, se pricepe se încorporeze duhurile rele ale trecutului în te miri cine, transformând pentru o vreme niște personaje șterse  în sinistre marionete politice ale Moscovei. 

Maia și Igor sunt totuși în multe privințe altfel decât Bonnie și Clyde. Neverosimilul cuplu Sandu și Dodon se  manifestă la un nivel net superior. 

Ei nu taie și spânzură prin târguri precum Parker și Barrow. Nu  jefuiesc bănci cu mitraliere și luări de ostatici.

Maia și Igor fac negoț  cu Moscova și Berlinul. Vând țara rușilor cu asentimentul nemților. Cea dintâi pe ascuns, cel de-al doilea fățiș.

Obiectivul lor este comun, chit că discursul  politic pare  diferit. Se bălăbănesc, dar nu se despart. Și nici nu au cum, de vreme ce ambii au în spate același păpușar.

Viața ca pamflet

Anticipați, probabil, un anunț, în final, că acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Nici gând.

Degeaba așteptați. Și vă spun de ce.

Lucrurile stau exact pe dos. În Republica Moldova însăși viața e un pamflet, iar inimile noastre  frânte freamătă suspinând ca o sală de spectacole într-un teatru al absurdului.

În culisele Parlamentului, pe culoarele Guvernului, la o petrecere discretă a celor aflați în fruntea bucatelor, peste tot unde se fac aranjamentele politice, e nevoie adesea de mai mult tupeu decât la o spargere de bănci. Iată un fapt tragicomic ce trebuie tratat ca atare.