Interesante lucruri se întâmplă în Găgăuzia în ultima săptămână. Mai întâi, în data de 19 autoritățile locale au sărbătorit 29 de ani de la formarea Republicii Găgăguzia, eveniment declarat ilegal de autoritățile de la Chișinău. Mai apoi, Adunarea Populară din Găgăuzia, declară că va sărbători, în data de 23 august, 75 de ani de la eliberarea Moldovei de „armatele germano-fasciste” și instaurarea puterii comuniste, contrar deciziei Guvernului Republicii Moldova, care a declarat această zi ca zi împotriva crimelor comuniste. De-a dreptul revoltător, deoarece poporul găgăuz, a fost unul dintre etniile care, alături de băștinași, a suferit cel mai mult de pe urma puterii comuniste. Arhivele, scot la iveală o serie de crime produse de sovietici împotriva găgăuzilor, care au dus la moartea a mii de oameni.

Intelectualii găgăuzi lichidați de sovietici

Încă din primul an de putere comunistă, începând cu anul 1940, puterea sovietică s-a lansat într-o adevărată goană după lichidarea elitei găgăuzești. În articolul „Pagini amare ale istoriei noastre”, Svetlana Kapanji, scoate la iveală istoriile triste ale unor primari găgăuzi, care au fost fie deportați, fie executați în anii 1940-1941. Unul dintre aceste cazuri este și a lui Vasilii Marinov, primar în Ceadîr Lunga (1933-1937), care a fost arestat pe 9 iunie 1941 și deportat în Ivdellag, unde va deceda la scurt timp. Pe timpul său vor fi construite maternitatea din localitate, baia, săpate fântâni arteziene și construit drumul până la calea ferată. Un alt caz este acel al lui Dmitri Bacu, deținând timp de 18 ani funcția de primar în satul Gaidar. Pentru că era un bun gospodar oamenii din sat s-au răsculat, atunci când autoritățile sovietice au încercat arestarea sa în 1940 și din această cauză va fi lăsat o perioadă la libertate. Până la urmă va fi deportat la 13 iunie 1941 în lagărul Ivdel, unde a murit la 10 februarie 1942.

O istorie destul de tragică va avea loc în satul Congaz unde familia lui Mitișov Vasili, fost primar al localității în anul 1935, va fi împușcat în anul 1941. Restul familiei sale și familia fraților săi Nicolae și Macar vor fi deportate în Kazahstan. Soartă asemănătoare cu cei amintiți mai sus au avut și alți primari gospodari: Stepan Cara, Ilia Curdoglo, Constantin Mandaji, Ivan Cazanji, Petru Dimcioglo, Gheorghi Todorov, Ignat Iazadji, Ivan Tarlev.

Genocidul „eliberatorilor”

Începând cu 23 august 1944, zi de sărbătoare pentru găgăuzi, după ce Basarabia va reintra în componența URSS, găgăuzii au fost supuși unui proces de colectivizare forțată. Din cauza că oamenii gospodari au opus o rezistență dârză, sovieticii, au purces la confiscare produselor agricole, ceea ce a produs un genocid în rândul populației găgăuze. Confiscarea produselor alimentare și seceta din anii 1945-1946, a făcut ca populația găgăuză să simtă din plin foametea organizată din anii 1945-1947, care a dus la îmbolnăvirea și decesul unui număr impresionant de găgăuzi. Semion Potapov, secretarul PC al raionului Ceadîr-Lunga îl informa în decembrie 1945 pe Gancev despre îmbolnăvire de distrofie alimentară a câtorva mii de persoane dintre care cele mai multe în localitățile Beșghioz (952 de persoane), Tomai (400 de persoane), Gaidar (182 de persoane) etc. Despre faptul că foametea a fost organizată, ne-o arată și mărturiile une doamne din orașul Comrat, care spunea că „în 1946, toate cerealele au fost luate din Comrat. Dacă cerealele nu ar fi fost confiscate, atunci oamenii nu ar fi murit de foame.

Lipsa alimentelor a făcut ca, în localitățile locuite majoritar de găgăuzi, să apară fenomenul canibalismului. Așa se face că un funcționar trimis de la Chișinău informa că în zilele 7-8 februarie, cât a stat în teritoriu, a depistat în satul Baurci patru cazuri de canibalism. Un locuitor Un locuitor al raionului Vulcănești într-o scrisoare trimisă autorităților comuniste în mai 1946, descria: „... De mare ce-i foamea, oamenii mănâncă pisici, câini, șoarece, cai și unii pe alții. Zilnic mor de foame 10-15 oameni, nici nu mai este loc unde să-i înmormântezi. Nu-mi mai ajug puteri să trăiesc așa și mai departe...”. Un alt funcționar informa că în satul Beșalma, în primele 8 zile ale lunii februarie, murise 630 de persoane.

De asemenea, în timpul deportărilor din anii 1949-1951, dacă să ne luăm după datele lui N. Bugai, atunci aflăm că 1352 din cei deportați de sovietici în Siberia și Kazahstan, au fost de etnie găgăuză.

Păcat că elitele găgăuze se fac că plouă și uită aceste crime produse de cei pe care au ajuns să-i venereze. Se pare că găgăuzii suferă de o formă acută a Sindromului Stockholm, și au ajuns peste ani să-și adore proprii călăi.