Săptămâna aceasta, la Doha, a avut loc cea de-a 8-a rundă de negocieri între SUA şi Talibani. E vorba despre o formulă oficială de negocieri, iniţiată acum un an, care a ajuns la punctul în care ambele părţi au anunţat că au ajuns la un acord.

Luni seara s-au încheiat formal negocierile care au durat zile şi nopţi întregi până dimineaţa şi după ce părţile au relatat despre detalii conducătorilor respectivi, au dat publicităţii anunţul începutului sfârşitului în cel mai lung război al SUA, care durează de aproape 18 ani, va mai dura cel puţin încă 2 ani până la retragerea completă şi s-a dovedit mai lung decât cele două războaie mondiale şi războiul Coreii, luate împreună.

Negocieri cu tentă electorală, până la 1 septembrie Talibanii au fost primii care au făcut anunţul, urmaţi de către Zalmay Khalilzad, trimisul special american care a vorbit despre „progrese excelente“. Şi nu e de mirare că optimismul s-a instalat, după ce ţinta ca acordul să fie încheiat până la 1 septembrie pare realizabilă, pentru a fi utilizabilă la comemorările din 11 septembrie, să poată determina retragerea pas cu pas a trupelor americane şi NATO din Afghanistan - măcar partea civilă şi de sprijin şi antrenament - până la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

De aici începe şi greutatea acordului, pentru că vorbim concomitent despre presiunea politică şi electorală care a fost transpusă în anunţul direct al preşedintelui Donald Trump privind retragerea trupelor – o presiune asupra negociatorilor şi punerea în faţa unui fapt împlinit, care să-i forţeze să ajungă la un acord, chiar dacă anunţul îi văduveşte de un instrument şi de o pârghie importantă în negocieri.

Apoi există o temere majoră ca, din dorinţa politică de retragere a trupelor, nivelul de ambiţie din acorduri să fi scăzut dramatic, şi că acordul se traduce doar prin retragerea trupelor contra asumării responsabilităţii de către talibani pentru combaterea organizaţiilor teroriste Al Qaeda şi Daesh/Stat Islamic.

Nimic pentru afgani. În al doilea rând, acordul SUA-Talibani nu rezolvă problema păcii în Afganistan, nici pe cea a negocierilor afgani-Talibani, care se desfăşoară la Oslo, dar în format informal, neoficial, deoarece Talibanii continuă atacurile, controlează deja jumătate din Afghanistan – cel mai mult din 2001 – şi nu recunosc guvernul afgan, resping alegerile şi ameninţă cu atacuri teroriste la adresa candidaţilor la prezidenţialele din final de septembrie – deja amânate din motive de securitate. Deci discuţiile şi eventualele negocieri inter-afgane vor avea loc după încheierea acordului cu SUA.

Încetarea focului şi drepturile femeilor – compromisuri între Islam şi democraţie În fine, temele încetării focului şi protecţiei drepturilor femeilor sunt tot în divergenţă între părţi. Detaliile ultimul acord nu au apărut.

În afara temelor existente pe agendă şi a dificultăţilor de punere de acord a poziţiilor, e greu de acceptat perspectiva unei instalări a păcii, odată trupele americane retrase. Or dacă acordul se realizează, SUA ar putea lăsa în urmă un nou război civil intra-afgan, sau mai exact între diferitele influenţe, alianţe şi tendinţe mai democratice sau mai islamiste de construire a viitorului stat, cu autonomii largi pentru liderii regionali majori şi beneficiile lor în susţinerea uneia sau alteia dintre părţi.

Dacă mai adăugăm la acest aspect şi incoerenţa grupărilor în discuţie, de la talibanii care au lideri şi grupări distincte, cu înclinaţii diferite, rivalităţi şi competiţii interne, e foarte probabil ca un acord SUA- Talibani – nu mai vorbim despre unul talibani – guvern afgan - să nu fie respectat de toată lumea. Cum Talibanii folosesc în continuare atacurile asupra civililor şi acţiunile teroriste, e greu de precizat unde e linia de demarcaţie între aplicarea/respectarea acordului şi încălcarea acestuia.

Şi nu mai vorbim despre dificultatea legată de posibilitatea sustenabilităţii unui acord de pace în Afganistan. Cine-l angajează, cine-l respectă, cine e garant. Guvernul afgan însuşi are o poziţie ambiguă şi nu se ştie ce respect şi cât din acordul SUA-talibani, ca să nu mai vorbim despre flexibilitatea acestei echipe de negocieri – 15 oameni, responsabili guvernamentali, reprezentanţi ai partidelor şi ai societăţii civile – cu talibanii.

Presupunerile şi suspiciunile pentru un acord pur electoral, care să-l avantajeze strict pe preşedinte în viitoarea campanie, sunt cele care domină opiniile diferiţilor participanţi la negocieri şi experţi care analizează acordul. Dincolo de realizarea promisiunii electorale a Preşedintelui Trump, de retragere a trupelor americane şi încheierea celui mai lung război, SUA nu garantează în accord nimic despre pace, despre încetarea focului, despre împărţirea puterii, despre alte elemente clare de negociere. Şi nimic pentru afgani, măcar nivelul de democraţie electorală actuală.

Nivelul de aşteptare: ce poate face, totuşi, SUA E de văzut însă, realist, şi ce poate face SUA. Sigur nu să instaleze o democraţie, fie ea şi imperfectă, în Afganistan. Sigur nu să modifice credinţele talibanilor sau să-i înfrângă din nou şi să-i scoată de pe teritoriul pe care-l controlează. Combaterea producţiei de droguri putea fi o temă, dar aceasta e resursa financiară fundamentală a jucătorilor din Afganistan, că e vorba despre cei guvernamentali, lorzii războiului, lideri regionali sau talibani de toate categoriile. Singurul obiectiv realist ar fi să salveze perspectiva alegerii unei guvernări coerente de către afgani şi susţinerea unor forţe de securitate pregătite pe care să le finanţeze şi care să menţină controlul pe teritoriul restrâns pe care-l controlează azi şi să limiteze arbitrariul lorzilor războiului şi regulile ultra-religioase ale talibanilor, eventual să menţină o oază de democraţie electorală.

În rest, SUA pot susţine în continuare forţele ce recunosc alegerile şi guvernul şi să joace din avantaje economice şi rente pentru a menţine susţinerea unei mase critice de lideri regionali şi lorzi ai războiului loiali guvernului. Negocierile intra-afgane sunt cele care trebuie să aducă criterii şi condiţii ca o parte dintre aceştia să recunoască guvernul şi mai ales împărţirea resurselor şi controlului. Ca şi negocierile informale cu grupări talibane, în spatele uşilor închise. În rest, sunt puţine lucruri de perspectivă de făcut pentru poporul afgan.

Pacea sau încetarea focului, cât poate avea loc, un tip de normalitate şi capacitatea de a alege formula democrată măcar în anumite regiuni, e ceea ce SUA pot oferi. Dar sărăcia, violenţa, lipsa aplicării legilor sau aplicarea arbitrară şi discreţionară a legilor de către liderul din regiunea în cauză rămân, ca şi corupţia şi autorităţi prădătoare, care preiau toate oportunităţile, vor rămâne. La fel şi relativa suveranitate a regiunilor şi lorzilor sau reprezentanţilor talibani şi a diferitelor mafii, ca şi loialităţi cumpărate cu avantaje economice şi recursul la violenţă. Acestea vor rămâne permanenţe.