Republica Moldova își forțează norocul în formule greu acceptabile chiar și de către cei mai echilibrați jucători ai pieței politice din România. Reacțiile venite din stânga Prutului forțează puternic și depășește tot mai des și mai flagrant liniile roșii acceptabile la București și amenință să arunce în aer relațiile bilaterale. Cine le aruncă în aer? Toți actorii la putere, deopotrivă. De unde și nedumerirea, preocuparea care se transformă tot mai des în îngrijorare la București după ultimele afirmații din spațiul public.

Realitatea mezalianței de la Chișinău: o realitate prognozată

Formarea actualei mezalianțe între socialiștii pro-ruși și pro-europenii ACUM a fost contrară obiectivelor României de menținere a drumului european al Republicii Moldova. Evident că Bucureștiul a acceptat partea de guvern pro-european și sprijinul pentru aceste reforme pe drumul pro-european, avertizând în multiple tonalități și pe diferite canale asupra riscurilor pe care le-a asumat gruparea pro-europeană și asupra erorilor făcute în cadrul mezalianței. Dar a acceptat să susțină mai departe această componentă cât timp e funcțională și respectă direcțiile angajate.

Apoi am asistat la o adevărată șaradă de preluare a puterii în forță, revoluționar și fără respectarea statului de drept și a normelor constituționale, totul sub eticheta dez-oligarhizării. Și aici România a luat notă de aceste evoluții, evitând reacții publice dar criticând și avertizând pe canale diverse asupra diferitelor procese derulate care se vor constitui în precedente și se vor îndrepta împotriva celor ce au inițiat aceste forțări, interpretări creative sau preluări pe baza unor chichițe avocățești, toate alterând fundamental statul de drept și regulile jocului. Dar Bucureștiul a considerat că e vorba despre o preluare realistă și în forță a puterii în stat de către o majoritate ce conține și partidul socialist pro-rus, mai fascinat de puterea unipersonală a lui Putin li de autoritarism decât de regulile democratice.

În fine, deși avertizase de la început și a știut despre evoluții, România a relevat, din nou pe diferite voci și în terțe contexte bilaterale și multilaterale, asupra predării securității și Apărării Republicii Moldova către socialiștii pro-ruși și oamenii Rusiei la Chișinău. Cu toate consecințele unei asemenea acțiuni. La fel, preluarea justiției de către Igor Dodon, cu precădere, și eventuala plasare în anumite funcții a unor persoane maleabile, dar fără meserie, fără personalitate și verticalitate. Și acesta este un fapt, ba chiar recunoscut ca atare de către guvernanți și majoritate.

Forțarea liniilor roșii și călcarea sensibilităților României în prag de alegeri prezidențiale

Din nou, România respectă suveranitatea Republicii Moldova și, până la urmă, e responsabilitatea cetățenilor săi, a clasei politice - câtă a mai rămas după iureșul regimului precedent care a distrus tot și a dat naștere valului de ură care l-a măturat de pe scena politică - să decidă încotro merge Republica Moldova. Nu că nu ne-ar interesa, sau că nu ar exista angajamente și constrângeri politice sau alegeri cu consecințe mai mult sau mai puțin grave pentru cei care iau deciziile sau care le aplică.

Dar acum am căzut într-o zonă care excede aceste elemente și intră în miezul elementelor de putere și de bun simț pentru clasa politică de la București: probleme identitare, limba română, istoria României. Iar aici România a comunicat din timp, practic dintotdeauna – și o știu toți actorii de la Chișinău – care sunt linii roșii care nu pot fi trecute fără consecințe majore. Și statul român e un stat serios, indiferent de conducerea sa de la un moment sau altul, de lupte politice sau de momente de epuizare a tracțiunii de credibilitate sau legitimitate a unui guvern sau majorități la un moment dat. Și are memoria perfectă a faptelor și declarațiilor fiecărei personalități politice de la Chișinău.

Reacții din ultima perioadă ridică semne mari de întrebare asupra respectării de către Republica Moldova a vecinului său, a principalului partener comercial, a celui care reprezintă granița cu Uniunea Europeană, a sensibilităților sale și a liniilor roșii despre care are cunoștințe pe deplin. Sfătuit de consilieri interni și externi care nu au conștiința deplină a acestor realități, liderii politici de la Chișinău au făcut declarații și au luări de poziție inacceptabile la București. Mai mult, în prag de lansare a campaniei electorale prezidențiale în România, aceste afirmații nu pot rămâne nesancționate, mai mult, nu vor putea să fie subliniate tranșant doar la nivelul canalelor diplomatice, odată intrarea în campanie, mai ales când apar fapte reale și concrete în acțiunile puterii de la Chișinău care nesocotesc liniile roșii ale României.

Limba fără nume, istoria sovietică redivivus, eliminarea românilor din administrație pe motiv de dezoligarhizare

De la sărbătoarea Limba noastră cea română care a ajuns în documente oficiale sărbătoarea limbii fără nume, la ambiguitatea din declarații cu conținut istoric și identitar comun care-și pierd caracterul românesc, la pretinsa „amenințare a unionismului” care dezbină din interviurile Maiei Sandu și la interpretările cu profund iz rusesc din documentele de politică externă ale guvernului – relevate excelent de către Dan Dungaciu într-o analiză pentru LARICS – toate se constituie în elemente de război informațional asupra României și război identitar la Chișinău ce exced fundamental linia ambiguități și a evitării angajării geopolitice – un lucru imposibil, de altfel, dar pe care se chinuie consilierii ruși și germani să-l impună și să-l profeseze la Chișinău.

Să mai vorbim despre sărbătoarea Eliberării Republicii Moldova de români la 28 august și interpretarea sovietică/velicorusă a anexării Basarabiei pe linia stalinistă - Artiom Lazarev din pretinsa Istorie a Moldovei, lansată de Dodon? Aici responsabilitatea revine tot statului Republica Moldova, nu unui politician pro-rus care își alimentează propaganda pe baza filmelor istorice făcute și plătite bazat pe aceste aberații istorice. Iar dacă aceste acțiuni se traduc în realitate, reacția nu are cum să mai fie alta decât una de sancțiune publică dură față de aceste alunecări și depășiri ale liniilor roșii.

Și nu preget aici să adaug eliminarea românilor, cetățeni români și etnici români declarați din administrație și înlocuirea lor cu pro-ruși, ruși și „moldoveni”. Da, înlocuirea făcută de un guvern în care se află ca membri-miniștri cetățeni români, pro-europeni, dar mânat de la spate de Moscova și de gruparea pro-rusă a lui Dodon, așa cum a avertizat deja România că se va întâmpla. Toate sunt acțiuni inacceptabile la București, acțiuni purtătoare de consecințe dintre cele mai grave pentru Republica Moldova.

Ambiguitatea constructivă a evitării geopoliticii, dar numai pentru români

Nu voi relua și nici nu voi explica contracarând fiecare element prin care s-a încălcat limita acceptabilă în relațiile bilaterale româno-române, între cele două state românești, de către Chișinău. Criticile sunt prezente în spațiul public și media, inclusiv de pe buzele unor parlamentari și membri de partid al partidelor pro-europene. În fapt, geopolitica funcționează în fiecare fibră a existenței Republicii Moldova, care se află la confluența marelor direcții de influență geopolitică și istorică – România și Rusia. Identitatea băștinașilor versus ocupantul sovietic-rus și revenirea ca și colonie în Imperiu, în noua formă imperială scornită azi de Moscova.

Ca să ne lămurim: nu există nici o înțelegere ruso-europeano-americană pe tema Republicii Moldova, așa cum s-a încercat legitimarea actualei mezalianțe a socialiștilor pro-ruși cu pro-europenii. E o făcătură rusă montată în stilul descris de Mark Tkaciuc al păcălelii pentru semnarea Memorandumului Kozak – nu întâmplător același actor, dar nu mai e experiența lui Voronin și simțul acut al falsului la consilierii săi. Iar atunci când orice referire geopolitică pro-română e sancționată și prezentată public în toată ambiguitatea sa și orice înclinație pro-rusă e acceptată și promovată în documente guvernamentale și oficiale ale Republicii Moldova ca stat, aici nu mai putem vorbi nici măcar în termenii tezei de ambiguitate constructivă de evitare a geopoliticii la Chișinău.

În plus, unionismul este un fapt de viață la Chișinău, un curent care dobândește tot mai mult amploare și va crește sensibil odată cu creșterea dezamăgirii față de actuala guvernare și acțiunile politice ale partidelor pro-europene. În fapt este loc la Chișinău pentru un partid pro-românesc, al românilor și unioniștilor. Și el sigur va apărea, când condițiile vor fi coapte. Dar a nega o componentă a populației Republicii Moldova – care te-a susținut în alegeri, măcar parțial, și care nu are a face cu Oligarhul – este o impunitate nu numai pentru președintele care își reprezintă doar alegătorii săi și care este ostentativ pro-rus, îmbrățișând agenda Rusiei la Chișinău, dar și pentru guvernul care-și respinge o masă de votanți și care subminează, astfel, relațiile cu vecinul său.

Nu, unionismul nu divide Republica Moldova, nu mai mult ca pro-rusismul sau moldovenismul istoric de sorginte sovietică sau pro-europenismul, cum au demonstrat-o diferitele analize din presa ultimelor zile. Unionismul e o parte a realității Republicii Moldova, de 20, poate 30%, care e o componentă mai importantă decât rușii din Republica Moldova. Sigur mai importantă decât comuniștii de la Chișinău, decât liberalii, social democrații sau creștin democrații, dacă or mai exista purtători ai doctrinelor clasice europene în stânga Prutului.

Iar dacă în Europa politicile identitare fac epocă și preocupările de natură economică s-au transformat în cele de identitate, demnitate, recunoaștere, la Chișinău lucrurile sunt și mai evidente, aici, la frontieră. În Republica Moldova, politicile identitare, oricât ar divide societate, sunt profund înrădăcinate, expresie a culturii și educației, a influențelor familiale și ale rădăcinilor etnice ale majorității. Așa încât a le nega e o împietate a unui politician, a pleda ambiguitatea e inutil iar a îmbrățișa tezele ocupantului și metropolei bolșevice-sovietice-ruse care a colonizat aceste pământuri este o depășire substanțială și a propriei teze a neimplicării geopoliticii, și o încălcare a liniilor roșii ale României în prag de campanie prezidențială la București.