Între „aiurelile” lui Andrei Năstase și „speculațiile” Maiei Sandu, eu unul aleg să-i trimit pe ambii la plimbare. Și îi invit pe toți unioniștii să procedeze la fel.

Zombi bun pentru Putin

Când intră în contact cu mass-media de la Moscova, liderii blocului ACUM parcă se transformă pe loc în niște zombi. Se conformează orbește agendei politice a Rusiei și le spun reporterilor exact ce vor să audă.

Acum câtva timp, Andrei Năstase, fiind întrebat de o televiziune rusă dacă este adevărat că ar pleda pentru unirea cu România, a spus că zvonurile care circulă despre unionismul său ar fi niște aiureli inventate de Plahotniuc pentru a-l discredita. 

Iată că și Maia Sandu ne-a demonstrat deunăzi că, lăsată s-o ia gura pe dinainte în fața presei ruse, nu e mai brează decât omologul său de la Platforma DA.  

Într-un interviu pentru agenția de stat a Rusiei TASS, ea a declarat  (https://tass.ru/interviews/6713212) că unirea cu România ar fi un subiect de speculații. Potrivit ei, dezbaterile la nesfârşit pe subiecte geopolitice ar dezbina societatea.

Clona mastodonților 

Republica Moldova şi România au, consideră prim-ministru, ”o istorie comună, cultură, legături strânse de rudenie” etc., „însă politicienii speculează pe subiectul unirii cu România (sic!), fapt ce aduce la divizarea societăţii”. Nimic nou sub soare. Parcă am auzit astfel de vorbe până acum.

Maia Sandu nu este deloc originală. Dimpotrivă. Pare acum o clonă a mastodonților neobolșevici care s-au perindat la putere în Republica Moldova în ultimul pătrat de veac. 

De la Lucinschi, Voronin, până la Dodon, toți neisprăviții, oportuniștii și lichelele Kremlinului la Chișinău au susținut la unison aceleași lucru. „Unionismul dezbină”, perorau ei cu aburi la gură, și de aceea n-ar strica să fie restricționat și chiar „interzis”. 

De-a lungul anilor le-am amintit tuturor acestora, de la românofobul Andrei Sangheli încoace, că unionismul e o stare de spirit care nu are cum fi scoasă în afara legii într-o democrație. Ca să-l interzici trebuie să reinstalezi un regim totalitar. 

Îi spun acum și Maiei Sandu că unioniștii nu „speculează” nimic. Ei vor și cer unirea cu România, iar dorința lor nu e mai puțin legitimă decât obsesia ei de a construi un stat „curat” și „dezoligarhizat” cu sprijinul lui Putin. 

Divizarea muncii 

Mai crede cineva că derapajele ei antiunioniste sunt un simplu accident? Unde mai pui că șefa guvernului, în același interviu, ne sugerează care subiecte sunt bune, pentru că ar uni, probabil, nu ar dezbina societatea. 

Maia Sandu a declarat pentru agenția TASS că apropierea Republicii Moldova de UE „nu reprezintă o ameninţare pentru Rusia (sic!), deoarece acolo nu există componenta strategico-militară”. Ce preocupare pentru liniștea lui Putin, nu-i așa?

Ce o să mai zică acum cei care afirmau cum că Andrei Năstase ar fi votat pentru Rusia la APCE din întâmplare?  Că Nicu Popescu ar fi greșit copilărește când a promovat teza lui Putin cu privire la conflictele din fostele republici sovietice potrivit căreia acestea ar fi niște „războaie civile”.

De altfel, chiar Maia Sandu are grijă să ne asigure că vorbele ei mieroase la adresa Kremlinului nu sunt întâmplătoare. Întrebată, la o emisiune de la TVC 21, de ce, după întrevederi cu oficiali europeni, iese doar ea la conferinţe de presă, iar după întâlnirile cu oficialii ruşi, preşedintele Dodon este cel care apare în faţa jurnaliștilor, ea a recunoscut cu nonșalanță că există o divizare a muncii.

„Se poate de spus că este vorba despre o divizare (a politici externe), pentru că eu am mai multe posibilităţi să primesc ajutor de la UE, iar domnul Dodon are relaţii mai bune cu Rusia şi sper că el va putea obţine ceva pentru cetăţenii noştri din partea Rusiei. Îmi pare ceva normal”, a spus ea în emisiunea „Glavnoe”.

Smântână din UE și otravă din Kremlin

Ce ar vrea oare Maia Sandu să obțină Igor Dodon din partea Rusiei pentru Republica Moldova? Otravă pentru unioniști? Tancuri pentru GOTR la Nistru? Noi porții de propagandă antiromânească? Businessul fiului procurorului general al Rusiei Ceaika?

Nu simțiți cum am fost aruncați înapoi în istorie cu vreo 20 de ani? Pe neprins de veste Maia Sandu și Andrei Năstase au revenit la jenanta pendulare între Rusia și UE. 

Ne-am întors la politica criptocomunistă a vițelului blând care suge de la două vaci. La jocul dublu de altădată al  lui Lucinschi și Voronin. Smântână de la vaca europeană și echipamente militare pentru Transnistria de la ursul din Kremlin.  

Lucinschi în fustă

„Toate-s vechi și nouă toate, ce e rău şi ce e bine tu te-ntreabă şi socoate”, scria Mihai Eminescu. Ceea ce cred unii alegători că-i insolit și fără seamăn în filozofia politică a Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase nu e decât o schizofrenie politică mai veche și uitată de multă lume. 

La putere au venit niște cabotini care aburesc din nou oamenii cu banalele enormități ale moldovenismului vulgar: fără geopolitică, fără unionism, fără românism, prietenie și cu Vestul, și cu Rusia ș.a.m.d. 

Urmăriți-i atent pe noii lideri. Vițelul blând care suge la două vaci, regăsit astăzi de Maia Sandu, a mai fost ținut în brațe de predecesorii ei. Nu vi se pare că ne-am pomenit la guvernare cu un Lucinschi în fustă și cu un Voronin ceva mai tânăr?