Semne diacritice

Karasin ieșind, ca un cuc din ceasul de perete, să repete vestea conlucrării „pragmatice” a Rusiei cu SUA și UE în Republica Moldova, pentru a o elibera de oligarhul rău Plahotniuc, ne determină să atragem atenția asupra tăcerii celorlalți doi „mari jucători” la acest subiect. Și Washingtonul, și Bruxelles-ul nu se grăbesc să recunoască ceea ce Moscova anunță periodic, la cel mai înalt nivel, începând cu Putin. Cu cât Moscova repetă mai des că a adus „libertatea” în Republica Moldova, cu atât tăcerea Occidentului e mai semnificativă. Este evident că SUA și UE nu se mândresc prea tare că au fost complicii Rusiei în criza politică de la Chișinău.

Moralitatea sau riscurile de securitate care pot fi fatale Republicii Moldova, în condițiile în care Rusia își recapătă influența de până la Plahotniuc, să fie explicația? Sau și una, și alta? Să nu uităm că Putin îl invita pe Plahotniuc la Moscova, dacă acesta trăda și accepta federalizarea Republicii Moldova. Pedepsirea oligarhului a fost un act de răzbunare al lui Putin, nu de afirmare a unor principii.

Paradoxal, deși triumfă, nici acumiștii nu sunt mândri de faptul că au venit la putere cu ajutorul Rusiei. Ei se ofensează, dacă numești alianța lor „contra firii” cu socialiștii „Alianța Kozak” și afișează o superioritate morală față de criticii lor. În aparență, pretenția lor morală e justificată, căci ce poate fi mai nobil decât lupta cu corupția, hoția, fărădelegea, autoritarismul? Totuși, lucrurile nu sunt chiar atât de simple. Când ești nevoit să alegi între un hoț și un trădător, între un funcționar corupt și altul care este exponent al intereselor unui stat străin, neprieten, expansionist, de unde ai siguranța că ai ales corect?

Relativ nu demult, pasiștii afirmau că Dodon reprezintă interesele Rusiei și cereau Procuraturii Generale să ancheteze sursele de finanțare ale PSRM. Acum, când au apărut unele probe, ei nu mai că au renunțat, ei se opun clarificării adevărului, numind „teorii ale conspirației” afirmațiile lor de mai înainte. O fac din rațiuni morale sau din interes? Însă nu toată lumea e convinsă că Dodon e un rău mai mic. Există cetățeni care consideră invers: că Plahotniuc este un rău mai mic decât Putin, care stă în spatele lui Dodon. Pentru ultimii superioritatea morală afișată de acumiști e falsă. Și nu ne referim la membrii PD. O parte din intelectuali privește cu îngrijorare, este cel puțin reticentă față de alianța ACUM-PSRM, considerând riscantă „dezoligarhizarea” cu ajutorul lui Putin.

Așa că nu se poate spune categoric de partea cui e dreptatea morală: cei care detestă „Alianța Kozak” au nu mai puțină dreptate decât cei care au salutat-o. Faptul că primii sunt în minoritate, că sunt blamați, considerați „plahotniuciști” nu le diminuează „calitatea”. Dreptatea, se știe, umblă mai întotdeauna cu capul spart.

Însă opozanții alianței ACUM-PSRM nu pot să nu observe că nici la Washington, nici, mai cu seamă, la București consolidarea puterii lui Dodon nu pare să neliniștească pe nimeni, „geopolitica” Republicii Moldova nu este amenințată cu nimic, dacă e să judecăm după reacțiile oficialilor de acolo. Există siguranța că PSRM nu va trăda? 

Pe 7 iunie, Dodon era gata de alegeri anticipate, dar cineva l-a „convins” să se răzgândească. Toată lumea crede că acesta a fost Kozak, că el i-a poruncit să-și trimită deputații la întâlnirea cu deputații ACUM, care așteptau răbdători în Parlament. Dar dacă ultimul cuvânt a fost al lui Plahotniuc? Ca să-și salveze cauza. Pare o idee fantezistă? Să ne uităm mai atent la ce se întâmplă pe scena politică. Maia Sandu și Andrei Năstase se grozăvesc acum că îl vor aduce pe Plahotniuc acasă. Greu de crezut, dacă nu spun de ce l-au lăsat să plece.