Întâmplarea a făcut să trec în acea zi pe trotuarul din fața preșidenției și să văd trei mașini frânând una lângă alta în fața trotuarului de vizavi, unde își instalaseră corturile- trei corturi- niște oameni care făceau greva foamei și stăteau în acele clipe cu niște pancarde deasupra capului pe care scria –Dodon este trădător de țară! Arestați-le pe Dodon-iar unul dintre ei flutura tricolorul.

Erau niște oameni sărmani. Îmbrăcați în pantaloni negri, ponosiți, și purtând niște cămăși spălăcite, păreau a fi niște foști profesori de liceu desprinși parcă dintr-o proză de Vitalie Ciobanu. 

Stăteau de câteva săptămâni acolo și câte unii intrau în vorbă cu ei. Fie pentru a le reproșa că fac greva foamei, fie pentru a-și exprima solidaritatea.

Cei trei pensionari erau trași la față și piperniciți spre deosebire de hoarda de hahalere bine făcute care săriseră din mașinile alea negre fără numere de înmatriculare și-i înconjuraseră.

Nici n-am reușit prea bine să clipesc din gene că huidumele i-au ridicat pe sus pe bieții pensionari și i-au îmbrâncit în habitaclurile mașinilor, trântind iute portierele după ei și sărind și ei înăuntru. Mașinile dispăruseră cu viteza fulgerului.

Pe locul unde cei trei pensionari făcuseră greva foameni nu rămăseseră nimic: nici tu corturi, nici tu oameni care făceau greva foamei, nici tu pancardele alea contra lui Dodon.

Nu eram singurul care văzuse cum au fost săltați greviștii și duși într-o direcție necunoscută, dar totul s-a întâmplat atât de repede încât parcă nici nu s-ar fi întâmplat.

Totuși, ceva rămăsese după greviști: un pieptene și o cruciuliță din alea care se poartă la gât. Pieptenele l-am lăsat, dar cruciulița mi-am luat-o mie. Se vede că huidumele i-au rupt-o unui bătrânel de la gât în timp ce-l îmbrânceau în mașină. Și niște pete de sânge. Oho, înseamnă că bătrâneii s-au opus și gorilele au aplicat forța.

Seara am deschis teveul. Nicio știre despre asta. Nimic. De, se dezoligarhizează țara și nimeni nu are timp să se intereseze unde au dispărut bătrâneii ăia care făceau greva foameni, pe esplanada dintre parlament și preșidenție.