Oricât de straniu nu ar părea, și oarecum în contradicție cu ce afirmam acu 7 zile, săptămâna trecută a fost relativ săracă în evenimente extraordinare. Am putea reduce tot la o simplă propoziție : „Se schimbă piramida puterii”. În genere, eu v-aș propune un nou termen pentru a explica ceea ce se întâmplă în R. Moldova: REPIRAMIDIZARE. Nimic nou sub soare, în afară de faptul că acum se întâmplă ceva mai rapid și mai violent ca în trecut, deși... dacă e să ne aducem aminte de 2010, nu cred că am găsi mari diferențe. Cele mai urgente „chestii” (trecerea câtorva instituții-cheie sub custodia lui Dodon, adică a Rusiei, anihilând astfel orice posibilitate de apropiere de UE & NATO) au fost aranjate în primele zile după înscăunarea noii puteri, până nu s-a dumerit careva, de acum încolo lucrurile pot să se deruleze mai liniștit și mai sistemic. Dar vom începe, totuși, cu altceva:

ВСЕМ – НА ЮГ! În noaptea de pe 6 spre 7 iulie 1949 a avut loc cea mai masivă operațiune de deportare perpetrată de către regimul sovietic pe teritoriul Republicii Moldova. 11.293 de familii au fost încărcate în vagoane și duse în Kazahstan sau Siberia... Ceea ce se întâmplă astăzi e o blasfemie, o batjocoră a memoriei celor dispăruţi. Nicio apariție în public, nicio declarație oficială sau depunere de flori nu poate justifica o coaliție cu acei care arborează simbolurile și se declară urmași direcți ai călăilor propriului popor. Maia Sandu a apărut în poze îmbrăcată într-o ie tradițională. Numai că ea a îmbrăcat-o pentru altă ocazie: doar puţin mai târziu au apărut poze cu proaspăta Prim-Ministru distrându-se la „Ia-mania”, eveniment organizat în aceeași zi... Bine se zice: fiecare popor își merită guvernanții... Dar pe mine cel mai mult m-a șocat o altă mărturisire. Un adolescent de 14 ani, actor în filmul „Siberia din oase”, difuzat în aceste zile, a spus că a aflat despre deportări pe platoul de filmare... Cum e posibil așa ceva?! Ce fel de școală avem noi?! Ce fel de istorie se predă în școli?... Nimic nu este întâmplător. Trecutul uitat și ignorat se răzbună întotdeauna. Există o legătură directă între această mărturisire a copilului și acele furturi sau fărădelegi despre care ne văicărăm întruna. Care nu le vede – mergeți și distrați-vă la „Ia-mania”. Atâta bucurie vă mai rămâne...

CÂTE 2000 DE EURO CEDO a cerut Moldovei să plătească despăgubiri unui deportat. Atâta costă. Doar atât. Statele mai cu verticalitate cer despăgubiri de la acei care se declară urmași ai călăilor. Ah, dar și noi avem un președinte socialist!.. Vai, dar pe noi nu ne doare să ne „aliem” cu ei... Suntem şi noi „urmaşi ai călăilor”... Înseamnă că avem de plătit. E jurisprudență de acum încolo, pentru cine vrea să înțeleagă. Oricum, la câți au rămas în viață, mult nu-i va costa...

MARCHEL ATACĂ Marchel, slugoiul fidel al bisericii ruse KGB-iste, care stă bine-mersi într-un conac construit de biserica română la Bălți, a sărit din nou la bătaie. Motivul? Mitropolia Basarabiei a dorit să comemoreze deportările... O singură întrebare am: dacă evenimentul a fost declarat și autorizat, de ce nu a intervenit poliția? Dar vom aminti că toate astea se întâmplau la Bălți...

KROLL – MANIA Patimile declanșate de așa-numitul raport Kroll II au continuat. Până la urmă am aflat că... nu am aflat nimic nou. Semnificativ este că din acest raport (din versiunea publicată) a dispărut misterios firma lui Greceanîi, pomenită în prima variantă, iar firmele mascate de către Slusari sunt cele ale raiderului Platon. La fel de semnificativă este și acea omerta a tăcerii din media pro-guvernamentală despre rolul decisiv pe care l-au jucat băncile rusești în această operațiune... Până la urmă, înțelegând că nu pot scoate mai nimic nou din acest raport, careva din acum-işti a declarat că raportul este un fake și că ar fi fost coordonat cu fosta guvernare.

ETERNUL TEMPORAR Din strămoși se știe: nimc nu este mai durabil decât temporarul. Maia Sandu declară că vor face front comun la locale cu socialiștii. Tehnic și situațional, nimic mai mult.

RÂND LA MINISTERUL APĂRĂRII Ambasadorul american, Hogan, a vizitat Ministerul Apărării. Probabil voia să vadă ce au ăia de gând mai departe. Imediat după asta la MA a poposit și... Vasneţov, ambasadorul Rusiei. Cred că dorea să știe ce le-a zis Hogan moldovenilor, căci despre celelalte cu siguranță că e deja la curent. Apropo, Hogan ar trebui să înțeleagă că orice cuvant ori șoaptă pronunţată la MA va fi imediat raportat lui Vasneţov.

CARA – ELIBERAT? Vă mai aduceți aminte de epizodul cu recrutorii „omuleţilor verzi” de la Sud? Amintesc pentru amnezici: pe teritoriul Republicii Moldova activau recrutori care racolau tineri pentru a-i trimite pe undeva pe la Rostov (sau în Transnistria) la „stagii militare” în schimbul pașaportului rusesc. Autoritățile au scris doar despre Sudul republicii, deși eu știu pertinent că acești recrutori au fost activi pe tot teritoriul țării. Unul din acești recrutori, Anatolii Cara, fugise în Rusia. Acum, de când cu coaliția „neutră” geopolitic, Cara a revenit la Chișinău. A fost arestat chiar la aeroport, dar presa scrie că, la fel precum Usatîi și Grigorciuc, ar fi fost eliberat. Orice comentarii sunt de prisos.

HARUNJEN – SAGA Vodevilul a luat sfârșit. Harunjen, fostul deja Procuror General a demisionat de bună voie. De dragul acestei demisii a fost convocat ditamai Parlamentul la care s-a votat că chipurile a fost recrutat cu încălcări. Nici nu i-aș fi dedicat un capitol aparte, dacă nu ar fi apărut o altă știre despre o organizație internațională (GRECO: Grupului Statelor împotriva Corupției, un organism al Consiliului Europei) care ar cere autorităților din Moldova să facă public un raport despre justiția din Moldova transmis hăt în Decembrie 2018! Poate fi doar o uitare, dar teamă mi-e să nu fie elemente curioase în acel raport care să ne intereseze, inclusiv la capitolul PG.

REPIRAMIDIZAREA Dacă tot am ajuns aici, vom menţiona doar câteva nume ale celor care au fost demiși sau impuși să-și dea demisia: Anatolie Zagorodnîi, șeful ANSC; Serghei Năstas, șeful „Poştei Moldovei”; Boris Gîlcă, Secretarul general de stat de la Ministerul Sănătătii; Bogdan Zumbreanu, șef CNA; Serghei Răilean, Directorul Agenției Servicii Publice. Au fost rechemați câțiva ambasadori și se fac presiuni asupra altora să plece. Au demisionat șefii CEC-ului...

Bălan, cumetrul lui Năstase care asigură interimatul la IGP, nu a plecat.

Dacă tot vorbim de IGP, se pare că niciunul din candidații la funcție nu a trecut testul scris, deși depinde și de ce anume e în acel test. Dacă e făcut de Năstase, nu-i de mirare. Nici Scaraoţchi nu l-ar trece. Dar pentru IGP candidatul e posibil să fie deja desemnat: Fredolin Lecari a demisionat din funcția de șef al Poliției de frontieră. Ori e din aceeași paradigmă cu celelalte demisii (dacă rămâne Bălan și mai departe), ori se pregătește pentru noua funcție.

În genere, atenția maximă trebuie să ne fie orientată spre acei care vin în jilțuri. Iată, spre exemplu, la CNA sunt doar două dosare primite, dar încă niciun candidat oficial. La funcția de judecător la CCM candidează Tatiana Răducanu, judecător care a pierdut tocmai 7 dosare la CEDO! Apropo, lui Zumbreanu, oficial, tocmai acest lucru i se impută. Răducanu este mătuşa lui Alexandru Machedon, unul din finanțatorii PPDA. Tot aici trebuie să menționăm și numirea Anastasiei Condruc în postul de consilier al Maiei Sandu pe comunicare. Condruc este fondatoarea grupului „Adoptă un vot”, grup devenit influent în diasporă, care se declara o vreme apolitic, dar care a făcut, chiar de la fondare, campanie insistentă pentru PAS și ACUM. Asta e, fidelii trebuie recompensați. Nimic nou sub soare.

La fel, vom menționa tot aici și atacul (nu avem de unde ști dacă e fondat ori ba) noului ministru Brânzan împotriva CFM. Acesta afirmă că se deturnau sume uriașe, 400 mln lei lunar. Dar CFM se mai apără... Miroase a încă o demisie...

NĂSTASE – THE HIGHT HAWK Ministrul în persoană s-a deplasat noaptea la sediul MAI și s-a luat la harţă cu angajații Direcției Operațiuni Speciale, vrând să ridice un calculator din biroul lui Maxim Bizian, ofițerul secției combatere a terorismului din cadrul DOS. Oare ce căuta la DOS? Ceva în legătură cu „terorişti” care mai trebuie eliberați? Ori se știe cu musca pe căciulă?

DAR BANII VIN DIN ALTĂ PARTE Între timp, americanii acordă guvernului Moldovei 29 mln $. Formularea e foarte evazivă: „pentru continuarea proiectelor în domeniul bunei guvernări, pentru asigurarea transparenței procesului decizional și susținerea presei independente”... Și FMI acordă 46,5 mln $. Dar și economia, în general tot din Occident se hrănește: în perioada 2015-2018, exporturile totale spre UE au crescut cu 1,5 miliarde $ sau cu 34% fată de 4 ani de pană la semnarea Acordului de Liber Schimb (2011-2014).

De la ruși bani nu vin. Nici măcar de la acei cu obligații contractuale, precum AVIA -Invest care a luat AIC în concesionare... Moldova, reamintesc, continuă să facă parte din CSI...

BANCĂ SPARTĂ Vreți să deveniți milionar? În lei, din păcate. Nu aveți decât să găsiți hoții care au spart o filială a Agroindbank. Banca oferă recompensă. Dar nu asta voiam să menționez, ci reacția MAI: aţi fost jefuiți? E doar vina voastră! Nu ați luat măsurile necesare de securitate! Iată cum. Dacă vreţi dreptate, luaţi puşca-n mână şi... E pe cont propriu, fiecare cu grija lui, nu?

CETĂŢENIE PE BANI Vă amintiți câtă hărmălaie din cauza legii alea cu cetățenie contra investiții? CNA a arestat un individ de la președinție (coaliția noastră vremelnică care a combătut legea respectivă, da?) care vindea cetățenie cu... 2.500 Euro bucata! Alexandr Ohotnicov îi zice. Cavaler al Ordinului Muncii, nu șagă!

IAR TARIFELE TOT CRESC... Noua putere aproape-aproape a reușit să mă convingă (pe vremea cât erau în opoziție) că fără Plahotniuc și schemele sale mafiote (la fel precum în povestea cu CFM, Plahotniuc ar fi încasat bani de pe fiecare kW vândut în Moldova) cetățenii de rând ar fi plătit mai ieftin pentru electricitate. Straniu: Plahotniuc a fugit, dar tarifele, în loc să scadă – cresc...

1915 În 1915 Basarabia era o gubernie a Imperiului rus. Populația guberniei era de 2,7 mln de oameni. În 2019 Republica Moldova e din nou sub ciubota Cremlinului, iar populația ei e de... 2,7 mln de oameni. Că bine mai zicea cine zicea: aici totul se schimbă în 10 ani și nimic în 100... Drept că el zicea asta despre Rusia... Iar dacă e să căutăm semnificații și explicații la ce ar fi publicat BNS aceste date acum, e simplu: vor fi tăiate cheltuielile pentru serviciile sociale. Maia Sandu are experiență în „optimizări”!

OSCE CERE RUŞILOR SĂ ELIBEREZE TRANSNISTRIA Iar Rușii s-au speriat! Tare-tare s-au speriat. Iar de când au fost primiți înapoi în APCE chiar și au devenit ascultători. Vă spun eu! Nu mă credeți? De mâine începe evacuarea trupelor și munițiilor, căci șederea lor aici e temporară, situațională și pur tehnică.

Cam atât! Vă doresc festivaluri multe şi ieftine!

Iar Cireşica de pe tort din această săptămână am să i-o trimit șefului Comandamentului de Sud al Forțelor Armate ale SUA, amiralului Craig Faller, care a declarat că ruşii, în pofida promisiunilor, nu au plecat din Venezuela. Oare ce are asta de afacere cu Moldova? Speculaţii, doar speculaţii! Ascultaţi-l pe Grebenshchikov. Uneori ajută!