Mișcarea Civică „PRO” îndeamnă forțele unioniste, partidele politice extraparlamentare, societatea civilă, mișcările civice și experții neangajați politic să formeze un front comun în vederea schimbării clasei politice actuale și a contracarării pericolului rusesc în Republica Moldova.

Răfuiala puterilor

Marți, 9 iulie, într-o conferință de presă la IPN, președintele Mișcării PRO, Gheorghe Costandachi, a dat citire unui apel în care se spune, în special, că „în urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, 2019, deputați au devenit multe persoane suspecte. Coaliția formată este de aceeași natură, suspectă, iar electoratul proromânesc și cel pro-european a fost marginalizat”.

Deși, potrivit documentului citat, anii de guvernare PDM au fost „negri și dureroși”, ceea ce se întâmplă astăzi pe scena politică și în justiție este un lucru inadmisibil, deoarece nu-i decât „o răfuială a puterilor care se schimbă”. Unirea forțelor unioniste și a celor efectiv pro-occidentale, consideră fruntașii mișcării civice „PRO”, „ar urma să schimbe actuala clasă politică, să mențină parcursul european al țării, să stopeze degradarea societății și să împiedice plasarea țării sub influența și controlul total al Rusiei”.

Discuțiile ar urma să aibă loc sâmbătă, 13 iulie. Și acest fapt trebuie salutat. Dialogul unioniștilor se impune  imperios. Mai cu seamă, în actualele condiții, când electoratul românesc trăiește poate cea mai mare decepție de la 1991 încoace.

Un segment considerabil de alegători unioniști în alegerile parlamentare din februarie curent, în absența altor soluții, a votat PAS și PPDA. Cea de-a a doua jumătate a electoratului românesc nu a trecut peste rezervele pe care le avea față de Maia Sandu și Andrei Năstase și a rămas acasă. De aici și prezența derizorie la urne, sub 50 la sută, cea mai slabă de la proclamarea independenței încoace.

Cu toate că s-au săturat de plutocrația PDM și își doreau o schimbare, unioniștii nici în cele mai negre gânduri nu ar fi crezut că blocul ACUM, pentru care au votat, va bate palma cu oamenii lui Putin la Chișinău. Deși proporțiile dezastrului nu sunt conștientizate deocamdată de toată lumea bună, la orizont se întrezărește o dezamăgire cumplită.

Unioniștii și dreapta moldovenistă

Clivaje între curentul unionist și partidele pro-europene tradiționale care evită sau chiar neglijează chestiunea reîntregirii românești au existat dintotdeauna. Unde mai pui că, odată ajunse la guvernare, acestea din urmă, molipsite  de morbul birocratic, devin implicit etatiste, urmărind să perpetueze statu-quo-ul.

Așa s-a întâmplat cu Partidul Forțelor Democratice, o emanație a Mișcării de Eliberare Națională. Înregimentat în arcul guvernamental la finele anilor 1990, PFD și-a pierdut suflul unionist și, în consecință, alegătorii.

Ca să nu mai vorbesc de Partidul Popular Creștin Democrat, al cărui lider, Iurie Roșca, a fost un cameleon infiltrat în Mișcarea de Eliberare Națională. În cele de urmă, acesta și-a dat arama pe față, dovedindu-se a fi opusul a ceea ce pretindea că este.

Partidul Liberal-Democrat din Moldova, deși avea până și printre elitele formațiunii destui adepți ai unirii cu România, a produs derapaje antiromânești. Este suficient să amintesc de presiunea pe care a pus-o fostul premier Vlad Filat pe ex-ministrul Educației, Mihai Șleahtițchi, pentru a-l determina să înlocuiască manualul de „Istorie a românilor” cu cel de „Istorie a Moldovei”.

Le-au înșelat așteptările

În ciuda neîncrederii față de moldoveniștii de dreapta, electoratul unionist a căutat să fie rezonabil în alegeri. A făcut compromisuri, votând rațional în favoarea partidelor care promiteau să netezească drumul spre UE. Însă pro-europenii, adevărați sau contrafăcuți, i-au înșelat așteptările de fiecare dată.

Cea mai sinistră frustrație a produs-o totuși blocul ACUM, care, după cum am spus, își datorează scorul bun din alegerile parlamentare în cea mai mare parte alegătorilor unioniști. Alierea Maiei Sandu și a lui Andrei Năstase, sub bagheta lui Dmitri Kozak, cu un partid pro-Kremlin și spectrul revenirii Republicii Moldova pe orbita Moscovei au provocat o undă de șoc ale cărei efecte vor fi devastatoare și se vor resimți în timp.

Cartea rusească pe care o joacă blocul ACUM, oricât de nobile ar fi scopurile anunțate, nu justifică în niciun fel în ochii unioniștilor cârdășia cu Putin și pudelul său Dodon, vorba lui Traian Băsescu. De aceea, trădarea PAS și PPDA spulberă iluziile, adâncind faliile dintre forțele unioniste și cele moldovenist-proeuropene.

Nu e de mirare că unioniștii caută la ora actuală soluții. Întreaga clasă politică, de la stânga la dreapta, este compromisă, iar tot mai mulți oameni simt nevoia de a o schimba in corpore.

Plahotniuc pe dos 

Inițiativa mișcării civice PRO, de altfel, ca și apelul recent al unor intelectuali și semnatari ai Declarației de independență, apare pe valul protestului împotriva coabitării ACUM/PSRM și în condițiile noului pericol rusesc care se abate asupra Republicii Moldova. Tot mai mulți cetățeni sunt dezgustați de reglările de conturi de la vârf, după cum s-a menționat și în cadrul conferinței de presă amintite mai sus.

Vinovăția care  se incriminează lui Plahotniuc și  subalternilor săi trebuie stabilită de justiție, nu de Maia Sandu sau de Andrei Năstase. Într-un stat de drept, niciun demnitar nu are dreptul la răzbunare. În democrație cui pe cui nu se scoate.

Liderii blocului ACUM trebuie să guverneze de așa manieră încât, în cazul în care vor pierde   alegerile, s-o predea învingătorului fără teama de a înfunda pușcăria. Fără să fie siliți să plece grabnic în străinătate precum oligarhul refugiat. 

Se pare însă că Maia Sandu și Andrei Năstase nu sunt altceva decât un Plahotniuc pe dos. Refuzul lor de a de investiga finanțarea externă a PSRM, bunăoară,  este deja pasibil de pedeapsă. Iată de ce se impune o reînnoire a clasei politice și o mobilizare exemplară în fața noilor provocări ale timpului.

Rezistența românească

În actualele împrejurări, doar unioniștii care constituie circa o treime din totalul populației sunt capabili de o autentică rezistență românească în fața tentativelor Kremlinului de a-și reface stăpânirea între Prut și Nistru. Pentru asta însă ei trebuie să devină o forță politică organizată politic.

La ora actuală există mai multe mici cetăți unioniste fără vreo relevanță electorală. Curentul românesc din Basarabia, alegoric vorbind, pare încremenit deocamdată în stadiul feudalismului. 

Este  necesară deci o capitalizare politică a potențialului unionist. Dar cum?

E destul de prizată opinia potrivit căreia o mișcare sau o alianță românească puternică în stânga Prutului ar putea să se nască în urma unirii mai multor partide mici care, luate laolaltă, ar încăpea, probabil, în garajul cunoscutei militante unioniste Vitalia Pavlicenko sau în podul casei activistului civic Gheorghe Costandachi. Eroare.

În politică, după cum am spus și cu alte ocazii, nu-i ca în matematică. 2+2 nu întotdeauna face patru.

 Fuziunea unor partide mici și fără politicieni carismatici se dovedește a fi, de regulă, un faliment. Ultimele alegeri, când unii dintre tinerii unioniști s-au aruncat în luptă în carele electorale ale unor formațiuni  fără vlagă („Democrația Acasă”, de exemplu) s-au soldat cu un fiasco.

Liderul de anvergură

Unirea nu se poate face fără lideri de anvergură. Pentru moment, există un singur politician de marcă capabil să convertească într-un timp relativ scurt energia unionistă într-o redutabilă forță politică. Acesta-i, firește, Traian Băsescu.

El a făcut greșeli în ultimul timp, recunosc. Totuși sprijinul masiv oferit de cetățenii Republicii Moldova în alegerile europarlamentare Partidului Mișcarea Populară demonstrează că fostul președinte al României poate fi locomotiva care va trage cu succes după sine întreaga garnitură unionistă.

Traian Băsescu este președintele de onoare al Partidului Unității Naționale. Cred că pe această formațiune ar urma să parieze astăzi unioniștii. Pe terenul ei, bine fertilizat, poate crește o nouă forță politică unionistă.

Sub rezerva unui rebranding, bineînțeles. Partidul urmează să se reinventeze pentru a aduce  alături de PUN personalități valoroase, intelectuali de forță, oameni noi și neîntinați, tineri politicieni cu un backgound  promițător.

Trebuie să se treacă însă peste orgolii. Avem nevoie ca de aer de bun simț, de smerenie, de împăcare, de iertare reciprocă. Numai așa vom izbândi.