Semne diacritice

Campania anti-Harunjen se intensifică și se extinde până la proporțiile unei campanii naționale. Oricui nu-i lene cere demisia procurorului general, „ultima redută a lui Plahotniuc”. Justificată sau nu, presiunea care se pune pe Eduard Harunjen, ca să demisioneze, atinge niște limite ale firescului, ale decenței, căpătând trăsături jenante, caraghioase, e cum ai scoate un dinte problematic pe stadion, în prezența publicului.

Tonul l-a dat Dodon, care i-a pus acestuia ultimatum să demisioneze în zece zile, fără să ne explice prea mult motivele, crezând probabil că acestea sunt înțelese de la sine. Maia Sandu a fost mai explicită, dar nu și mai convingătoare. „Astăzi în R. Moldova nu există Procuratură. Ea există, dar în realitate nu lucrează. Harunjen și Bețișor ziceau că investighează furtul miliardului. E fals. Ei au avut timp să-și îndeplinească obligațiunile de serviciu, dar au eșuat lamentabil. … Eduard Harunjen va răspunde în fața legii pentru inacțiunile sale și pentru abuzurile comise. Pentru că, urmare a acțiunilor și inacțiunilor sale, miliarde și miliarde de lei au fost furate de la stat și de la cetățenii R. Moldova”.

Chiar dacă ignorăm faptul că un prim-ministru nu are pur și simplu competența să aprecieze activitatea unui procuror, Maia Sandu nu operează cu probe, ci cu fraze, impresii generale. Presupunem că „inacțiunile” sunt mai greu de demonstrat, dar „abuzurile” nu ar trebui decât înregistrate, dar nu sunt. Și când e vorba de „miliarde și miliarde de lei” furați, nu strică o oarecare exactitate. În lipsa unor probe, a unor argumente, incitarea celorlalți procurori la nesupunere față de procurorul general pare o nebunie.

Și fiindcă Andrei Năstase este ministru de Interne și fiindcă nu poate să rămână în umbra Maiei Sandu, discursul său anti-Harunjen a fost și mai direct, și mai violent, mai speriindu-l că cineva depune mărturii împotriva sa: „Mă adresez tovarășului Harunjen: demisionați, pentru că altfel va fi rău de tot. …Va fi rău, rău, rău”. Pe de altă parte, Năstase crede că în această săptămână „totul se va termina”, căci vor fi votate amendamentele legislative care vor permite demiterea lui Harunjen.

Și atunci apare întrebarea: de ce acest spectacol al urii, de ce atâta energie risipită în van? Sau poate ajustarea legislației după pofta politicului nu e chiar în spiritul independenței justiției, nu e tocmai conformă cu Constituția și normele europene?

Dar să ne imaginăm că Eduard Harunjen nu e omul lui Plahotniuc, că el este independent, că își îndeplinește cu profesionism datoria. Nu e posibil? Există evaluări ale unor experți privind activitatea sa? Nu ar trebui politicienii să fie mai prudenți atunci când se pronunță asupra unor domenii în care le lipsește competența? Nu era toată lumea sigură că raportul Kroll 2 nu este publicat pentru că ar figura numele lui Plahotniuc printre beneficiarii furtului miliardului?

Modul cum e demis Eduard Harunjen va avea repercusiuni negative asupra independenței următorilor procurori. Astfel independența justiției nu se consolidează, ci se terfelește, organismul ei nu se însănătoșește, ci se infestează, i se creează unele reflexe nedorite.

Năstase mai promitea „curățarea” aparatului administrativ până la alegerile locale din 20 octombrie. Când o putere democratică, „autentic proeuropeană” folosește termeni, dar și practici autentic bolșevice (amenințarea judecătorilor, cazul secretarilor de stat) e ceva în neregulă.