Am asistat săptămâna trecută la o ofertă cel puțin ciudată a președintelui pro-rus Igor Dodon față de partenerii săi de mezalianță și majoritate de la Chișinău care poate să anunțe o schimbare de tactică a Rusiei în Republica Moldova – test pentru întreg spațiul post-sovietic. Astfel, președintele socialist a oferit o formulă prin care PSRM și ACUM să candideze în tandem, în cartel, cu scopul de a elimina orice competiție la alegerile locale și ca să împartă toate funcțiile. Mai exact, acolo unde câștigă PSRM, el ia primarul iar viceprimarul / viceprimarii se împart cu ACUM(PAS-PPDA). Acolo unde câștigă pro-europenii, PSRM are el viceprimar.

Modelul întrepătrunderii constrângătoare: jurnaliștii încartiruiți cu trupele americane în Irak

Spuneam că, mai întâi, asta sună a cartel. Perfect legal, dar lipsit de competiție corectă și, din nou, profund imoral. Dar mai e ceva moral sau imoral în politică? Sigur că nu. Împărțirea circumscripțiilor între PDM-PSRM la votul mixt s-a făcut pe un model similar. Altele sunt preocupările și obiectivele, iar ca să le atingi, orice acțiune e bună, inclusiv mezalianțe, pertractări, lovituri de palat și cele sub centură. Cu oricâte costuri pentru populație.

Dar nici măcar asta nu e important. E doar o variantă de limitare a competiției și de creștere a impactului PSRM care, după ce va fi luat fără rezerve oamenii din funcții și cu șanse de la PDM, își va crește natural și expunerea, și numărul de voturi, câștigând majoritatea administrației publice locale. Dar, în primul rând, perla coroanei, Chișinăul. Capitala Republicii Moldova, la care jinduiesc rușii și pro-rușii din capitală de ani de zile. Au dominat capitala în perioada colonizării ruso-sovietice 1944-1991, cu care au dominat populația băștinească românească, acum îl vor înapoi. Altul e, însă semnalul pe care l-am receptat, și el merge în alte zone.

În timpul războiului din Irak, în 2003, armata americană a utilizat formula de jurnalist convocat, încartiruit și acționând împreună cu trupele. De aici și celebrul jurnalism cu relatări făcute de pe drumurile irakiene care arăta exact înaintarea și capacitatea de acțiune a forțelor americane, direct dintre trupe, din timpul conflictului, pas cu pas, practic live.

O găselniță extraordinară, cea a jurnalistului imbedded, adică unul întrepătruns cu forțele armate, închistat în ordinele comandanților militari și a avansului trupelor, încapsulat între militari în vehiculele blindate, care relatează direct din mijlocul acțiunii, dar cu limite majore a libertății sale de mișcare și relatare.

Acest model a fost profund lăudat și puternic criticat în presa globală și în discuțiile de etică jurnalistică, dar și în dezbaterile de securitate din spațiul operațiunilor militare. Și cu un motiv corect: în cazul primilor, e în discuție un conflict de valori, între nevoia de informare și de a fi în prim plan, relatarea directă din mijlocul acțiunii militare și limitată de unghiuri de filmare, teme abordate, locuri dezvăluite și acțiuni concrete.

Din punct de vedere al securității acțiunilor militare, dilema a fost cum să limitezi fluxul de informații relatat de către un jurnalist pe care îl ai direct angajat în lupte, în unitatea ta mobilă, pentru a satisface nevoia de comunicare publică dar, în egală măsură, să eviți să încasezi costuri de securitate din dezvăluirea locului unde de afli sau al operațiunii pe care o efectuezi.

Dilema etică în majoritatea de mezalianță de la Chișinău

Acest exemplu și dilema etică jurnalistică m-a adus la gândirea noii oferte a lui Dodon și testul care are loc cu prilejul localelor, un prim test pentru a capacita și a prelua întreaga putere și a schimba majoritatea. Dar, se pare, patronii ruși de la Moscova și planificatorii operațiunilor polit-tehnologice de la Chișinău par să fi gândit și o altă variantă, un alt scenariu: blocarea, încartiruirea, întrepătrunderea și legarea pro-europenilor, sau măcar a unei părți a lor, la Guvernare, pentru a avea țapul ispășitor, vinovatul de serviciu pentru gestiunea treburilor curente, dincolo de etapa răzbunărilor, dezoligarhizării, lustrației și epurărilor anti- PDM, anti-unioniste și anti-românești.

ACUM s-ar putea trezi în imposibilitatea ieșirii libere de la guvernare, când o va decide – pentru că asta antrenează pierderi la toate nivelurile locale și a structurii de partid - așa cum se pot trezi lesne, oricând, aruncați de la Guvernare și din majoritate, după ce gruparea pro-rusă își strânge toți parlamentarii de pripas. Menținerea guvernului de vitrină, pro-european, în prim planul administrației aduce doar creșterea costurilor pentru Guvern și miniștrii pro-europeni, delegitimarea pro-europenismului și limitarea majoră a acțiunii executive și reformiste, ca-n încartiruirea și întrepătrunderea jurnaliști-trupe militare în acțiune descrisă mai sus.

Dar totul controlat prin Consiliul Suprem de Securitate și cu toată zona de securitate apărare și chiar politică externă dată la ruși, controlat prin majoritate și mai ales prin binomul Dodon-Greceanâi care poate refuza cu impunitate orice lege sau numire chiar votată repetat în Parlament, dacă nu convine socialiștilor pro-ruși, cu o Curte Constituțională ce va fi, din nou, dominată de Dodon și gașca sa, deci o altă garanție a guvernării eliminată și controlată de pro-ruși. O variantă strict de imagine, de aparență și de vinovat desemnat, care să rămână pentru a încasa costuri cât i se permite.

Pentru că acțiunile guvernamentale sunt limitate, opțiunile la fel, și aparența de mare coaliție e menținută cât timp e nevoie și nici o zi în plus. Pentru ruși contează să tragă bani europeni, evident românești, și să limiteze orice opțiune de reformă ce ar jena zona care rămâne sub control rus de două ori: odată la Chișinău, prin majoritatea cu PSRM, apoi prin veto-ul de facto al lui Dodon pe orice act guvernamental, apoi, prin viitoarea reintegrare confederativă de facto a statutului special pentru regiunea nistreană, prin veto-ul suplimentar al Rusiei de la Tiraspol. Un bun model pentru Ucraina și Georgia, ultimele state care mai au aspirații pro-europene și pro-NATO. Totul pentru a impune ne-alinierea forțată, cum îi zice Vlad Socor, în fapt dominația deplină a Rusiei în spațiul post-sovietic.