Nu am ce să vă scriu. Condoleanțe, stimați concetățeni. Zece ani de istorie au fost șterși. Acei care au fost bătuți sau au muril în PMAN în Aprilie 2009 au murit degeaba. Acei care au murit în Transnistria au murit degeaba. Acei care au crezut în 1989-90 şi au stat în faţa TAB-urilor au crezut degeaba. Degeaba. Degeaba. Degeaba.

Sutele de mii căsăpite în 1940 – 1941 – 1944 – 1946-47 – 1951 nu mai contează. Nu sunt sute de mii oarecare: sunt buneii și străbuneii noștri. Masacre, deportări, război, foamete, umilinţă... și nu vorbim de cazuri separate. În doar 10 ani, 1/3 din populația acestui teritoriu a dispărut! Și majoritatea au dispărut (nu toți, istoria nu suportă inaxactitati și lipsă de respect) din cauza unor indivizi care purtau stele roșii cu seceră și ciocan pe ele, și arborau drapele roșii, exact ca acei de astăzi...

Mă doare şi îmi este ruşine.

Mi-a fost dat să citesc multe în aceste zile. La adresa mea:
- „Vitalie, din cîte am cetit la dumneata, ești de partea greșită a istoriei. Succes la buchii!"
- „Vă spun sincer, ce scrieți pe blog nu mă interesează"
- „E prea consecvent dumnealui ca să nu fie clar de'al cui e"
- „Eu n-o sa fiu la fel de galant si n-o sa intru intr-o dialectica a adevarului. Cine traieste in Moldova si cunoaste viata publica din tara, n-are cum sa nu cunoasca cine e PD-ul, doar daca nu e de rea credinta. Dar parca cineva scria pentru Deschide..."

Mi-a fost dat să citesc justificări din cele mai întortocheate și mai sucite ale înțelegerii blocului ACUM cu socialiștii lui Dodon, care, apropo, în aceste zile iarăși e în Rusia și publică poze cu nimeni altul decât cu odiosul Ceaica despre care, grație lui Navalnii, se știe că și-a construit imperiul pe sânge de om vărsat (literalmente!)... Asta zic și eu „dezoligarhizare"! Dar, vedeți Dumneavoastră, grație lui Dodon vom reuși să reinstaurăm statul de drept!

Iată o mostră elocventă, o mică parte a acestui şir de argumentări:
- „Pentru mine, statul de drept e prioritatea majoră și, cum spuneam, condiție de posibilitate pentru toate celelalte. E dincolo sau dincoace de ideologii și geostrategii. Prin urmare, orice acțiune politică îndreptată în vederea restabilirii sau consolidării statului de drept poate justifica cele mai nefirești alianțe din punct de vedere doctrinar și al orientării externe."

Fabulos!

Mă doare şi îmi este ruşine.

Mă doare fiindcă sunt și eu parte a acestui „popor" care se autodistruge. Un popor care a pierdut orice reper valoric, pentru care până și noțiunile de bine și de rău sunt spălăcite. Mi se spunea în aceste zile că „statul de drept" este temelia... Halal de așa constructori! Statul de drept nu este temelie! Statul de drept este o recompensă pentru lupte incomensurabil mai fundamentale și probabil mai grele. Lupte pe care noi le pierdem de 30 de ani... Bătălie după bătălie.

Sunt parte a unui popor care nu doar și-a pierdut memoria, dar și-a pierdut până și abilitatea de a folosi această capacitate a creierului... Nu există nicio continuitate logică succesivă de la o săptămână la alta! Orwell nici nu a visat... Cine controlează prezentul rescrie în permanenţă trecutul.

Începând cu clipa precedentă. Sunteţi siguri că mai ţineţi minte cu ce începe acest text?

Mă doare şi îmi este ruşine. Nu-mi este ruşine în faţa celor de azi. Îmi este ruşine în faţa celor de ieri. Şi poate a celor de mâine. Îmi este ruşine că nu am putut mai mult... De fapt, nu am putut mai nimic.

Iartă-mă, tată... Tu, care o viață ai trăit în umilință și ai fost nevoit să rabzi „nacialnici" incompetenți, membri de partid care nu știau o boabă românește, numai pentru faptul că tu nu ai vrut să te faci comunist, iartă-mă pentru că aceiași membri ai aceluiași partid mai sunt în pâine, azi ca niciodată, iar tu, când ai murit de cancer, mai aveai de recuperat câteva mii de lei datorii la salariu...

Iartă-mă, tătucă... Ce-i mâzgălitura mea pe lângă lagărele tale (la Bălți – la naziști, apoi la comuniști – tot la Bălți), pe lângă dinții dezbătuţi din gură cu patul naganului, pe lângă... Of, ce lung ar ieși să le scriu aici pe toate...

Iartă-mă, mămucă... Pentru viața pe care o duc. O viață de om întreg, nu una pe care ai trăit-o în frică, așteptându-l pe tătuca de pe unde era el în lumea mare și rugându-te să ți-l aducă Domnul viu acasă... Pentru săptămânile trăite în râpi de teamă să nu fiți ridicați...

Iartă-mă, mâcă Lisandră... Pentru că ai murit în 46 (de o bubă rea, așa ne-ați spus)... Iartă-mă, tătucă Chirică... Pentru că ai asistat neputincios la risipa muncii tale... Pentru că acei care ți-au rupt iazul, iezitura căruia ai cărat-o cu spinarea și mânurile tale, sunt azi chemați să „salveze țara"...
Sunt un păcătos nevrednic. Parte a unui popor nevrednic nici de trecutul său, nici de prezent şi, din câte se vede, nici de viitor.

P.S.: Nu-i deloc exclus ca PSRM să facă până la urmă coaliţie cu PDM, nu cu ACUM. Şi atunci victoria luptătorilor cu „statul capturat" va fi deplină şi desăvârşită!