Ultima oară când am mers cu Ion în Cafeneaua Verde era înainte de alegeri. Atunci ne-am certat la cuțite și după aia nu ne-am mai vorbit deloc. Când mă vedea pe stradă trecea pe partea cealaltă a trotuarului. De câteva ori ieșise din barurile unde eu îmi beam cafeaua, trăgând o dungă peste o prietenie de o viață. Căci cu Ion chiar mă știam de când lumea.

Fusesem colegi la Brașov și câțiva ani am locuit în aceeași cameră, dar în februarie ne-am ciondănit ca la ușa cortului. Motivul: faptul că eu am recunoscut că nu voi vota ACUM. Asta-l enervase atunci pe Ion și de asta s-a luat la mine. Își ridicase chiar și vocea și de câteva ori trântise cu pumnul în masă, când a înțeles că nu mă va putea convinge ca să-i votez pe cei din ACUM.

Acum stătea la masă spăsit, cu ochii în pământ. Chiar el mă invitase, în această dimineață, în Cafeneaua Verde, unde acum patru luni își înfipse unghia în gâtul meu și strigase la mine că sunt un trădător. Acum își ridică ochii spre mine și mă privi vinovat.

- Eu îmi cer scuze pentru ieșirea mea din iarna trecută.

- Lasă, să uităm asta.

- Vrei o cafea?

- Da.

- Vă rog, două cafele, i-a cerut Ion chelneriței, după care și-a aprins o țigară. Mi-am aprins și eu o țigară. În partea asta a cafenelei se fuma. Dar Ion nu fumase astă-iarnă. Oare ce s-a întâmplat cu el că iar s-a apucat de tutun?

Cafeneaua Verde se umplu de lume. Chelnerița ne-a pus cafelele pe masă și a plecat.

- Să știi că ai avut dreptate astă-iarnă, iar eu am greșit, mi-a spus Ion. Oare de unde ai știut că cei din ACUM vor face o alianță cu socialiștii?

- Era evident.

- Pentru mine, nu. Dar acum regret că i-am votat, căci cum naiba să te aliezi cu Zina Carabina? Cum?

Ion ieșise în stradă pe 7 aprilie, la fel ca și mine, de altfel, și amândoi țineam minte foarte bine ziua aia când Greceanâi ieșise pe sticlă și ne amenințase că o să ne împuște pe toți dacă n-o să părăsim piața. Și acum, cei din ACUM se aliază cu ea. Asta nu putea înțelege Ion și asta nu le-o putea ierta. Nu-i intra în cap și gata oare cum de s-au putut alia cu socialiștii.

Din cafeneaua aia am plecat prieteni. Ne împăcasem, dar mie nu-mi ieșea din minte scena aia din iarna trecută, când Ion fusese gata să mă ia în pumni că am votat un partid unionist și nu pe cei din ACUM. Acum regreta că nu a procedat și el la fel ca mine și turba de furie. Dar nu contra mea. Acum.