Republica Moldova se mișcă, aparent, către un guvern – mezalianță, care distruge și ultima brumă de speranță a alegătorilor din Republica Moldova. După o combinație ciudată de influențe ruso-europene, Partidul Acțiunea Socială al Maiei Sandu, declarat pro-european, a votat – pare-se și într-un sondaj intern, și în structura de conducere – să facă alianță cu partidul pro-rus PSRM al Zinaidei Greceanâi și a lui Igor Dodon. Totul, zice-se, pentru a adopta un pachet de legi anti-oligarhice și pentru a scăpa de celălalt principiu malefic de la Chișinău, Vladimir Plahotniuc, celebrul Oligarh Rău care a Capturat Statul.

Dilema prizonierului în care se află partidele pro-europene PAS al Maiei Sandu și PPDA a lui Andrei Năstase – ultimul neprins încă în acest joc, formal, deși e aliat în ACUM cu PAS – este imposibilitatea jocului în trei, alături de PDM a lui Vladimir Plahotniuc și PSRM a lui Igor Dodon, adică Oligarhul și pro-rusul. Acum, totul s-a jucat în termenii urii celei mai mari, a emoțiilor negative și umorilor confruntaționale cele mai acute care s-au decantat către deținătorul puterii de până în prezent – cu propriile greșeli și propriul parcurs negativ – și nu către reprezentantul transparent și ostentativ al opțiunii pro-ruse, Igor Dodon. Adică, pe scurt, deschiderea ușii Rusiei către putere și control direct și vizibil la Chișinău de dragul distrugerii unui rival cu capacități, resurse și putere mai importantă, care domina discreționar politica de la Chișinău, și pe care nu-l poți confrunta direct.

Aici dilema e extrem de complicată: alianța cu PSRM înseamnă alianța cu unul dintre principiile negative ale binomului PDM-PSRM sau Plahotniuc-Dodon pe care ACUM l-a reclamat în cursul întregii campanii electorale. Nu mai vorbim aici despre infantilismul, lipsa de nuanțe și de opțiuni în care s-a cantonat această alianță de formațiuni pro-europene, după o campanie electorală, care îi refuză orice asociere. O alianță care are de ales între opțiunea mezalianței cu partidul pro-rus - nepregătită față de propriul public - și opțiunea alegerilor anticipate, pe care le confruntă fără resurse și cu perspective mai reduse. Cât despre eventuala alianță cu PDM, ea este privită ca trădarea supremă, deci iese din discuție astăzi.

Matematica nu este de partea noii majorități formate, mai ales că o parte din deputații PAS s-ar putea nici să nu voteze cu președintele PSRM la conducerea Parlamentului. Voturile sunt insuficiente, 49 în aritmetica directă strictă a locurilor câștigate de partide din cele 101 ale Parlamentului, dar antrenarea PPDA, celălalt partid al coaliției poate compensa această situație. Sau măcar votul unora dintre parlamentarii formal pe listele PPDA, de fapt independenți din societatea civilă. Nu-i vorba, defecțiuni pot apărea pe toate direcțiile. Dar până una-alta, indiferent de perspective, PAS s-a compromis definitiv.

Într-adevăr, va fi foarte dificil să vorbești, la alegerile generale - care oricum vor veni - că ai rezolvat o parte din joc, dacă nici măcar legile în cauză, de dez-oligarhizare, nu trec sau sunt blocate și respinse de Curtea Constituțională. Apoi ideea de a accepta ca Dmitri Kozak - simbolul planului de federalizare pe care Putin îl impunea Republicii Moldova, condusă atunci de Vladimir Voronin - este primit ca mediator la Chișinău între PSRM și ACUM, că liderii pro-europeni îl validează, dar și el, trimisul Moscovei, pe față, îi validează ca parteneri acceptabili Rusiei, este o altă linie roșie care nu trebuia trecută niciodată.

În plus, votarea Zinaidei Greceanâi ca Președinte al Parlamentului are costuri directe, în personajul sulfuros pentru care depui voturile, în simbolul votului pentru Rusia, dar mai ales prin votarea unei paveze lui Dodon, din propriul partid, că poate face ce vrea. Pentru că, fără prea multe atribuții, președintele Republicii Moldova nu poate face nimic, pentru că procedura stabilită de către Curtea Constituțională când nu vrea să semneze legi și numiri, încălcând Constituția, este ca semnătura să o poată face numărul doi în ierarhia statului, Președintele Parlamentului. Or până azi, postura aceasta era deținută, la control și echilibru, de către PDM, pe când acum, dacă scapi poziția aceasta către PSRM, înseamnă să-i oferi garanții lui Dodon, care poate face ce vrea și nu mai poate fi oprit.

În fine, și mult mai grav, actualul gest a readus Rusia în prim plan în puterea de la Chișinău. Astfel că PAS dă Republica Moldova pe mâna Rusiei, la masa verde, într-o tranzacție absconsă pe care doar negociatorii subterani o știu(cu mână europeană implicată firește), și acest fapt poate costa cât o generație de ocupație rusă directă, la Chișinău, prin readucerea fostei metropole la masă, direct, așa cum a stat direct și Dmitri Kozak la masa negocierilor făcând majorități. Iar aceasta e o greșeală strategică ce se plătește în veac, în istorie.

Să zicem că Maia Sandu, chiar și, eventual, colegul său Andrei Năstase, nu au vocația istorică și a memoriei. Dar pasul care presupune alierea cu un principiu străin - cu atât mai mult cu fosta metropolă din perioada imperială sovietică, Moscova - pentru a soluționa o chestiune internă unde nu ai forța, știința și resursele pentru a învinge pe regulile democratice, este profund reprobabil, și va costa imediat.

Jocul la risc maxim de către jucători neexperimentați, rudimentari, naivi și lesne de păcălit, este un amestec exploziv. Nu știu care sunt resorturile și garanțiile unui asemenea gest. Știu doar că opțiunea de azi distruge o nouă speranță a alegătorilor din Republica Moldova, forțează conștiințe și voințe la Chișinău, chiar din rândul celor apropiați, și distruge imagini și credibilități politice pentru totdeauna. Și în urmă rămâne un mare gol, o lipsă de alternative și o prăbușire de speranțe cu care s-a jucat în ultimii ani perspectiva europeană și pro-occidentală, pro-democratică a Republicii Moldova.

Și, vorba cuiva mai patetic, de abia întorși din Siberia, românii basarabeni se trezesc din nou cu Siberia adusă la Chișinău și instalată la masa puterii, și asta chiar de marii apărători ai dreptății, verticalității, europenismului și intransigenței. Căci încăpățânata Alba ca Zăpada de la Chișinău, cetățean român, se dovedește mai cenușie și pătată pe haine și pe suflet decât piticii întorși din mina de cărbune a săpatului la temelia independenței și devenirii propriului neam românesc.