Săptămâna ce precede eventuala dizolvare a Parlamentului Republicii Moldova a activat toate resorturile interne și internaționale, după o relativă perioadă de acalmie. Pe plan intern, Președintele PDM, Vlad Plahotniuc, a ieșit public să anunțe că trece la treabă, că doar nu credeam că lasă politicienii ceilalți de capul lor, că nu mai fac majoritate niciodată... A venit imediat și propunerea de negocieri cu PSRM.

În același timp, la Chișinău vin, în cascadă: Dmitri Kozak, trimisul rus pentru cooperarea economică bilaterală, autorul planului de federalizare, respins în 2003 de către Vladimir Voronin la presiune publică; comisarul eropean Johannes Hahn și Bradley A. Freden, directorul Oficiului pentru Europa de Est din cadrul Departamentului de Stat, responsabil cu relațiile cu Ucraina, Moldova și Belarus. Fapte ce nu au lăsat indiferenți analiștii politici, care discută despre săptămâna bătăliei pentru Republica Moldova și se întreabă unde este România și de ce nu trimite pe nimeni și ea?

Înduioșătoare, această preocupare a formatorilor de opinie de la Chișinău, care se întrebă "De ce tace Bucureștiul?". Iar posibilele explicații sugerate sunt fiindcă Bruxelles sau Washington îi reprezintă interesele; sau fiindcă are încredere în Plahotniuc...

E motivul pentru care am crezut de cuviință să și răspundem la o asemenea preocupare, oricât ar fi de sinceră sau de insinuantă, pornită sau nu dintr-o preocupare sau curiozitate naturale sau din dorința de a sublinia, cum o spun mulți și pe la București, că România a pierdut bătălia în Republica Moldova, eventual fiind chiar învinsă de Rusia.

Mai întâi, trebuie spus că România respectă la modul cel mai concret suveranitatea Republicii Moldova. Și alegerile pe care le fac cetățenii Republicii Moldova la urne, și opțiunile acestora. E o dovadă profundă de iubire, încredere și respect față de frații din stânga Prutului. Apoi, e nevoie ca oamenii politici, partidele politice de la Chișinău să-și stabilească opțiunile, majoritatea și guvernarea. România și-a comunicat opțiunile, a afirmat-o public, încă de la Strategia de Apărare lansată de președintele Klaus Iohannis în 2017, că susține drumul european al Republicii Moldova, ceea ce înseamnă că susține și va coopera și va ajuta orice guvern pro-european instalat la Chișinău.

În rest, mesajele sunt profund simbolice, dar lesne de lecturat public și transmise direct, în repetate rânduri, la Chișinău. România susține românismul și românitatea Republicii Moldova, cel de-al doilea stat românesc, care, din motive istorice, a ajuns rupt din România. Orice tentativă de a inventa și impune altă realitate – prin moldovenism gregar de sorginte sovietică, nationalism moldovenist, moldovenism statalist sau chiar european - va fi respinsă și combătută în forță la București. Orice tentativă de a discredita sau de a discrimina pe cei care sunt și cetățeni români (care se autoidentifică drept români și vorbesc limba română) și cărora să le fie respins accesul în funcții sau la oportunități, ori să fie îndepărtați din funcții publice, va fi - la fel de viu - combătută, expusă public și sancționată ca fiind contrară regulilor europene și angajamentelor Republicii Moldova. 

La Chișinău au fost reprezentanți români, așa cum lideri politici și reprezentanți statali ai Republicii Moldova au fost și sunt curent la București; iar întâlniri la nivel au loc peste tot în lume, de la New York la Bruxelles. Au avut loc în aceste luni, și oricine a dorit consultări a putut să le facă pe toate dimensiunile: specialiști, familii politice, nivel statal, nivel diplomatic. Dacă au avut de cerut sfaturi, le-au obținut, dacă au vrut opinii cei implicați în viața politică și alegerea majorității viitoare, aceste mesaje le-au primit.

Așa cum pot fi urmăriți și cei care NU au fost primiți, nu au călători și nu s-au întâlnit cu oficiali români la niciun nivel, preferând să bată drumurile Moscovei. Și acesta e un semnal și e lesne de lecturat, este transparent și direct: Igor Dodon nu are ce căuta la București, cum nu va fi primit nimeni dintre cei ce ponegresc România, așa cum nimeni dintre uneltele voluntare sau involuntare ale fostului colonist rus sovietic nu au ce căuta în întâlniri oficiale.

S-a spus că Bucureștiul tace. Oare tace? La câte mesaje oficiale s-au transmis, cred că lucrurile sunt clare și le știu politicieni, oameni cu funcții în stat, jurnaliști și analiști politici, deopotrivă. Le știe toată lumea care are curiozități sau preocupări în materie. Faptul că nu ocupă spațiul public, reiterând poziții, faptul că nu vociferează în piața publică e un alt gest de respect, pentru că permite și oferă spațiu celor care negociază, celor chemați să realizeze majoritatea, celor care trebuie să fie liberi de orice presiuni externe pentru ca să își decidă elementele de împărțire a puterii să dea un guvern și să facă Republica Moldova guvernabilă.

Asta nu înseamnă că România tace, cum nu înseamnă că nu are ce spune, cum nu înseamnă, nici pe departe, că și-a pierdut influența sau ar fi fost înfrântă în vreun fel la Chișinău. Cei care au dubii ar putea să se gândească, mai degrabă, dacă o fi momentul să vorbească? Sau așteaptă momentul în care chiar să conteze ceea ce are de zis public, odată decantată negocierea publică într-o formulă, un program, un premier?

Alții au speculat că România ar avea o agenda proprie, unde Republica Moldova nu-și mai găsește locul, pentru că e foarte plină. Lucrul adevărat este că situația internă ocupă mult timp, că rivalități și zbateri politice proprii au ocupat agenda și preocupările publice, cum e adevărat că România deține încă Președinția Consiliului UE până la final de iunie, deci e la cârma Europei. Și chiar după 9 mai și summitul Consiliului European de la Sibiu, lucrurile nu s-au decantat definitiv.

Am văzut alegerile europarlamentare și rezultatele generate de prezența masivă la vot, cum am văzut și elementele statului de drept și lupta împotriva corupției, manifestată în România la cel mai înalt nivel, prin condamnarea definitivă și introducerea în închisoare a președintelui principalului partid de la guvernare, președinte al Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în timp ce imunitatea președintelui celuilalt partid, ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ridicată în Comisia juridică a Senatului și e trimisă la votul plenului pentru a permite urmărirea penală mai departe.

Dar, indiferent cât de complexe și aglomerate sunt agendele internă și cea europeană, problematica internațională și exercițiile militare pe care România le găzduiește - și la care participă, Republica Moldova - își au întotdeauna locul lor în agendă, chiar dacă acest lucru nu se decontează neapărat la nivel public, în fiecare moment. România urmărește cu atenție deosebită evoluțiile din stânga Prutului și tratează cu interes ieșirile publice și poziționările tuturor politicienilor și oamenilor de stat la adresa României sau în conturarea orientării strategice a Republicii Moldova.

Și, cum un stat serios are și o memorie bună, toate aceste poziții sunt consemnate și reținute și ele fac parte din dosarul și modul de raportare la fiecare politician de la Chișinău. E definitoriu pentru relația mai strânsă sau mai rece între Chișinău și București, e definitorie pentru depășirea nivelului sprijinului comunitar și individual al românilor basarabeni – care este o constantă - și sprijinirea directă a instituțiilor, reformelor și statului Republica Moldova, pe de altă parte.

Cine face vizite simbolice sau ritualice la Chișinău - fie el din Moscova, Washington sau de la Bruxelles - nu sunt cei chemați să rezolve problemele majorității sau nu rezolvă, neapărat, dificultăile relațiilor bilaterale. Din contra: dacă un efort diplomatic intens și discret nu a avut loc, aceste vizite sunt pur simbolice, transmit mesaje și cam atât. Nu influențează decizii, nu curbează voințe. Pot, la limită, consemna un efort îndelungat, pot comunica poziții și dorințe sau pot achiesa la propuneri cu partenerii statali de la Chișinău, propuneri discutate anterior. Aceste vizite sunt foarte importante, chiar dacă regula presupunea ca nici unul dintre cei trei să nu pășească la Chișinău în această perioadă, cât nu e format un govern după alegeri. 

Verificați în uzanțele oricărui stat, inclusiv Rusia, dacă există vizite oficiale fără teme concrete și, în orice caz, nu în perioade de acest fel. Ce să facă Kozak decât presiuni la Chișinău și Tiraspol, pentru că de acorduri comerciale nu poate vorbi azi? Ce să facă Johannes Hahn, și el aflat la sfârșit de mandat, decât să transmit un mesaj de acord și deschidere, de nevoie de a forma majoritatea? Despre Bradley A. Freden putem considera, la limită – desi regula anterioară se aplică și în cazul său – că a făcut o vizită de curtoazie și aclimatizare în regiune într-un stat de care răspunde în perioada următoare, în cadrul Departamentului de Stat. Personal, aș fi respins o asemenea vizită până la votarea unui Guvern, tocmai pentru că nici nu am cu cine mă întâlni.

Să așteptăm cu calm și echilibru aceste vizite, să ne lămurim cu agendele lor, să vedem mesajele publice ale celor implicați în ele și vom reuși să deslușim rezultatele vizitelor, în săptămâna în care se decide o formulă de majoritate și guvern sau alegerile anticipate. Iar responsabilitatea pentru formula găsită revine exclusiv clasei politice din Republica Moldova, care urmează să deconteze chiar de a doua zi formula aleasă și orientările propuse. Pentru că, într-adevăr, deciziile despre viitoarea majoritate sau mersul în anticipate se iau la Chișinău.