Deși avem cu toții prieteni și cunoscuți bucovineni, mi-am dat seama că prea puține lucruri știm despre Bucovina. Și, în general, când spunem Bucovina ne raportăm ori la cea sud, din România, ori la cea din nord, din actuala Ucraină.

Vineri, la Sala cu cămin a Uniunii Scriitorilor a avut loc un eveniment dedicat acestei regiuni istorice: Colocviul „Bucovina: Pagini de istorie și literatură”. Mai mulți cercetători și ziariști din Bucovina de Sud au venit la Chișinău ca să prezinte mai multe cărți dedicate regiunii. Mi s-a părut că spune mult faptul că au fost întâlniți cu bucurie de alți bucovineni, originari din Bucovina de Nord. Prin acești oameni Bucovina e încă întreagă, căci în conștiința lor ea nu a fost niciodată ruptă. Organizatorii evenimentului au fost Uniunea Scriitorilor din Moldova și Asociația Social-Culturală „Bucovina”.

Alis Niculică a prezentat  Enciclopedia Bucovinei, Constantin Ungureanu – Atlasul Bucovinei, Doina Cernica – volumele Dulce-amar de Bucovina și Privește și încearcă să vezi. În toate aceste volume Bucovina este văzută ca un întreg, chiar dacă e tăiată de graniță. La începutul evenimentului președintele Uniunii Scriitorilor, Arcadie Suceveanu, de asemenea bucovinean, a vorbit despre greutățile prin care a trecut și trece Bucovina, mai ales cea de Nord, pentru că în Ucraina există o lege care interzice minorităților să învețe în limba lor natală, astfel că de la independența Ucrainei românilor li s-au închis foarte multe școli. Arcadie Suceveanu a mai vorbit și despre legătura Chișinăului cu Cernăuțiul, căci mulți bucovineni în perioada URSS-ului, din cauză că nu puteau merge în România, veneau la studii la Chișinău și mulți au și rămas să locuiască aici.

După prezentarea volumelor și discuțiilor, a urmat un moment poetic din scriitorii bucovineni. Arcadie Suceveanu a citit mai multe poeme ale scriitorilor din Bucovina care n-au ajuns acum la Chișinău. A încheiat evenimentul maestrul Ion Paulencu, care ne-a povestit istorii din satele Bucovinei, dar a mai și recitat și cântat.

Chiar dacă noi ne credem în general cei mai amărâți români, acest eveniment mi-a arătat că românii din Bucovina de Nord o duc mult mai rău, pentru ei a învăța în limba maternă e o luptă. Din fericire, bucovinenii din Suceava sunt alături de ei, chiar dacă li se mai confiscă tricolorul la graniță.

Astfel de întâlniri sunt nu doar benefice, ci necesare, țin de lipsurile noastre din cultura generală. Dacă nu ne cunoaștem noi între noi, atunci ce pretenții am putea avea de la străini?