Citeam într-o știre de pe deschide.md că „deputații PSRM nu vor da curs invitației blocului ACUM de a participa azi la o Sesiune specială a Parlamentului" când nu știu ce mi-a venit să mă uit la mâinile cu care un pic mai înainte mi-am frecat nasul, și m-am îngrozit: degetele mele erau pline de sânge.

Îmi priveam înfricoșat palmele vrând să înțeleg cum de naiba îmi curgea sânge din nas și nu-mi dădeam seama. Mi-am dus iar mâna la nas și degetele mele din nou s-au năclăit de borșul acela roșu și asta chiar în timp ce citeam în acea știre că deputații din Blocul ACUM speră că deputații socialiști „vor da curs invitației lor".

Mâinile mele se năclăiseră de sânge. De sânge se murdărise și tastatura computerului.

Îmi priveam înspăimântat mâinile, renunțând să mai citesc știrea până la capăt și așteptând să-mi treacă sângerarea.

Important este să-mi păstrez îngerii acasă, mi-am spus. Fii calm, fii calm. Nu intra în panică. Nu ți s-a întâmplat nimic nasol, decât că îți curge sânge din nas. Nimic altceva. Hai întinde-te în pat, așa, încet, iavaș-iavaș. Fără pernă, mi-am spus și perna am aruncat-o pe podea.

În timp ce eu mă întindeam pe pat, mi-am adus aminte cum s-au aprins Pavel și Ștefan înainte de alegeri când le-am spus că nu o să-i votez sub nici un chip pe cei din blocul ACUM.

Stăteam culcat pe pat așteptând să mi se oprească hemoragia și îmi aminteam cum prietenii mei s-au înfuriat și m-au acuzat de trădare de Patrie. Peste două zile urma să aibă loc alegeri și noi beam un vin într-o cafenea din Chișinău și ne certam la cuțite.

Stăteam în pat nemișcat, privind țintă la ușa care dădea în hol, și respiram adânc, crezând că asta o să mă ajute. Respirasem adânc și atunci când ne-am certat și când eu le-am spus că am să votez un partid unionist, iar ei mă acuzau că a vota un partid unionist însemna să-mi dau votul pentru socialiști. Mi-am dus iar mâna la nas, și am constatat că sângerarea mi s-a oprit.

M-am sculat din pat și m-am dus iar la computer ca să citesc știrea aia până la capăt. Alexandru Slusari zicea că îi vor aștepta pe socialiști.

Închideam deja netul, când mi-am pipăit nasul. Iar începu să-mi sângereze.