Au trecut și sfintele sărbători Pascale. Ba chiar și Paștele blajinilor. Și am intrat de-a dreptul în primăvară, după două luni și jumătate de la alegeri. În Parlamentul Republicii Moldova și pe scena politică nu se întrevede nici o perspectivă ca diferiții actori să își nuanțeze pozițiile, să negocieze, să atingă compromisul și să dea o majoritate, capabilă să ducă la constituirea Legislativului și să producă un Guvern.

Situația de fapt actuală arată că Parlamentul este suspendat. Nu mai există. Și nu suntem în postura încheierii mandatului și al pronunțării rezultatelor alegerilor. Ci mult după. În situația în care toate cele din campanie au fost spuse, repetate și consfințite în puținele tentative de a forma o majoritate între cele trei principale forțe politice, din care două împreună trebuie să convină condițiile de majoritate. Iar consecvența și intransigența, alături de lipsa compromisului încep să arate tot mai mult a încăpățânare și absența culturii democratice.

Ceea ce este clar și transparent, nu există posibilități de compromis între pozițiile electorale. Dar transmutarea acestor poziții electoraliste, de campanie, în viața reală, în perioada de după alegeri, blocarea compromisului de orice fel este o realitate care e decontabilă de către actorii politici în fața publicului. Cum perspectiva alegerilor anticipate este transparentă, e la fel de clar că fiecare dintre formațiuni își dozează și dirijează eforturile și își evaluează pozițiile prin prisma acestei noi perspective electorale.

Aici se despart apele, și fiecare își definește diferit prioritățile. Pentru unii, consecvența și repetarea scenariului de la alegerile precedente la termen e opțiunea. De aceea poziția lor e intransigentă, fără posibilitatea de a se îndepărta de postura alegerilor anterioare. Chiar dacă o asemenea poziție amenință să ducă la aproximativ aceleași rezultate, în plus adăugându-se și sancțiunea publică pentru eșecul de a genera un guvern.

Pentru alți actori, contează deja mai mult noul tip de dezbatere care a fost creat pentru perspectiva anticipatelor, respectiv responsabilitatea de a guverna. Și atunci toată concentrarea de forțe a vizat mimarea cât mai convingătoare a unor negocieri care, din start, era cert că vor eșua, tocmai din cauza lipsei de angajament real și al menținerii agendei și sloganurilor pre-electorale, care, firește, nu dispar în nici un caz.

Dar poate cea mai complicată e a treia postură, aceea de a menține presiunea asupra dușmanului prezumat, pentru campania bazată pe antinomie. Cum poți să continui să vulgarizezi și să arăți cât de nociv e un actor când tu negociezi cu el? Deci dacă campania e făcută și prin identitatea negativă față de un terț, abordarea e și mai complexă. Și fără perspectivă de compromis.

Fiecare din cele trei formațiuni politice de la Chișinău are dozaje din toate aceste componente. Doar că percepția față de estimările populației sunt diferite. Și cred că puține bazate pe studii sociologice. De aceea estimările pot greși, dozajele reflectă mai mult inspirația și intuiția, respectiv experiența politică a liderului și în mai mică măsură un studiu sociologic calitativ care să prezinte impresia publicului, a alegătorului, în legătură cu situația prezentă.

Nu cunosc impactul sociologic al acestei perioade asupra percepției alegătorului din Republica Moldova. Pot doar prezuma o prezența mai redusă la vot și o demobilizare pe baza faptului că clasa politică nu livrează ce a promis: preluarea puterii politice. De aici înainte, raportul dintre identitatea proprie, responsabilitate și finalitatea activității politice – aceea de preluare a puterii și administrării treburilor publice – respectiv identitatea negativă față de cel hulit, înconteiat în cele mai întunecat trăsături, dar și victimizat, până la urmă, e cea care dă nota reală a rezultatelor viitorului scrutiny anticipat pentru principalele formațiuni politice de la Chișinău.

Aici vreau să relev totuși o altă dimensiune. Suspendarea de facto a Parlamentului comunică mesaje foarte complicate publicului. Mai întâi, afacerile publice merg, într-o formă, târâș-grăbiș. Fără legi, fără schimbări spectaculoase, cu guvern interimar și președintele cu puteri constituționale limitate. Acest fapt poate funcționa în societățile democratice serioase, cu administrații publice cvasi – independentă, cu un principiu al subsidiarității profund dezvoltat și care pot gestiona treburile de zi cu zi și viața cetățenilor. În societățile cu un sistem de piață funcțional și independent față de alocările prin legislație bugetară. S-a întâmplat în Belgia mai bine de 2 ani. Dar nu cred că Republica Moldova poate supraviețui multă vreme în situație de incertitudine și lipsă de autoritate Legislativă.

De aceea efectele secundare aletărăgănării creării unei majorități sunt două: o subminare profundă a regimului democratic, prin absența funcționalității mecanismului de atribuire a puterii imediat după exercitarea votului; apoi dezvoltarea ideii că se poate trăi și funcționa și fără aparatul Legislativ ales. Rezultatul acestui nivel al percepției afectează grav calitatea democratică dar și cultura și apetitul publicului, la nivelul său mediu, pentru exercițiul democratic, dezangajare, delăsare și nemulțumirea generică la nivelul întregii clase politice, cu perspectiva neparticipării largi a alegătorilor dezamăgiți la viața politică.

Iar o asemenea perspectivă schimbă dramatic eventualele rezultate ale unui scrutin anticipat, dacă decizia organizării lui nu apare repede. Pentru că aceste rezultate vor depinde în tot mai mare măsură de prezență și mobilizare decât de opțiuni și alegeri generale în rândul populației, situație accentuată cu cât se scurge timpul în această situație incertă. De aceea cred că săptămâna ce urmează ar trebui să fie una în care să se facă ultimele tentative de negociere pentru o majoritate, cu vizibilitate publică și angajare credibilă, apoi decizia de a organiza alegeri anticipate devine obligatorie și urgentă.