În e-mailul pe care socialistul Ion Dimineți i-l scria președintelui Igor Dodon la ora două de noapte, îl sfătuia pe cel din urmă ce să întreprindă ca să socialiștii să câștige viitoarele alegeri, atunci când acestea vor avea loc. Propunerea sa era să renunțe la retorica românofobă, să recunoască faptul că moldovenii sunt români și că nu există limbă moldovenească, ci limbă română și atunci socialiștii vor câștiga alegerile cu un scor zdrobitor.

Pe la trei noapte, leoarcă de sudoare, Ion Dimineți și-a terminat de scris e-mailul și s-a dus să se culce, iar dimineața, când s-a trezit, și-a amintit de scrisoarea de astă-noapte și se gândi că, probabil, la ora aia, președintele deja îl citea și nu se știe de ce acest gând îl sperie.

Spaima i se infiltră în suflet treptat. În mână ținea o cană de cafea și cu fiecare sorbitură aceasta îi pătrundea tot mai adânc în minte, până când își lăsă ceașca pe masă și sări îngrozit în picioare: oare ce-a fost cu mine astă-noapte că am putut scrie e-mailul acela, oare cum de am putut fi atât de nesăbuit, când știu prea bine că președintele nostru are un alt punct de vedere? Oare ce-o să gândească despre mine acum când o să-l citească? Oare nu o să considere că îl critic?

Of, Doamne, ce am făcut astă-noapte, se căina Ion Dimineți fumând țigară de la țigară și umplând toată casa cu un fum înăbușitor. M-am ars, m-am ars. Mi-am făcut-o cu mâna mea. Doamne, ce prost am fost aseară! Cred că am avut un ceas rău. O cumpănă. Diavolul mi-a întunecat mintea. Oare ce-a putut fi în capul meu aseară, Doamne Dumnezeule? Ce tâmpit mai pot fi și eu uneori. Incredibil. La vârsta mea. Am șaizeci de ani și încă mai gândesc ca un copil.

Ion Dimineți deschise cu înfrigurare și speranță computerul: dar poate nu i l-am trimis? Poate nu a mers netul și mesajul nu s-a dus? Își verifică e-mailul și se întristă: mesajul fusese expediat. Era pur și simplu disperat și nu mai știa ce să facă.

Își imagină cum va reacționa președintele. O să-l dea afară de la lucru, o să-i ceară înapoi mașina, o să-i ia vila. Și asta încă-i puțin. Se mai aștepta să-i trimită niște gorile ca să-l bată. Se aștepta ca dintr-o clipă în alta acestea să-i sune la ușă. De asta, a ieșit din casă mai devreme cu o jumătate de oră, iar pe drum își rotea gâtul în toate părțile de parcă se temea să nu-l urmărească cineva.

La lucru a stat tot timpul ca pe ace, așteptând să apară șeful și să-l anunțe că e concediat. După serviciu, se temea să iasă în stradă, unde era sigur că-l aștepta o namilă ca să-i zdrobească oasele. Totuși, nu a avut încotro și a ieșit. Dar pe stradă mergea ca pe jăratic.

De după colț, apăru un om cu o față fioroasă. Nu se știe de ce, dar i se păru că acesta era omul pus de Dodon să-l pedepsească și, din această cauză, îl cuprinse o spaimă atât de mare încât trecu strada între semafoare și în timp ce traversa strada își întoarse capul ca să vadă dacă omul acela fioros îl urmărește sau nu. O mașină ivită de după o altă mașină îl izbi cu putere și Ion Dimineți se stinse pe loc. Omul acela cu o față fioroasă nu văzu ce se întâmplă pentru că intrase deja în magazinul „Bucuria" ca să-și cumpere o cutie de ciocolate.