Cel care răcnise la mine la ultima ședință a atelierului „Vlad Ioviță", iritat că i-am cerut să nu mai vorbească în paralel, dar să se pronunțe despre poezia Victoriei, era un poet post-douămiist, autor al unei cărți de debut care a luat premiul „Eminescu" la Botoșani. În sala germană a Bibliotecii „B.P. Hasdeu" venise ca niciodată foarte mulți tineri poeți. De patru ore discutam despre poezie, iar în ultimele minute despre poezia aia a Victoriei în care un tip s-a întors acasă cu o pungă de cartofi stricați, pe care a ascuns-o sub pat. Tipul urla la mine și toți tinerii poeți și-au răsucit capetele spre el. Îl priveau cu ochii holbați vrând să înțeleagă ce se întâmplă. Apoi s-au întors spre mine. Iar eu mă speriasem. Mă făcusem mic-mic pe scaun și de abia mai răsuflam. Inima îmi bătea tot mai repede în piept și îmi pierdusem vocea. Tăceam când ar fi trebuit să-i spun să nu mai răcnească atâta. Paty venise pentru prima dată la atelier și mă privea uimită. Și Ion venise pentru prima dată și se uita nedumerit la mine. Oleg mă privea râzând.

Important era ca lumea să nu vadă că m-am speriat, îmi spuneam, și încercam să-mi reglez respirația. Oare au văzut că m-am făcut de cacao, mă întrebam, oare au văzut? Se pare că da. Inima începu să mă înghimpe și respirația mi se tăie. Doamne, oare ce să fac acum? Să ies? Să fug afară? Și ce vor crede despre mine tinerii poeți de la atelier? Că sunt un laș?

Augustina mă privea speriată, iar Vitalie, cu milă. Ion căruia îi cerusem poezii pentru antologie se uita în podea. Mă întrebam oare după asta o să-mi mai trimită poezii pentru antologie, așa cum mi-a promis, sau nu?

Oleg reuși să-l potolească pe cel care a luat premiul „Eminescu" pentru debut în poezie și toată lumea iar a început să discute poezia Victoriei, în care un tip vine acasă cu o pungă de cartofi stricați, pe care o ascunde sub pat. Numai eu tăceam. În cap îmi răsuna glasul zgrunțuros și negru al tipului și mi-am dat seama că tot așa răcnise și la Vitalie Răileanu, atunci când cel din urmă a vrut să închidă biblioteca „Ghibu". Atunci nu făcusem pe mine pentru că atunci nu urlase la mine, ci la Vitalie. Atunci chiar am fost foarte viteaz și l-am înșfăcat de mijloc, nelăsându-l să-l molesteze pe Vitalie Răileanu, dar tipul se dovedi a fi mai puternic decât mine și mi se smulse din mâini și a început să-l fugărească pe director prin bibliotecă, răsturnând mese și spărgând geamul ușii de la intrare.

Apoi mi-am amintit cum era să ne omoare în vinerea aia de pomină când ne întorceam de la Universitatea din Bălți, unde am susținut un recital poetic. Eram în mașină. Stăteam pe bancheta din spate eu, Ion Buzu și tipul. Dumitru Grosei era la volan și cobora o pantă înzăpezită, când tipul a început să zbiere cuvinte dintr-un cântec al lui Vâsoțki. Dumitru Grosei l-a rugat să se oprească din cântat, dar tipul a început să-i toarne pumni în ceafă și să-i smulgă părul din cap și asta în timp ce prietenul nostru conducea cu o sută de kilometri la oră. Nu ne-a ucis pe toți doar de aceea că Dumitru Grosei e un șofer foarte bun și a putut să scadă viteza și să frâneze pe șoseaua aia înzăpezită.

În poezia sa, Victoria contura portretul unui om care nu se îndura să arunce cartofii ăia stricați, iar eu mă gândeam la tipul acesta care mă agresase întrebându-mă ce folos că e un poet foarte bun dacă era să ne ucidă pe drumul dintre Bălți și Chișinău?

O bibliotecară ne anunță că biblioteca se închide și tinerii poeți au început să se împrăștie. Eu am ieșit ultimul, pășind în jos pe scări cu niște picioare de vată. Atât de rău nu mă mai simțisem de mult.

În fața bibliotecii, câțiva tineri poeți fumau și printre ei era și Ion care eram sigur că nu o să-mi mai trimită niciodată poezii pentru antologie și nu o să mai apară la următoarele ședințe. În mijlocul tuturor fuma laureatul premiului „Eminescu" pentru debut în poezie și când l-am văzut inima iar mi-a luat-o la galop în piept. Așa cum a început să-mi bată nebunește în piept și în mașina lui Dumitru Grosei, când tipul acesta începuse să-i toarne pumni în ceafă și să-i smulgă smocuri de păr din cap. Atunci ar fi putut să ne ucidă pe toți.