Evoluția campaniei prezidențiale în Ucraina sugerează că experiența influenței asupra acestei campanii a asocierii situaționale a diferitor forțe se poate dovedi de folos pentru un șir de țări din spațiul post-sovietic. Cel puțin pentru cele care deocamdată nu se pot lăuda cu baze formate ale societății.

Secretul rezultatului formal al lui Vladimir Zelenscki în primul tur al alegerilor prezidențiale merită o atenție deosebită. Popularul comediant n-a efectuat, de fapt, nicio acțiune politică, nu a făcut nicio declarație accentuată privind problemele care îi frământă pe cetățenii Ucrainei, dar a primit o susținere de 30 la sută deja în primul tur de scrutin. Zelenski a devenit de facto candidatul „pentru tot ce e bine și contra a tot ce-i rău", reușind să-i unească în Ze-electorat pe toți adversarii lui Poroșenko, cetățeni ai Ucrainei, care mizau pe venirea în politică a unor persoane noi și a revanșarzilor declarați. Succesul său zdrobitor va deveni obiectul unei analize atente indiferent de rezultatele celor de-al doilea tur, căci la toamnă în Ucraina - republică paralamentar-prezidențială - se așteaptă și alegerile în Rada Supremă, în procesul cărora se va preciza definitiv configurarea puterii.
Președintele în exercițiu Petro Poroșenko a reușit să acceadă în cel de-al doilea tur de scrutin și el este nevoit să depună destul de multe eforturi spre a lichida handicapul în raport cu Zelenski. Înalta turbulență electorală a societății ucrainene nu permite la ora actuală a prevedea clar rezultatele celui de-al doilea tur, dar deja astăzi poate fi menționat un fapt: adepții finaliștilor cursei prezidențiale sunt dispuși unul față de celălalt extrem de negativ, ceea ce transpare mereu în rețelele sociale. Reamintesc că dezumanizarea oponentului este una dintre problemele-cheie ale războiului hibrid, pe care Rusia îl poartă de mai mulți ani împotriva Ucrainei.

Se pare că Kremlinul a devenit conștient nu atât de incapacitatea de a înfrânge militar Ucrina, cât mai ales de urmările internaționale negative ale unui astfel de scenariu pentru Rusia. Aparent, țările-membre NATO dispun de un scenariu în cazul escaladării tensiunii în Donbas, în timp ce nu sunt în stare să contracareze eficient imixtiunea în alegerile din lumea civilizată. Menționez că primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina nu au avut loc încălcări de proporții ce să fi fost înregistrate de către observatori și care să fi fost susceptibile a influența rezultatul votului. Sunt sigur că Rusia monitorizează meticulos dispozițiile electorale ale ucrainenilor și are ascunsă în mânecă „varianta B" pentru cazul majorării bruște a șanselor de victorie ale lui Poroșenko în cel de-al doilea tur. Căci un asemenea scenariu de evoluție a evenimentelor va însemna un salt brusc în direcția „lumii ruse".

Nu e pentru prima dată când lucruri stranii au loc în ajunul alegerilor în spațiul post-sovietic. Reamintesc că în toamna anului 2012, în Georgia, în pozițiile Partidului „Mișcarea Națională Unită" s-a tras zdrobitor prin publicarea informațiilor privind torturile și batjocurile din închisoarea din Tbilisi. Acest scandal l-a lipsit pe președintele de atunci Mihail Saakașvili de șansele de a se transfera în fotoliul de premier, deși reforma constituțională privind transformarea Georgiei în republică parlamentară s-a consumat în acel moment. Nu mult până la primul tur al alegerilor prezidențiale din Ucraina a făcută publică o anchetă potrivit căreia Petro Poroșenko ar fi fost implicat în furturile din „Ucrobronprom". E greu să califici dovezile invocate drept convingătoare, dar societatea, care trăiește de mai bine de cinci ani în stare de război hibrid cu Rusia, percepe cu ușurință astfel de senzații. Subiectul televizat a estompat fără probleme informația cu privire la donarea de către Poroșenko, pentru nevoile armatei, a 1,5 miliarde de hrivne (circa 50 de milioane de euro).

Este interesantă în acest sens și structura spațiului informațional al Ucrainei. Posturile principale de telelviziune aparțin oligarhilor care au avut, așa sau altfel, de suferit de pe urma acțiunilor lui Poroșenko. De aceea în cadrul campaniei prezidențiale aceste posturi de televiziune s-au transformat în artileria de calibru principal, care a tras asupra pozițiilor șefului statului. Nimic asemănător n-a putut fi observat în niciuna dintre alegerile din Ucraina independentă. Practica propagandiștilor ruși și-a găsit reflectarea pe micile ecraine cu un cinism remarcabil chiar în condițiile interdicției de difuzare în Ucraina a posturile de televiziune ruse, iar Vladimir Zelenski a avut undă verde pe postul „1+1", al oligarhului Igor Kolomoiski, care acum doi ani a pierdut controlul asupra Privatbank - cea mai mare institiție financiară a Ucrainei.

Componența criticilor publici ai lui Poroșenko arată ca un mozaic bizar. E vorba și de candidați la funcția de președinte (majoritatea covârșitoare a participanților la primul tur de scrutin l-au criticat pe șeful statului), și unii militari, și de un șir de emigranți și reprezentanți ai diasporei. Dar e mult mai interesantă prezența în acest context a unui șir de reprezentanți ai anturajului lui Victor Ianukovici, condamnat pentru trădare e stat. Din gura lor s-a tot deversat în spațiul public promisiuni de revanșă. În același timp, mulți intelectuali ucraineni l-au susținut pe Poroșenko.

Ucraina a fost victima unui complex de factori printre care principalul pare lipsa unor strategii de comunicare eficiente pe direcția putere - societate, precum și lipsa unei politici informaționale coerentă. Printre știrile zilnice despre realitățile ucraine e adesea dificil să găsești o informație pozitivă despre ceea ce se întâmplă în țară, de parcă țara și-ar fi suspendat complet dezvoltarea. Spațiul informațional al Ucrainei pare un noian de nuanțe de negru și gri fără substrat erotic. Societate e preparată abil în conformitate cu stereotipurile cu privire la puterea ineficientă și coruptă, ce distruge temeliile statalității ucrainene nu mai rău decât de „omuleții verzi".

Ucrana se află la ora actuală la o răscruce importantă pentru întreg spațiul post-sovietic. Rețetele discreditării democrației, rodate în una dintre cele mai mari țări ale Europei, sunt lesne de transferat asupra „verigilor slabe" ale contientului. Abrogarea democrației și revenirea la „lumea rusă" chiar și în condițiile menținerii formale a suveranității este scenariul cel mai acceptabil pentru Kremlin. Și nu trebuie uitat, de aceea e cazul a studia experiența ucraineană pentru crearea unei contraponderi influenței ruse.