Bicicleta pe care am cumpărat-o - de undeva din zona Pieței Centrale – era o bicicletă taiwaneză, incredibil de ieftină și foarte frumoasă. Pe care, de cum am ieșit din magazin, m-am suit în șa și am început să pedalez, amintindu-mi de vremurile alea frumoase când nu mai coboram de pe bicicletă. Nici n-am ajuns însă bine la colț că mi-a zburat o pedală. Am frânat și am recuperat-o dintr-o groapă. Cu o falcă în cer și alta în pământ, m-am întors la magazin. Mi-au dat o altă bicicletă. Vreo săptămână – două am mers cu ea, oriunde am vrut. Ieri însă i-a căzut și ei o pedală și am târât-o de ghidon la magazin. Nu au vrut să mi-o mai schimbe, dar mi-au pus o altă pedală.  Spre seară mi s-a spart roata din spate și dimineață am ieșit din casă cu ea, cărând-o în brațe printre blocuri și amuzându-i pe oamenii pe lângă care treceam. Era destul de grea și cămașa mi s-a făcut udă în spate. Mergeam spre stație, cu gândul ca să iau un troleu și s-o duc la magazin ca să mi-o repare.

Nu m-ai aveam mult de mers, dar m-am oprit să-mi trag sufletul. Și atunci l-am văzut. L-am văzut pe un panou uriaș pe vânzătorul care mi-o vânduse în mulțimea de oameni venită să-l asculte pe Igor Dodon. Se afla în primele rânduri, ascultându-l cu gura căscată. Purta salopetă și-și ținea mâinile la vedere ca toată lumea să vadă că erau mânjite de ulei. Purta aceeași salopetă în care era îmbrăcat când mi-a vândut bicicleta asta taiwaneză incredibil de ieftină și de frumoasă și când m-a asigurat că e o bicicletă bună și o să mă țină mult. Se pare că poza a fost făcută într-un loc cu mult soare și foarte spațios. Ion o fi fost invitat să se pozeze . Dar de ce oare l-au ales anume pe el? Iată un mister pe care nu aveam cum să-l dezleg. 

În poza aia Dodon era fotografiat din profil cum le vorbea oamenilor adunați la întâlnire, care-i sorbeau cuvintele din gură, iar printre aceștia era și Ion. În același timp, tânărul își ținea un picior ușor îndoit, sugerând că e foarte relaxat și foarte sigur pe sine. Foarte sigur pe sine mi s-a părut și atunci când mi-a vândut bicicleta. Încrederea lui mi s-a transmis și mie, altfel, n-aș fi cumpărat-o. Fața lui foarte calmă și senină era al unui om care răspândea o mare siguranță de sine. Și o încredere totală în cel pe care-l asculta. Iar această încredere încerca să mi-o insufle și mie, așa cum mi-a insuflat-o și atunci când mi-a vândut bicicleta asta. 

Deodată, m-am hotărât să nu mă mai duc la magazin ca să-mi repar bicicleta și m-am pornit spre pubela din curte, unde am și aruncat-o. Probabil, acesta a fost cel mai bun lucru pe care l-am putut face cu bicicleta aia.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare