Avocații au rolul lor în lumea justiției democratice și independente. Ei pot să-și apere clienții, iar privilegiul relației client-avocat e una fără egal, poate cu excepția medicilor și psihiatrilor, care sunt ținuți prin jurământ să nu dezvăluie cele știute din această sursă.

E chiar un titlu de glorie și de onoare să aperi secretele clientului până în pânzele albe, cam așa cum ziariștii verticali și puternici își protejează sursele până acolo încât ajung să facă închisoare, dar fără să le dezvăluie autorităților sau terților.

Pe de altă parte, tagma avocățească e și sursa tuturor glumelor din lume pe baza chițibușurilor și chichițelor caracteristice, găsite prin inventivitate și la limita moralei - dar sigur în cadrul legal - pentru a-și salva clienții. E subiect de filme și de numeroase concluzii morale, etice sau din contra, bazate pe pragmatismul, ca să nu spunem cinismul acestor demersuri. Rezultatul e celebrul banc: Ce înseamnă 100 de avocați legați pe fundul mării? Un bun început…

Ei bine, fără a ataca sau jigni tagma avocățească în întregimea sa, actuala situație din Republica Moldova și câteva strategii transparente pentru abordarea primei ședințe a Parlamentului - ba chiar adoptarea de declarații și legi fără constituirea Parlamentului, respectiv fără alegerea organelor representative precum fracțiuni, Președinte, Birou Permanent, etc – nu e altceva decât rezultatul unei gândiri de avocat, nicidecum de jurist serios, specializat în drept constituțional. Tentația chichițelor avocățești dăinuie azi la Chișinău, înaintea viitoarei ședințe inaugurale a Parlamentului Republicii Moldova, a cărei primă ședință e prezidată de către decanul de vârstă, potrivit tradiției.

Am mai auzit niște aberații pe la Chișinău. Demiterea Curții Constituționale, demiterea Procurorului general, schimbarea tuturor funcțiilor dependente de Parlament, a instituțiilor subordonate Parlamentului. Eventual prin modificări de legi fără a alege Președintele Parlamentului. Nu discutăm aici de unde vine majoritatea care generează votul, cine înlocuiește, în cazul demiterii, pe cei în funcții și ce tip de mezalianță trebuie făcută – evident netransparentă și neasumată – pentru a atinge scopul anunțat de a combate Oligarhul Rău care a Capturat Statul.

E salutară și normală preocuparea preluării puterii fie și prin înlocuirea tuturor funcțiilor dependente de Parlament, dar stabilitatea în funcția publică sau legile ce guvernează aceste alegeri și numiri sunt legi europene și principia, care ridică semne de întrebare pentru orice asemenea gest. Legalitatea și Constituționalitatea trebuie respectate, așa cum trebuie cunoscut și impactul unor gesturi – dacă se vor dovedi ilegale, neconstituționale sau anti-europene. A face bine încălcând legea, încălcând principiile, nu definește o forță politică morală, mai ales în perioada ce poate fi definită drept precampanie electorală în perspectiva alegerilor anticipate. Gesturile sunt de dată recentă, nu e timp ca publicul să uite, iar regulile acestei campanii sunt diferite de cele ale campaniei care a trecut.

Am mai văzut această tentație a chichițelor avocățești cu ocazia suspendării din funcție a Președintelui Traian Băsescu în 2012, la tentativa de lovitură de stat oprită atunci de către Curtea Constituțională, în România. Tot un avocat, atunci ministrul Marilor Proiecte, Dan Șova, a inventat Ordonanța de Urgență de blocare a Curții Constituționale care să nu se poată pronunța asupra acțiunilor camerelor parlamentului – schimbarea numărului doi și trei în stat, președinții celor două camera – o abordare explicit neconstituțională (dar pe care un ministru al Justiției a reușit să le promoveze), pentru ca ulterior să suspende Președintele, cu perspectiva de a-l demite. Totul pavoazat și cu preluarea Monitorului Oficial în Subordinea Guvernului și blocarea/schimbarea ordinii publicării documentelor.

Rezultatul a fost scoaterea României din perspectiva intrării în spațiul Schengen – cu frontierele aeriene și navale în septembrie 2012 și cele terestre din martie 2013, decizie luată deja de Consiliul European în primăvara anului 2012. A mai fost o nebunie de raport MCV, a Mecanismului de Cooperare și Verificare al UE pentru România și pierderea unor avantaje majore, dar și o listă de acțiuni obligatorii, primită de premierul de la acea vreme, începând cu respectarea hotărârii Curții Constituționale care se pronunțase pe referendum, în timp ce Guvernul dorea să schimbe regulile jocului și să-i renumere pe românii din diaspora, pentru a scădea pragul și a-l demite pe Președinte. Rezultatul? Un dezastru pentru România și reașezarea tuturor bucăților mozaicului instituțional și constituțional la locul lor, în timp.

Nu vă mai spun că azi, Dan Șova a fost condamnat și a executat într-un prim caz, altele așteptând la rând. Soarta avocaților mințiți care, în loc de soluții concrete, firești, transparente și verticale încearcă chichițele avocățești. Și cum se potrivește verticalitatea, simțul moral și forța convingerilor și a principiilor unor partide membre ale PPE cu promovarea valorilor dubioase ale șmecheriei, tupeului și abordărilor venale. Dar astea sunt doar elemente neetice, iar în politică scopul scuză mijloacele, nu-i așa? Sau nu cumva aceste elemente făceau parte din panoplia de instrumente ale altor jucători politici, huliți la Chișinău.

Nu știu cum se va derula prima ședință a Parlamentului. Nici ce va urma și încotro se va scurge realitatea politică din Republica Moldova. Dar perspectivele sunt departe de a fi clare și de a reproduce perspectivele strategice anunțate de diferiții concurenți. În schimb, tentația chichițelor avocățești e mult mai mare și mai pregnantă decât setul de principii și valori care stă la baza conceptului de partid “Albă ca Zăpada”, inventat de Sebastian Lăzăroiu pentru Monica Macovei acum vreo 5-6 ani în România și îmbrățișat supra-măsură de către PAS și Maia Sandu, care a dus conceptul la deplina sublimă reprezentare și acțiune publică, pe care am văzut-o deja.