Însoțit de cei mai bun prieteni ai săi, și ei soldați în armata rusă din Donbass, Vladimir Vasilievici Cojuhari a mers să-și ude medalia „Pentru patrie” la restaurantul Moscova din Donețk.

Când a deschis ușa, a strigat:

- Trei sticle de votcă „Stolicinaia” și cinci farfurii de castraveți murați. Apoi mai vedem noi.

Chelnerul care le-a luat comanda, le-a zis, întristat.

- Azi restaurantul nostru e plin. Doar o singură masă mai e liberă, cea de lângă bucătărie. 

- Mergem acolo, i-a spus Vladimir Vasilievici, dar pe când acesta, încondeiat de tovarășii săi, a ajuns la masă, acolo chelnerul deja îi aștepta ținând în mâini o tavă cu trei sticle de votcă și cinci farfurioare cu castraveți murați, tăiați în felioare mărunte. 

- Mie nu-mi place aici, s-a indignat Vladimir Vasilievici. Hai să ne mutăm la masa aia de lângă fereastră!

- Dar masa aia e ocupată, i-a atras atenția chelnerul. Acolo stau patru oameni: doi bărbați și două femei.

- Nu știu nimic. Eu vreau să stau acolo. Zi-le să se mute ei aici, i-a ordonat soldatul și chelnerul a străbătut restaurantul în pas alergător. Când a terminat de vorbit, cei doi bărbați și cele două femei și-au întors capetele spre soldați.

- Bine, ne mutăm, au oftat bărbații și au plecat, cu farfuriile de borș roșu în mâini. În locul lor, la masa aia de lângă fereastră s-au instalat Vladimir Vasilievici și tovarășii săi.

- Uite, aici e o altă treabă. Avem tot restaurantul sub ochi. Hai să bem!

Au golit paharele dintr-o înghițitură.

Vladimir Vasilievici se făcu turtă și începu să le povestească despre cum îl caută pe el poliția moldovenească de șapte ani și nu-l găsește.

- Ar trebui să le spună cineva să vină să mă caute în Donbas.

Tovarășii lui au izbucnit în hohote râs. Râdea și Vladimir Vasilievici. În timp ce-și ștergea lacrimile de pe obraji, Mișa l-a întrebat:

- Da de ce te caută?

- Pentru că l-am împușcat pe un moldovean.

- Tu ai împușcat un moldovean?

- Da.

- De-ai ști cât îi urăsc!

- Dar ți-a făcut cineva ceva?

- Nu. Dar, oricum, îi urăsc.

Medaliatul l-a chemat pe chelner.

- Hei, frate, ia du-te și invită-le la noi pe femeile alea care s-au mutat în locul nostru.

- Numai pe femei?

- Da, numai pe ele.

- Imediat.

Dar femeile nici gând să vină și atunci Vladimir Vasilievici și-a scos pistolul și a traversat localul cu țeava ridicată în aer.

- Voi cărați-vă, li s-a adresat celor doi bărbați, iar voi veniți cu mine.

Cei doi bărbați s-au cărat tot atunci, iar femeile l-au urmat supuse.

A fost o seară veselă. Vladimir Vasilievici a mai cumpărat trei sticle de votcă. Apoi i-a venit bâzdâcul să danseze și a luat-o de mijloc pe blonda aia planturoasă și a scos-o în mijlocul sălii, țopăind printre mese în restaurantul Moscova din Donețk, într-o zi moinoasă de februarie, cu medalia „Pentru Patrie”, zăngănindu-i pe piept.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare