Epopeea Brexit continuă și parcă nu se mai sfârșește. Deja Theresa May a amânat votul în Parlamentul britanic pentru o variantă finală a acordului de Brexit, de ieșire a Marii Britanii din UE, pentru că nu e pregătită să pună pe masă un astfel de acord. Se va discuta în finalul lunii februarie. Între timp, se decantează ultimele așezări și opțiuni, care arată un adevăr implacabil: ca și Londra – ținută de votul la referendum care constituie unicul și ultim mandat popular pentru actualul guvern May – și Uniunea Europeană vrea Brexitul. Fără recurs.

Și UE impinge Marea Britanie pe scări spre un Brexit fără recurs.

Într-adevăr, sub haina respectului pentru votul suveran britanic, niciun lider european nu a introdus în discuții și negocieri perspectiva unui al doilea referendum ca variantă sau condiție de discutare a unor noi criterii. Pur și simplu a fost respinsă renegocierea, pe masă fiind acordul unic negociat aproape 16 luni, respins printr-un vot copleșitor de către Parlamentul britanic. În mod normal, pe un asemenea vot, era necesară reluarea validării legitimității democratice a partenerului, recalibrarea mandatului său.

Nu am avut un asemenea pas, o asemenea solicitare din partea oficialilor UE. Nici nu a fost timp. Poate doar declarația lui Donald Tusk, după votul din Parlamentul britanic, sugera această direcție. Președintele Consiliului European remarca faptul că, dacă hard Brexit nu e acceptat iar Acordul negociat a fost respins atât de copleșitor, poate ar trebui ca Londra să se gândească și la unica variantă disponibilă, cu referire la un nou referendum. Însă această declarație nu a contat nici cât a contat declarația sa actuală, de imagine, cum că “cei ce împing spre un Brexit fără acord au un loc special în iad”.

UE vrea să scoată Brexitul cât mai repede din agenda sa. Cu cât blochează mai mult preocupările și temele Uniunii, cu atât îngreunează mai mult capacitatea UE de a se pregăti de cutremurul care va afecta fundamental, deopotrivă, Londra, Bruxellesul și fiecare din statele membre care vor rămâne în Uniune, în cazul unui hard Brexit fără acord. Mai mult, prezența temei pe agendă întârzie și incomodează abordarea celorlalte probleme ale UE: migrație, terrorism, populismul, mișcările centrifuge, bugetul UE, alegeri europarlamentare, zona Euro, bugetul Italiei și perspectiva prăbușirii economice și a anternării căderii monedei Euro, ba chiar a revenirii crizei europene. Și peste toate, afectează perspectivele alegerilor europene.

 

Brexit ca amenințare existențială la adresa UE

Un Brexit în avantajul Londrei, și care aduce deservicii vreunuia din statele membre - vezi Irlanda - este o calamitate pentru coeziunea Uniunii și pentru rezultatele alegerilor europarlamentare. Deja populismul în Europa amenință să câștige teren, la 30-35-40% din voturi, amenințând formula de majoritate de după alegeri. Un grup eurosceptic și unul antieuropean în Parlamentul European ar putea câștiga greutate în detrimentul partidelor proeuropene clasice, dacă Brexitul nu se realizează într-o variantă suficient de avantajoasă pentru Uniune și care să o arate puternică și unită.

 

Brexitul rămâne o amenințare existențială pentru UE și din motivul efectului de domino pe care-l generează. De aceea dilema UE este dublă: Brexitul trebuie să coste, să doară Marea Britanie, pentru ca modelul ieșirii să nu mai fie urmat de nimeni. Pe de altă parte, Regatul Unit trebuie să rămână cât mai aproape de UE, pentru a reduce la maximum pierderile ieșirii sale, dincolo de cele financiare, în ideea unui acord post-Brexit care să aducă cât mai puține costuri ambilor actori. Dilema pare greu de rezolvat, așa încât UE a lăsat Londrei să aleagă opțiunea, pentru a evita constrângerile excesive. Spunea cineva că UE e prea slabă pentru a-și permite să arate vreo ezitare în procesul de ieșire al Marii Britanii din UE.

 

Iar principala problemă este că blocajul vine de la păcatul originar: dorința de a păstra toate avantajele și de a expatria toate costurile de la Londra pe continent. Practic, blocajul din Parlamentul britanic e dat tocmai de back-stop, respectiv de condiția menținerii în piața unică pentru a salvgarda granița inter-irlandeză liberă. Iar aceasta provine de la interesul UE de a nu avea o graniță UE-Marea Britanie în mijlocul Irlandei, ce coincide cu interesul Marii Britanii ca avantajele integrării sale în UE în soluționarea conflictului din Irlanda de Nord să se mențină.

 

Ca să ne amintim, este vorba despre o condiție – garanție, tip clauză de salvgardare - introdusă de către UE chiar de la început și acceptată de Londra la primul moment al evaluării șanselor ca un acord să fie atins. Respectiv back-stopul și evitarea unei granițe întărite ce separă insula Irlanda a fost introdus de către UE ca o condiție pentru continuarea negocierilor și perspectiva succesului acestora, acceptată de Marea Britanie, la acea oră, și inclusă în Acordul final. Or, votul din Parlamentul britanic covârșitor împotriva acordului asta a sancționat: blocarea sine die a Marii Britanii în piața unică europeană, fără posibilitatea de a încheia acorduri comerciale libere, în avantajul său, ci doar supuse regulilor Bruxellesului.

 

May și unicornii roz din planurile de renegociere ale doamnei May

Pe de altă parte, Theresa May pare să vâneze unicorni roz. Planurile premierului britanic s-au dovedit bune doar pentru imagine, fiind vorba de calcule care au susținut exclusiv temele de politică internă. La ultimul vot în Parlament a contat stabilitatea și relegitimarea majorității conservatori – DUP (partidul nord-irlandez loialist) și nu a fost nicidecum o căutare de soluții. De aceea suntem azi în aceeași situație ca acum două luni, cu termenul mai aproape și perspectivele de acord mai departe. Dar cu o Mare Britanie mai preocupată de pregătirea post-Brexit decât de formula de ieșire. Cu aceleași platitudini și afirmații fără miez: Brexit înseamnă Brexit.

 

Într-adevăr, ultimul vot din Parlament a fost o terapie mai degrabă pentru recalibrarea și relansarea coaliției și a Guvernului May decât pentru o soluție. Practic, formula propusă și supusă la vot a fost aceeași, renegocierea acordului având în mijloc back-stopul și înlocuirea acestuia cu altceva. Asta deși doamna Theresa May știa că la Bruxelles nu va fi acceptată renegocierea pe aceste teme, iar în ceea ce privește o regândire completă a proiectului, aceasta nu putea fi făcută peste noapte, pe alte baze.

 

Singura veste a fost votul la amendamentul vizând posibilitatea unui hard Brexit. Deși doamna May preferă o ieșire fără acord redeschiderii dezbaterii vizând anularea Brexit, Parlamentul britanic a comunicat direct, prin vot, că vrea să aibă decizia finală asupra acordului și că nu e de acord cu un hard Brexit. Rezultatul reiese din unicornii roz ai doamnei May: și fără hard Brexit, și fără acordul curent, negociat cu UE, și fără redeschiderea subiectului anulării Brexit.

 

Redeschiderea negocierilor și psihoza termenului de 29 martie

Singura formulă cu care doamna May a plecat la Bruxelles a fost mantra “acorduri alternative” care ar înlocui back-stop-ul. O formulă la fel de vagă precum formularea “Brexit e Brexit”, care a alimentat întreaga sa guvernare, pentru a respinge de plano orice revenire la cetățeni cu un nou referendum, cerut în stradă și în Parlamentul britanic deopotrivă. Dar aici joacă un rol și opțiunile personale ale doamnei May, care dorește ieșirea Marii Britanii din UE și aplicarea referendumului pentru Brexit.

 

În rest, opțiunile sale rămân doar aspiraționale și ne-negociabile la nivel european. Și fără timpul necesar redesenării unui nou acord. Și cu toate constrângerile de politică internă ale unui guvern în bătaia vântului. Ba și cu o explozie a unei mașini capcană în fața unei judecătorii din Irlanda de Nord, ce avertizează asupra posibilității reluării violențelor.

 

Redeschiderea negocierilor mai are o componentă. Dezbaterea termenului fix, constrângerea termenului sau amânarea lui. Totul în condițiile în care vinovăția trebuie plasată în cârca celuilalt. De aceea UE nu a trântit ușa și nu asumă ieșirea Marii Britanii fără acord, din cauza Bruxellesului. Termenul limită într-o negociere favorizează constrângerile, de aceea amânarea lui intră în spațiul speculativ, dar e aplicabilă numai când există un plan alternativ solid pe masă. Or, exact acesta lipsește din partea Londrei: a pierdut încrederea partenerului de negociere, încredere erodată catastrofal – cu costuri și post-Brexit; apoi UE consideră că deja a făcut prea multe concesii celui care pleacă; în fine, doamna May e subiect al unor constrâgneri politice interne teribile.

 

Psihoza termenului de 29 martie este una ce joacă pe rând în favoarea sau în defavoarea partenerilor. Existența unui termen a fost interpetată ca element de presiune asupra celuilalt pentru a accepta clauze nepotrivite. Dar UE a semnalat că ar putea relativiza acest termen, în condiții clar determinate: dacă Marea Britanie pleacă de la alte premize de negociere – rămânerea în Uniunea vamală sau piața comună; dacă este o criză politică și schimbare de guvern sau alegeri anticipate ce anunță un alt partener, cu alte opțiuni; sau dacă Londra decide un nou scrutin universal pentru a decide dacă va continua sau retrage cererea de Brexit. Deci motive întemeiate și grave, nicidecum o nouă etapă de negocieri vagi, cu un partener ce nu poate obține sprijinul intern pentru acordul pe care l-a negociat. Din nou.

 

Politică internă britanică și alegerile imposibile ale doamnei May

Doamna May are și probleme deosebite la nivel politic intern. Guvernul său se susține pe conservatori și pe partidul nord-irlandez unionist DUP. E motivul pentru care premierul britanic a avut tentația de a marșa alături de conservatorii hard-Brexiteri pentru a nu-i pierde din susținerea majorității, menținând opțiunea hard Brexit. Votul pentru amendamentul din Parlament din ianuarie arată că nu are o majoritate parlamentară pro-hard Brexit. Și relația cu DUP, partenerul de coaliție, e afectată de eventuala formulă care ar da statute diferite Irlandei de Nord și restului Marii Britanii în raport cu UE, așa cum violența reizbucnită în regiune afectează partidul ce susține guvernul minoritar May.

 

Apoi, Nigel Farage a avertizat că va înființa un nou partid pro-Brexit dacă se amână termenul. Asta pentru a candida la europarlamentare. Pentru că amânarea termenului presupune alegeri europarlamentare și în Marea Britanie, chiar pentru un mandat temporar, incomplet. Totul cu presiune asupra conservatorilor și a majorității.

 

Nici negocierea separată cu Dublinul și aducerea soluției la Bruxelles nu a fost posibilă, pentru că Irlanda cunoaște unitatea UE și perspectiva apărării poziției sale pe back-stop. A satisface o formulă avantajoasă relației cu Irlanda poate afecta fundamental relația cu Irlanda de Nord și DUP, iar această constrângere a fost deja experimentată de către doamna May. Deci suntem tot într-un joc de sumă nulă, iar de aceea back-stop-ul irlandez, care menține o frontier spiritualizată între Republica Irlanda – membră a UE – și Irlanda de Nord, aflată în componența Marii Britanii, nu are alternativă.

 

Soft Brexit sau no deal. Sacrificiul doamnei May sau gestionarea Apocalipsei de după

Ce mai rămâne pe masă e un soft Brexit – bazat pe o majoritate laburistă, dar cu sinucidrea politică a premierului conservator și a majorității sale, după vot – sau un hard Brexit, o ieșire fără acord, forțând Parlamentul britanic, la limită.

 

Liderul laburist Jeremy Corbyn rămâne și el un lider ce susține Brexitul. Deși majoritatea propriului partid discută redeschiderea temei Brexitului, Corbyn are propria opțiune personală și nu se abate de la aceasta. De aici ambiguitatea poziției laburiste și incapacitatea de a prelua guvernarea după votul dezastruos pe Acordul negociat de către guvernul May.

Jeremy Corbyn a scris premierului o scrisoare cu 5 solicitări cheie pentru a se baza pe Laburiști în perspectiva Brexitului. Aceste solicitări includ drepturi și protecție pentru muncitorii britanici și pentru cei europeni rămași în Regat; menținerea apartenenței Marii Britanii la un număr de agenții și programe europene, cu costurile aferente, inclusiv cele din zona de securitate, precum Mandatul de Arestare European; alinierea strânsă cu UE în privința pieței unice și menținerea Marii Britanii în Uniunea Vamală.

Planul laburist este semnificativ mai clar și bun și, oricum, cea mai clară politică despre Brexit a laburiștilor după referendumul din 2016. Este o variantă de soft Brexit care ar putea să devină consensuală și să atragă suficiente voturi conservatoare pentru ca să treacă. Însă ar atrage conservatori pro-europeni și susținătorii unui acord de orice tip, sub orice formă, îndepărtându-i de guvernare pe hard Brexiteri și pe conservatorii din nucleul dur, pentru că pierde două condiții esențiale din campania care a dus la Brexit: relativa liberă circulație a muncitorilor comunitari și blocarea posibilității acordurilor de liber schimb autonome ale Marii Britanii.

 

Deci varianta soft Brexit cu sprijinul Laburiștilor creează dificultăți majore de supraviețuire a Guvernului May. Pierderea majorității conservatoare redeschide votul pentru demiterea doamnei May (chiar dacă are o imunitate de un an în partid), însă imposibilitatea de a-și trece legile și sancțiunile directe venite chiar din sânul Guvernului, prin demisii succesive, ar putea să o împingă spre depunerea mandatului. Nu mai vorbim că o asemenea perspectivă reclamă timp, prelungirea termenului de 29 martie și organizarea de alegeri europarlamentare.

 

Deci ieșirea fără acord asigură supraviețuirea guvernului May actual, cu susținerea conservatorilor și blocarea unei noi resurgențe a Noului Partid Brexit al lui Farage. Varianta soft Brexit este sinucigașă pentru doamna May, poate chiar pentru Partidul Conservator. Așa încât premierul britanic are o alegere dură: între sinucidere cu responsabilitate și soft Brexit, pe mâna laburiștilor, cu pierderea guvernării, sau menținerea majorității pentru gestionarea dezastrului de după un hard Brexit. Asta da alegere Faustiană!