Impredictibilitatea și comportamentul președintelui american Donald Trump au accelerat consolidarea binomului european franco-german, care a continuat să dea dovezi de coeziune și compromis. Este ceea ce s-a întâmplat în legătură cu directiva despre gaze revizuită, care favorizează proiectul rus Nord Stream 2 - rămas în construcție și fără niciun blocaj – benefic afacerilor și economiei germane, în defavoarea intrării pe piața a gazului natural lichefiat american și cu mari probleme de divizuine la nivel european.

Compromisul franco-german

Gigantul rus Gazprom încearcă să construiască, împreună cu firmele europene, o conductă de 1.200 de kilometri care să transporte gazul natural din Rusia spre Germania prin Marea Baltică, ocolind Polonia, Ucraina şi ţările baltice. Conducta va pleca de la Ust-Luga, în Rusia, la Greifswald, în Germania. Polonia, Ucraina şi statele baltice se tem că proiectul va creşte dependenţa Europei de gazul provenit Rusia şi va ajuta Kremlinul să obţină un venit suplimentar de câteva miliarde de dolari.

Problema compromisului Nord Stream 2 a venit într-un moment complicat, când Franța și Germania tocmai semnaseră Acordul de la Aachen, prin care propuneau noul proiect european prin model, respectiv formula de integrare a două națiuni, și nu a două națiuni oarecare, ci a Franței și Germaniei, statele cele mai mari ale Europei, cu cele mai mari economii și care au fost și sursa a două războaie mondiale. În acest context, compromisul asupra Nord Stream 2 devenea crucial.

Soluția propusă de Comisia Europeană, în 2017, a fost amendarea directivei privind piața de gaze prin extidnerea regulilor europene ale competiției și a Pachetului Energetic III European și asupra conductelor ce vin în Europa. Operatorii ar urma să aibă acces egal la conductă cu furnizori diferiți de gaz, iar proprietatea trebuia să fie diferită între transportatori și distribuitori. De altfel, subiectul extinderii regulilor europene, care sunt corecte, chiar la nivelul pieței ruse este în dezbatere, în fața monopolistului Gazprom ridicându-se o altă companie de stat, Rosneft, și firma privată Novatek. Soluția ar fi ajutat schimbarea și abordarea de pe poziții de piață a subiectului.

Gazprom, firma monopolistă de stat rusă, controlează azi exporturile de gaz. Novatek a putut să se dezvolte mergând pe opțiunea LNG la exporturi, în timp ce pe piața rusă blocajele vin de la monopolul transportului și exportului, admis în Rusia. Alți producători nu pot avea acces la conducte, trebuie să vândă gazul către Gazprom, iar competiția nu există tocmai pentru că Gazprom vinde tot gazul la prețurile sale, stabilite politic.

Gazprom a investit jumătate din bani în conductă, jumătate aparținând unor companii europene…. Însă compania care gestionează proiectul, Nord Stream 2 AG, este strict a Gazprom, iar președinte este fostul cancelar german Gerhard Schroeder. Gazprom ar fi urmat să înstrăineze partea sa în valoare de 11 mld dolari din investiție și, evident, profiturile aferente, în condițiile directivei propuse de UE. Nici măcar sancțiunile anunțate față de firmele germane implicate în proiect, Uniper SE și Wintershall AG, nu au putut să o deturneze pe doamna Merkel de la anularea proiectului. Iar rezultatul clar a fost că proiectul se face. Alte trei companii europene au acțiuni și pot fi supuse sancțiunilor: compania anglo-olandeză Shell, cea austriacă OMV și cea franceză Engie.

Cum Franța susținea, joi, prin vocea ministrului său de Externe, amendamentele UE, aceasta ar fi determinat o problemă majoră pentru Germania și Rusia. Fără Franța, Germania avea doar sprijinul Olandei, Belgiei, Austriei, Bulgariei și Ungariei, care aveau împreună doar 27% din voturi, față de cele 35% minimum pentru minoritatea de blocaj a deciziilor luate cu majoritate calificată. Beneficiarii gazului rusesc nu erau de ajuns, potrivit populației pe care o reprezentau.

De aceea, compromisul franco-german a fost crucial. Compromisul e destul de complex, dar presupune, în mare, că statul în care intră conducta va fi cel care decide dacă aplică sau nu amendamentele. Adică Germania, în cazul de față. Franța a fost bucuroasă să plaseze Nord Stream sub control european, în timp ce Germania a obținut postura de principal negociator în acest proiect. Proiectul Nord Stream 2 nu e amenințat de aceste schimbări, dar urmează să se supună unor controale mai stricte și chiar unor revizuiri, respectând prioritatea UE de a crește competiția pe piața gazului.

Nu că nu erau și alte limitări pentru Nord Stream 2, utilizabile de către Gazprom și partea rusă: amendamentul la legea gazelor va fi adoptat, eventual, după începerea lurărilor proiectului. Nord Stream 2 trebuie să respecte regulile de piață ale UE, mai mult, Gazprom nu trebuie să-și extindă monopolul depășit și ineficient, ci competiția consumatorilor și producătorilor e singurul instrument ce menține un preț acceptabil gazului, produs dependent de transportul special prin conducte.

Aplicarea regulilor europene vizează însă conducta de la punctul de inserție în spațiul maritim al statului european în care pătrunde conducta. Deci Gazprom va continua să controleze conducta pe sub Marea Baltică. Toate schimbările necesare din proiect vor fi negociate de către Germania, nu de către UE. Pe de altă parte, dacă Germania, Finlanda și Suedia au dat avizele de mediu, Danemarca e încă în analiză, dar singura influență ce poate apare e doar rerutarea conductei prin afara apelor teritoriale daneze.

Efectele negative ale compromisului franco-german

Astfel, interpretarea poloneză - care a pierdut minoritatea de blocaj a proiectului după compromis - a rămas valabilă: binomul franco-german acționează în interesul propriu și ignoră restul statelor europene și regulile UE. Mai mult, sancționate sunt statele din Europa Centrală și de Est, ocolite de conductele ruso-germane prin Marea Baltică și de cele ruso-turce prin Marea Neagră, confruntându-se cu oprirea tranzitului prin Ucraina, deci a alimentării directe.

Sancționată e și relația transatlantică, prin ignorarea avertismentelor Președintelui Donald Trump și a preocupărilor americane, care veneau cu alternativa proprie de gaz. Sacrificată a fost și relația cu Ucraina, țară aflată în conflict deschis cu Rusia, după anexarea Crimeii și agresiunea militară din Estul Ucrainei. Un proiect ce divide fundamental Europa, consacră politicile de mare putere și preeminența deciziei europene în binomul franco-german, după Brexit, și favorizează direct Rusia.

Într-adevăr, noua conductă aduce resurse importante financiare Federației Ruse, aflată sub embargo și sancțiuni din motive numeroase. Practic, este un cadou nesperat dat de Germania lui Putin pentru a-și alimenta aventurile militariste împotriva lumii. În plus, această perspectivă îndepărtează malurile Atlanticului și sancționează Statele Unite și formula alternativă a gazului natural lichefiat provenit din gaz de șist, care putea constitui formula alternativă a aprovizionării, față de sursa rusă.

Cancelarul Angela Merkel a asigurat Europa Centrală și de Est că noua conductă nu va face Germania dependentă de Rusia, subiect al constrângerilor și apărării punctelor de vedere ruse de către Berlin în Uniunea Europeană. Potrivit doamnei Merkel, Germania își va extinde sistemul de terminale de LNG pentru a primi gaz american și nu va rămâne dependentă doar de gazul rusesc.

De asemenea, doamna Merkel a dar asigurări Kievului chiar într-o întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, în mai 2018. Atunci ea a anunțat că poziția Germaniei este că Ucraina își va păstra rolul de țară de tranzit chiar și după lansarea Nord Stream 2, din cauza naturii strategice a conductei. Pe de altă parte, Vladimir Putin a părut să o susțină, afirmând că tranzitul prin Ucraina nu va fi suspendat, dar a adăugat o condiție crucială: atât timp cât este justificat economic proiectul.

Nuanțe, echilibre și compormis: o soluție pe tema de divergență fundamentală, la nivel european

Firește că lucrurile sunt mult mai nuanțate, mai complexe și, desigur, comportă niveluri de compromis acceptabil. Germania a optat pentru renunțarea la centralele nuclearo-electrice și, mai nou, la cărbune, până în 2038. De aici și nevoia de a compensa cu o sursă de energie constantă, până la mutarea completă a producției industriale pe energie curată, în timp. Azi Germania consumă 90 miliarde metri cubi de gaz.

În anul 2017, Germania a importat o cantitate record de 53 miliarde de metri cubi de gaz din Rusia, iar noua conductă mai aduce 55 miliarde de metri cubi în Europa, în primul rând în Germania. Deci soluționează problema sursei, chiar dacă ridică procentul de dependență a Germaniei față de Rusia, de la 40% în prezent.

Pe de altă parte, Germania își are propria istorie și propriile experiențe cu gazul provenind din Est. Creșterea dependenței reciproce a Germaniei și Europei de gazul rusesc are și alte categorii de efecte. Germania Federală a fost aprovizionată cu gaz încă din perioada sovietică, fără probleme.

Acum, dependența Rusiei de Germania ca importator e mult mai importantă decât relația inversă, iar această perspectivă oferă Berlinului pârghii de natură economic, dar mai ales strategic, față de Rusia lui Putin. Chiar dacă nu a probat-o încă în mod concret prin soluționarea unor conflicte sau blocarea altor operațiuni militariste ruse, perspectiva acestui instrument de dependență e una avantajoasă, mai ales în contextul prăbușirii acordurilor de control a armamentelor nucleare.

Atingerea compromisului franco-german de joi-vineri a avut la origine și un număr de compromisuri succesive în relațiile cu ceilalți actori. Germania a anunțat că nu va fi dependentă de Rusia, că-și diversifică sursele, că va cumpăra și gaz natural lichefiat american, pentru a face rentabilă alternativa.

Pentru Polonia, cumpărarea de către Germania a unor cantități relevante de LNG american face rentabile proiectele poloneze și baltice, Polonia obținând și sprijinul european pentru conducta Norvegia-Danemarca-Polonia, ce ar aproviziona statele din vecinătate, inclusiv Suedia și Finlanda, creând mixuri exergetice mai diversificate.

Chiar și pe relația franco-germană sau Germania-UE (aici intervenind un blocaj al Bruxellesului, care nu a susținut proiectul german), modificările aduse proiectului de reglementare mențin unele criterii stricte: acordurile sunt supuse controlului UE, chiar dacă Germania are rolul dominant. Nevoia separării transportului de distribuție pentru Gazprom rămâne, iar conducta ce intră în UE trebuie să respecte regulile pachetului III energetic european, ca și conductele din interiorul UE.

Excepțiile pot veni de la statul în care pătrunde conducta, dar și acestea sunt subiect negocierilor cu vecinii și al regulilor europene, al jurisdicției Curții Europene de Justiție și al controalelor și supervizării instituțiilor ce urmăresc competiția corectă în piață.

Cât de viabil este compromisul?

În mod real, problemele create de compromisul franco-german vizează lipsa veniturilor din tranzit și eventuala tăiere a Ucrainei de la aprovizionare și tranzit. Azi, sub 10% din gazul european mai tranzitează Ucraina și lasă 2 mld dolari taxe pentru Kiev, într-un contract care se încheie sau se cere prelungit la sfârșitul acestui an. A doua problemă e una fundamental geopolitică și sugerează tensiuni majore în creștere pe relația transatlantică, dar și favorizarea relația cu Rusia ca furnizor de gaz. A treia problemă e finanțarea bugetului rus din acest consum, în condițiile comportamentului revizionist și revanșard al Rusiei.

De altfel, Moscova a avertizat sâmbătă împotriva unor noi obstacole ridicate de Uniunea Europeană în construirea gazoductului Nord Stream 2, după ce Berlinul a anunţat că statele UE au ajuns la un compromis privind reglementarea proiectului. Ministrul de Externe adjunct rus, Alexander Pankin, a declarat că, "dacă sunt pregătite obstacole pentru a forţa Rusia să furnizeze gaze prin Ucraina, conform condiţiilor lor, tarifelor lor şi incertitudinilor privind problemele legale, atunci acest proiect ar putea să nu funcţioneze".

Cum jumătate dintre statele Europei critică Nord Stream 2 iar formula de act normativ pentru modificarea Directivei Gazelor trebuie să treacă prin Parlamentul European, subiectul e departe de a fi epuizat și de a nu necesita noi modificări și surprize, care pot diminua eficiența companiei Gazprom Nord Stream 2 AG, condusă de fostul cancelar german, Gerhard Shroeder.