Când Putin i-a pus în mână acel inel cu diamante strălucitoare, i-a mai și spus gâfâind:

-Vezi să nu-l vadă cumva Lukașenko!

Lukașenko se afla în celălalt colț al încăperii, înonjurat de miniștri ruși, cu toate astea, Dodon și-a ascuns inelul cu diamante în pumn.

-Să nu-l vadă că ți l-am dat că se va supăra foc, să știi, i-a spus Putin.

-El știe de inel?

-Da, l-a văzut.

-Oare ce să fac în acest caz?

-Înghite-l!

-Of, da nu e periculos.

-De ce ar fi? Dacă ai ști câte inele am înghițit eu de-a lungul vieții.

-Ok, Vladimir Vladimirovici.

-Du-te și ia un pahar de apă de pe masă și înghite-l de parcă ai înghiți o pastilă.

-Și pe urmă?

- Și pe urmă ai să-l verși, ai să-l verși, când ai să ajungi la Chișinău.

-Bine, Vladimir Vladimirovici.

Dodon a străbătut încăperea, a luat un pahar de apă de pe masă și a înghițit inelul cu diamante, de parcă ar fi băut o pastilă. Acum s-a destins și el. Chiar a ciocnit un pahar de șampanie cu Lukașenko. Totul ar fi fost perfect și s-ar fi desfășurat conform planului, dacă Igor Nicolaevici nu ar fi simțit nevoia să vomite. Nu mai putea rezista și s-a dus în mare grabă la Vladimir Vladimirovici și l-a întrebat ce să facă. Acesta s-a scărpinat în cap cât s-a scărpinat, după care i-a spus:

-Îți dau un avion de-al meu ca să te repadă la Chișinău, că, dacă vomiți aici, o să vomiți și inelul cu diamante și o să-l vadă Lukașenko și se va supăra foc. Așa că mai bine ai să-l vomiți la tine acasă, departe de ochii invidioși ai prietenului nostru.

-Avionul te așteaptă la aeroport, iar mașina e la scară.

Dodon și-a luat rămas bun de la Vladimir Vladimirovici și a părăsit Kremlinul, ținându-se de burtă. Cu avionul prietenului său a ajuns acasă. 

Ajuns acasă, primul lucru pe care l-a făcut a fost să vomite într-un lighean, după care și-a chemat consilierii săi și i-a pus să-i răscolească voma. Aceștia s-au aplecat de-asupra ligheanului și au început să-i râcâie borâtura. Îl găsiră. Iar Dodon le conferi fiecăruia dintre ei câteo medalie, în semn de recunoștință că i-au găsit inelul cu diamante.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare