Mă grăbeam să ajung mai repede acasă. Nu mâncasem nimic și îmi era o foame de lup. Scările le-am urcat în fugă. Nu m-am dezbrăcat și am intrat direct în bucătărie. Am umplut ceainicul cu apă, am aprins arzătorul de la aragaz și chibritul stins l-am aruncat într-o cutie cu chibrituri stinse, de pe măsuța de alături. Apoi am mers la baie. După care am revenit în vestibul și mi-am scos bocancii.

Dar în timp ce-mi dezbrăcam pantalonii am simțit un miros de ars. Ceva ardea în bucătărie. Mi-am aruncat pantalonii într-un fotoliu și m-am repezit la bucătărie ca să văd ce arde acolo, că parcă nu avea ce să ardă. Am deschis ușa și mi s-a ridicat părul în cap. Ardea cutia cu chibrituri stinse. Ardea și fața de masă de pe masa de lângă aragaz. Fața de masă ardea în câteva locuri. Iar focul creștea.

Așa în chiloți cum eram, m-am aruncat să sting pălălaia, cu mâinile goale. Cu palmele loveam fața de masă vrând să sting vâlvătaia și nereușind să sting nimic, doar mi-am ars degetele și acestea au început să mă usture, dar acum nu voiam să mă gândesc la mine, o să-mi îngrijesc rănile mai târziu, mi-am spus, și am apucat fața de masă arzând și am alergat cu ea în baie. Și am aruncat-o în cadă. Apoi am dat drumul la apă și am alergat înapoi în bucătărie. Cutia cu chibrituri continua să ardă. Un chibrit căzu pe covor și acesta luă foc. Ardea și covorul, dar eu am înhățat mai întâi cutia cu chibrituri și am deșertat-o în budă, și am închis capacul. Apoi am fugit înapoi în bucătărie și am luat în brațe covorul care ardea și am fugit cu el la balcon.

Și l-am aruncat în stradă. Sper că nu i-a căzut nimănui în cap. Se pare că nu, pentru că nu s-a auzit nici un fel de strigăte, ci doar o bufnitură. Tropăiam spre baie, pentru că de la covorul acela în flăcări mi s-a aprins și bluza mea și mi-am scos-o din fugă și am aruncat-o și pe ea în cada plină cu apă, în care aruncasem un pic mai înainte și fața de masă. Apa se revărsa peste marginile căzii și curgea pe podea. Important era că nu mai ardeau fața de masă și bluza mea. Am oprit apa. Am mers la budă. Am ridicat capacul. Se stinseră și chibriturile alea buclucașe. Am mers la bucătărie ca să văd dacă mai arde ceva. Nu mai ardea nimic.

M-am îmbrăcat și am ieșit afară ca să duc covorul la ghenă. Ce bine că nu i-a căzut cuiva în cap.

Am revenit acasă. Și am început spăl podeaua. De când nu o mai spălasem. Am început să fac curățenie generală. De când nu o mai făcusem!