Mare hărmălaie în colțul de dreapta. Președintele onorific al PL, Mihai Ghimpu, îl face albie de porci pe Andrei Năstase.  

Punea cuțitul la gât? 

Tărăboiul este asurzitor. Liberalul ne spune lucruri stupefiante despre liderul Partidului Platforma DA. Asculți și te crucești.

Andrei Năstase, dacă e să-i dăm crezare lui Mihai Ghimpu, „mai ieri punea cuțitul la gât unor oameni pentru a le lua acțiunile din bănci”. Potrivit președintelui onorific al PL, liderul PPDA pe această cale „s-a căpătuit cu niște acțiuni” pe care le-ar fi transferat ulterior unor membri ai familiei sale, iar „unii dintre prietenii lui Andrei au furat miliardul, …alții au contribuit prin votul lor la acest furt” ș.a.m.d.

Președintele PPDA nu-i ușă de biserică, desigur, asta se știe. Mass-media a scris în repetate rânduri ce hram poartă fostul procuror al lui  magnatului Țopa care peste noapte a devenit avocatul acestuia, s-a pricopsit, ca prin minune, cu vile și apartamente, cu substanțiale conturi bancare pe care le împarte echitabil între mamă și soacră.

Totuși, Ghimpu vine cu detalii noi, cu informații incendiare. Asta impresionează, firește. Trezește interesul presei mereu în căutarea unor subiecte fierbinți.

Dacă ceea ce spune președintele onorific al PL despre liderul PPDA este adevărat, ieșirea sa nervoasă poate fi înțeleasă. Liberalul este indignat că un cogeamite gangster care le băga cuțitul la beregată oamenilor onești, deposedându-i de averile agonisite în sudoarea frunții, umblă încă în libertate. 

De ce-i făcea ochi dulci?

Nu-i clar un lucru doar. De ce Ghimpu în această situație nu strigă: „Ajutor!”. „Prindeți hoțul!”. De ce nu cheamă poliția? 

Dacă îl acuză pe Andrei Năstase de tâlhărie sau de complicitate cu alți prădători, când a aflat el despre toate matrapazlâcurile acestea? Bănuiesc că nu de azi și nu de ieri, de vreme ce îl ataca dur pe liderul Platformei DA încă în 2016, când îi imputa că ar fi fost „turnător de informații pentru fostul președinte Vladimir Voronin, Igor Dodon, Victor și Viorel Țopa, precum și pentru Vlad Plahotniuc”.

Și dacă Mihai Ghimpu știa ce fel de om este Năstase, de ce în ultimele săptămâni a căutat să se pună bine pe lângă el? De ce îi făcea ochi dulci? De ce îi cerșea lui și Maiei Sandu un loc pe lista blocului ACUM? 

Ca să obțină niște mandate de deputați în viitoarele alegeri legislative, îmi veți răspunde. Lista comună a opoziției este singura posibilitate de a intra în Parlament pentru PL care, potrivit tuturor sondajelor, a căzut mult sub pragul electoral. 

Te faci frate și cu dracul

Și cum proverbul spune să te faci frate și cu dracul până treci puntea, Ghimpu s-a dat la Năstase, sperând astfel să-și rezolve problemele cu un personaj pe care de-a lungul anilor nu a contenit să-l deteste. Dacă-i așa, situația s-a lămurit. 

Nu afacerile necurate ale lui Andrei Năstase au stârnit furia liberalului, ci faptul că liderul PPDA i-a închis ușa în nas, spulberându-i orice șansă de a încăpea pe listele blocului electoral ACUM. Așa că degeaba face Ghimpu pe justițiarul. Nu-l crede nimeni. 

El tună și fulgeră pentru că a luat țeapă. S-a păcălit în cel mai lamentabil mod posibil. 

Și trebuie să recunosc că liderul Platformei DA, din acest punct de vedere, nu are nicio o vină. El acționează în nota-i obișnuită. Andrei Năstase nu i-a promis niciodată nimic liberalului. Dimpotrivă, l-a încolțit pe Mihai Ghimpu ori de câte ori a avut ocazia.  

Un singur exemplu. În timpul referendumului pentru demiterea primarului Capitalei, liderul Platformei DA practic s-a solidarizat cu Dodon și socialiștii, îndemnându-și sprijinitorii să voteze pentru destituirea lui Dorin Chirtoacă. 

În treacăt fie spus, într-o situație la fel de ingrată s-au pomenit și liberal-democrații. L-au curtat și ei pe liderul PPDA ca să constate acum că au călcat alături cu drumul. 

Tirbușon pentru dopul de la șampanie

Este adevărat că Andrei Năstase s-a folosit de PLDM pentru a deschide niște uși în UE și a fi acceptat în Partidul Populat European. Tot cu ajutorul liberal-democraților a reușit să fie primit în România, unde până atunci toată lumea bună îi întorcea spatele, și și-a asigurat susținerea partidului istoric PNL. 

Dar tot atât de adevărat este faptul că, pentru Andrei Năstase, PLDM a fost doar tirbușonul cu care a scos la Bruxelles și București dopul de la șampanie. După asta nu a mai avut nevoie de fostul partid al lui Filat și l-a aruncat la gunoi ca pe o cârpă. Liderul PLDM, Tudor Deliu, de altfel, a recunoscut deja că a fost tras pe sfoară. 

Numai Ghimpu își făcea iluzii. Mai spera să ajungă pe listele comune ale opoziției, chit că  se vedea de la o poștă că nu-i agreat sub nicio formă.

Or, pentru tandemul Andrei Năstase – Maia Sandu, PL-ul, ca și PLDM-ul, este un balast. A cincea roată la căruță. 

De ce le-ar trebui lor un partid al cărui lider a fost cel puțin de la 2009 încoace aliatul PDM? Ani buni,  Ghimpu, dacă țineți minte, se temea să rostească până și numele lui Plahotniuc de parcă acesta era vrăjitorul imbatabil din bestseller-ul Harry Potter , darămite să-l critice. Liberalul s-a încumetat să-i facă opoziție „coordonatorului” numai după ce fusese reținut și înlăturat de la primărie Dorin Chirtoacă. 

În timp ce Maia Sandu, ca de obicei, o scaldă, Andrei Năstase declară cu o sinceritate dezarmantă că nu negociază cu nimeni, că blocul ACUM va fi format doar din PAS și PPDA, etichetând PLDM și PL drept niște „partide pretins (sic!) europene”. El afirmă că ar accepta doar „unii oameni buni” (sic) de la liberali și liberal-democrați, nu însă și partidele în întregime. 

Capra râioasă

Sună, aparent, generos. PPDA deschide ușa în fața „oamenilor buni”. De fapt însă e o perfidie ușor disimulată. Platforma DA dorește să-i jupoaie de vii pe liberali și liberali-democrați, luându-le primarii și consilierii locali care le-au mai rămas în filialele din teritoriu fără a-și asuma vreun angajament față de partidele respective. 

Apropo, PLDM, după o scurtă împotrivire, s-a dat bătut și a permis să fie înjunghiat. Consiliul Politic al acestei formațiuni anunța duminică că partidul nu va participa la alegerile parlamentare în calitate de „concurent electoral” și este de acord ca blocul ACUM să selecteze unii liberal-democrați pentru lista comună a opoziției. 

Nici nu știam dacă trebuie să râd sau să plâng când duminică unele instituții media au titrat că PLDM a decis să participe la alegeri în cadrul blocului ACUM alături de PAS și PPDA. În realitate, lucrurile stau exact invers. Liberal-democrații, resemnați, au consimțit, sub presiune, să iasă din cursa electorală ca să fie devorați la cină de Andrei Năstase. 

Considerați că PLDM din acest moment s-a sinucis. PL se mai împotrivește încă. Refuză să meargă benevol la abator. Dar pentru că a fost prins pe picior greșit, se rățoiește. 

Astfel, atacul lui Mihai Ghimpu la adresa lui Andrei Năstase nu-i decât supărarea tardivă a celui care și-a făcut iluzii și a rămas cu buzele umflate. Este momentul când fraierul, în disperare de cauză,  urlă la lună plină.  

Partea kafkiană a poveștii e că PLDM și PL se văd silite să se predea cu arme și bagaje unui personaj atât de toxic încât nu are dreptul să le facă procese de conștiință nici măcar lui Mihai Ghimpu sau Tudor Deliu, chiar dacă aceștia doi au vina să fi scăpat astăzi în grădină o capră râioasă cu coada sus.