De anul trecut, Uniunea Scriitorilor din Moldova a reluat proiectul întâlnirilor în mediile rurale. Am putut să mă conving cât de util este acest proiect participând ieri la două întâlniri din satele Drăgănești și Rădoaia din raionul Sângerei.

Aceste evenimente sunt bune pentru scriitori: în primul rând îi scoate din mediul lor obișnuit. Și să recunoaștem: nu prea pornim la drumuri noi, în general avem cam aceleași trasee prin Moldova.

De exemplu, ieri am fost pentru prima oară la Sângerei, Drăgănești și Rădoaia. Am avut surprize încă din Chișinău: deși mă trezisem de la 7, eu și Nicolae Popa am ajuns cu întârziere lângă librăria Eminescu, acolo unde eram așteptați de Nicolae Spătaru, Ludmila Sobiețki și Mihai Vâlcu. Aș fi ajuns mult mai repede pe jos, dar nu-mi imaginat că traficul între 7 și 8 dimineața este atât de amorțit. Mai mult se stă pe loc decât se înaintează. 

Auzim la televizor despre asfaltare, drumuri bune, șosele în mediul rural, dar gropile din asfaltul raionului Sângerei, apoi lipsa asfaltului între sate (doar pietriș periculos pentru mașini) ne-a lăsat cu gurile căscate. Nu mai zic nimic de lipsa marcajelor, sunt un fleac față de tranșeele care se înmulțesc când te apropii de Bălți. Cred că e bine să simți pulsul împiedicat al țării pe viu, nu doar de la știri.

Sângerei mi s-a părut un orășel obișnuit care e și centru raional: un brad frumos în centru, curat, stâlpii vopsiți în tricolor (cum am mai văzut și în Ștefan Vodă). De pe deal, Drăgăneștiul mi s-a părut un sat de poveste, îl ajuta și zăpada care s-a așezat pe acoperișuri. M-a impresionat primirea scriitorilor cu pâine și cu sare, dar și decorurile din școli. Atât la Drăgănești, cât și la Rădoaia am văzut multe panori dedicate Centenarului Marii Uniri, tricoloare, fără să pară ceva fals. M-am convins că atât copiii, cât și profesorii din aceste școli gândesc și simt românește. Asta m-a bucurat mult

.

Elevii, profesorii, dar și mulți localnici care au venit la aceste întâlniri mi-au demonstrat că nu am mers acolo degeaba, din contra, ne-au spus că ar fi bine dacă am veni mai des. Dacă elevii din Dragomirești au fost mai rușinoși, atunci cei din Rădoaia, după ce au prins curaj, la îndemnul lui Nicolae Popa, ne-au citit un număr impresionant de poezii scrise de ei. Dragostea față de literatură nu aduce nimic rău, sper ca acești copii să simtă la fel și peste 10 ani. Avem o mare nevoie de cultură în Moldova. Cultură adevărată, repet, nu cultură de lucernă și păpușoi.

Înainte de-a ne întoarce la Chișinău, la Rădoaia am stat la o masă bogată, cu multe bucate foarte gustoase de post. Dar asta s-a întâmplat nu înainte să vedem biblioteca școlii aranjată cu multă grijă. 

Ne-am întors la Chișinău după opt seara, obosiți desigur, dar mulțumiți. M-am bucurat și de discuțiile de pe drum: chiar dacă stăm în același oraș, nu ne întâlnim chiar zilnic cu scriitori. Biroul pentru Promovarea Literaturii a Uniunii Scriitorilor va continua acest proiect și anul viitor. Și la mulți ani sper!