Neamțul care m-a căutat în dimineața asta la email era din Bonn, era fost profesor de istorie, actualemente pensionar, și îmi scria că vine la Chișinău și mă întreba dacă am putea să ne vedem.

Cum să nu, desigur, i-am răspuns eu, și ne-am întâlnit, iar când ne-am văzut, l-am întrebat cum a aflat de mine.

-Spuneți-mi cine v-ar recomandat să vă întâlniți cu mine?

- Valentina Maior.

 Valentina era o basarabeancă stabilită la Bonn acum vreo douăzeci de ani. Pe Valentina o cunoșteam. Am fost cândva colegi. Valentina s-a măritat cu un domn din Germania și nu s-a mai întors acasă. 

Neamțul îmi povestea cum a cunoscut-o pe fosta mea colegă. 

-Întâmplător, la o conferință consacrată țării dumneavoastră.

- Da de ce vă interesează țara mea?

- Pentru că e țara miliardului furat. De asta, am și venit acum la Chișinău.

-Pentru a afla cum a fost furat miliardul?

- Nu, neapărat, ci pentru a cunoaște o țară în care asta fost posibil. Pentru a-i cunoaște pe oamenii care trăiesc în această țară foarte săracă în care s-a furat un miliard.

- Înțeleg.

-Ați putea să-mi arătați Banca de Economii de unde s-a furat miliardul?

- Bineînțeles, dar Banca aia nu mai există.

-Asta știu. Vreau să văd clădirea în care era banca.

Am coborât pe Pușkin până la intersecția cu Alexandru cel Bun. 

-Uite asta e clădirea unde a fost banca.

Era o clădire mohorâtă, gri, înspăimântătoare.

-Și cât banca a activat, dumneavostră ați intrat vreodată în ea?

- Da, desigur. De câteva ori. Iar o dată chiar m-am certat cu o angajată. La Banca aia a lucrat portar un fost coleg de-al meu de la un club de fotbal, cu care, atunci când ne-am întâlnit, am povestit o grămadă de amintiri despre fotbal. Prietenul meu mi s-a plâns că nici până acum nu și-a primit salariile pe ultima jumătate de an în care a lucrat la banca aia.

Neamțul era șocat. I-a făcut o mie de fotografii clădiri. Apoi ne-am făcut și un selfie în fața băncii. În fața băncii din care a fost furat miliardul.